Cum să scapi de sforăit

Toată lumea sforăie. Unele persoane fac acel zgomot enervant în fiecare noapte, iar unii oameni sforăie doar când sunt răciți și nu pot respira corect. Un partener care sforăie poate afecta serios calitatea somnului celeilalte persoane. Iată cum poți să scapi de sforăit!
Modalități prin care poți să scapi de sforăit

1. Dormi pe o parte


Dacă dormi de obicei pe spate, s-ar putea să sforăi mai tare decât ai face-o în mod normal. Atunci când stai întins pe spate, gravitatea își spune cuvântul. Acest lucru nu este periculos, dar produce o vibrație inutilă la nivelul gâtului, care declanșează sunetul. Încearcă să dormi pe o parte.

2. Evită alcoolul înainte de culcare


Alcoolul te deshidratează. Cu toate că poate fi tentant să bei un pahar cu vin înainte de culcare, mai ales atunci când crezi că te va ajuta să dormi, s-ar putea să îți strice odihna.
Când gâtul este deshidratat, mușchii din spatele gâtului sunt mai puțin rezistenți. Acest lucru duce la apariția sforăitului. Asigură-te că bei un pahar cu apă înainte de culcare.

3. Fă un duș cu aburi


Dușurile fierbinți pot ajuta la deschiderea pasajelor nazale. Pentru a amplifica într-adevăr efectele unui duș fierbinte, adaugă puțin ulei de eucalipt în timpul dușului. Când pasajele nazale sunt deschise, este mai ușor să respiri. Iar când respiri cu ușurință, este mai puțin probabil să sforăi.
Un plus, un duș fierbinte înainte de culcare te relaxează întotdeauna.

4. Mergi la sală


Acest truc necesită mișcare, însă și pierderea în greutate poate ajuta la ameliorarea sforăitului. Atunci când te îngrași, gâtul tău devine mai gros. Iar acest lucru duce la sforăit. Pierderea în greutate îți va reda echilibrul. Și vei fi și mai sănătos.

5. Curăță-ți pasajele nazale


Așa cum am explicat mai sus, pasajele nazale joacă un rol esențial în ameliorarea sforăitului. Dacă ai congestie nazală sau diferite probleme legate de alergii și sinusuri, ia în considerare folosirea unui decongestionant nazal.
Dacă vrei cu adevărat să crești șansele de reducere a sforăitului, caută plante care purifică aerul. Pune câteva în dormitorul tău, pentru a curăța constant aerul pe care îl respiri și pentru a reduce praful.

6. Schimbă-ți fețele de pernă și așternuturile


Când vine vorba de sforăit, este recomandat să schimbi fețele de pernă și așternuturile săptămânal. Nu durează mult ca praful și alergenii să se acumuleze pe pat, mai ales dacă ai animale de companie.
Schimbarea frecventă a acestora te va ajuta.
iulia-mirica