Prezervativele care își schimbă culoarea în prezența unei boli cu transmitere

Persoanele care au relații intime cu diferiți parteneri trebuie să își facă în mod constant analizele, pentru a se asigura că nu au luat boli cu transmitere. Cu toate acestea, chiar dacă este folosită protecție, nu poți fi întotdeauna sigur. De aceea, pentru a evita complicațiile, s-au inventat prezervativele care își schimbă culoarea în prezența unei boli cu transmitere. Iată despre ce este vorba!
Cum pot ajuta oamenii prezervativele care își schimbă culoarea în prezența unei boli cu transmitere?

Prezervativele care își schimbă culoarea în prezența unei boli cu transmitere au fost inventate de niște adolescenți. Elevii de la Academia Isaac Newton din Anglia au creat un concept pentru un prezervativ inteligent, care să-și modifice nuanța atunci când este expus la boli comune cu transmitere. Pe aceste prezervative există anticorpi care interacționează cu antigenii bolilor, determinând prezervativul să-și schimbe culoarea în funcție de boală.

De exemplu, dacă prezervativul a fost expus la chlamydia, acesta ar putea străluci verde sau galben pentru herpes, mov pentru HPV și albastru pentru sifilis.

Daanyaal Ali, de 14 ani, Muaz Nawaz, în vârstă de 13 ani, și Chirag Shah, care are 14 ani, au fost premiați la U.K.’s TeenTech Awards, o competiție anuală care își propune să încurajeze elevii să-și înțeleagă adevăratul potențial și oportunitățile reale de muncă. Elevii au câștigat aproximativ 1.500 de dolari și o excursie în care se vor întâlni cu Prințul Andrew la Palatul Buckingham.

Daanyaal a declarat pentru The Washington Post că știa că bolile cu transmitere reprezintă o problemă foarte mare în Marea Britanie și că și-a dorit să ajute oamenii să se simtă în siguranță.

În prezent, proiectul acesta este doar în forma de concept. Pe cât de interesant este proiectul, pe atât de multe întrebări își pun cei care au aflat de el. De exemplu, poate prezervativul să detecteze bolile de la utilizator sau și de la partener? Sau de la ambii? Și îi poate distinge pe cei doi? Dacă utilizatorul are mai multe boli cu transmitere, prezervativul va arăta ca un curcubeu? Ce ar trebui să facă utilizatorii după ce văd schimbarea culorii? Tinerii care au inventat acest concept s-au gândit să și înlocuiască detectarea herpesului cu depistarea altor boli, cum ar fi gonoreea sau chiar și HIV.

Acesta este un mare pas înainte în industria prezervativelor, un pas care poate scuti multe persoane de o vizită la doctor.
iulia-mirica
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • vasilica pe 8 Iul 2017, 10:53
    Intrebare

    O mica intrebare pe acest site cu articole genitale...scuze geniale...In ce culoare se schimba prezervativul daca d-soara respectiva sufera de prostie cronica? Verde neon? sau se supara si explodeaza?...F interesante articole...mare e gradina ta Doamne...

    1
    2

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod