Cum combaţi eficient depresia de iarnă

Fondue-ul de brânză poate fi util în combaterea depresiei de iarnă datorită conţinutului de vitamina B12 şi zinc, dar şi a faptului că, de obicei, acest preparat este consumat în grup, alături de prieteni, potrivit unei fundaţii specializate în sprijinirea persoanelor cu probleme psihice.

Potrivit cotidianului Daily Mail, citat de Mediafax, fundaţia Helping Hand, care administrează o linie telefonică specială pentru persoanele cu probleme psihice, a observat o creştere a numărului de apeluri din partea persoanelor depresive în perioada toamnei şi a iernii. Experţii consultaţi de fundaţie au oferit o listă de soluţii pentru combaterea depresiei, printre care se află şi consumul de fondue de brânză şi râsul.

Fondue-ul de brânză este indicat datorită conţinutului ridicat de vitamina B12, substanţă legată de creşterea energiei organismului şi îmbunătăţirea stării de spirit.

De asemenea, brânza elveţiană folosită pentru acest fel culinar este o bună sursă de zinc, despre care experţii spun că poate ajuta la o ameliorare a stării de spirit.

În plus, acesta este un preparat care, de obicei, este consumat în grup, alături de prieteni, ceea ce poate ajuta la reducerea sentimentului de izolare şi singurătate.