Cum să renunți la cafea în patru pași simpli

Cum să renunți la cafea în patru pași simpli

Oricât de mult am iubi cafeaua, trebuie să recunoaștem că este un drog. Dacă nici nu concepi să-ți începi ziua fără să bei cel puțin o ceașcă cu cafea, atunci cu siguranță te numeri printre milioanele de persoane dependente de cafea din întreaga lume.
Deși consumată cu moderație cafeaua nu are efecte nocive, lucrurile se complică atunci când crești constant consumul de cafea pentru a te bucura de același efect. Iar când bei mai multe cafele pe zi și te simți foarte obosită, este un semn clar că ar trebui să renunți. Consumul excesiv de cafea provoacă palpitații, stări de anxietate, furie sau insomnii. Descoperă aici semnele care îți arată că bei prea multă cafea.

Încearcă acești pași simpli care te vor ajuta să renunți definitiv la cafea:

1. Renunță la cafea, nu și la momentele plăcute

Pe lângă faptul că îți oferă acea doză de cofeină de care simți că ai nevoie dimineața, cafeaua face de multe ori parte dintr-un ritual plăcut, fie că o bei singură sau alături de o persoană dragă. Dar dacă renunți la cafea nu trebuie să renunți și la acest obicei care îți face plăcere.
Înlocuiește cafeaua cu un ceai negru sau cu o cafea fără cofeină și transformă savurarea ei într-un moment la fel de plăcut.

2. Înlocuiește cafeaua din timpul zilei cu o gustare sănătoasă

Deși ți se pare că ai energie după ce bei cafea, este vorba, de fapt, de o senzație falsă de energie care îți suprasolicită organismul și te face apoi să te simți epuizată. Corpul poate dobândi energie numai prin intermediul alimentației, iar dacă alegi gustări sănătoase, te poți simți excelent întreaga zi.
Consumă un fruct, nuci și semințe crude, fructe uscate sau o bucățică de ciocolată neagră în locul cafelei din timpul zilei, pentru un plus de energie. 

3. Dormi suficient

Dacă suferi de insomnii, atunci renunțarea la consumul de cafea ar putea avea un beneficiu major, ajutându-te să dormi mai bine. Iar ca să nu fii tentat să te îndrepți rapid către cana cu cafea, atunci trebuie să ai grijă să dormi opt ore în fiecare noapte. Cu cât ești mai obosit din cauza lipsei somnului, cu atât vei fi mai predispus să reiei consumul de cafea, potrivit wellandgood.com.

4. Nu reveni dacă ai "călcat strâmb"

La fel ca și în cazul dietei, se întâmpla ca uneori să nu poți refuza o ceașcă cu cafea. Dar asta nu înseamnă că ți-ai reluat vechiul obicei și că totul este un eșec.
Continuă din ziua următoare fără cafea și treptat vei elimina nevoia de a consuma zilnic cofeină.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod