Am crescut într-o familie dezbinată, marcată de certuri, ameninţări şi trădări. Noi, copiii, trei la număr, n-am fost niciodată o prioritate pentru ei, părinţii, doi la număr, dar de multe ori parcă prea mulţi. Dacă am crescut şi am devenit totuşi nişte oameni buni, pe fond, se datorează naturii şi norocului. În niciun caz vreunei educaţii primite în casă.
Singurul lucru „primit” în acea casă a fost senzaţia că eram o povară, şi că lor le-ar fi fost mai bine fără noi. Asta mi-a sădit în suflet, încă din anii în care am început să înţeleg ce se întâmplă în jurul meu, decizia de a nu avea niciodată copii. Acum, căsătorită de doi ani, sunt în situaţia de a alege: decizia mea din copilărie sau dorinţa lui, dintotdeauna? Eu nu vreau nici acum copii, la 26 de ani. El îşi doreşte. Ce-i de făcut?
Inapetenţa mea pentru maternitate nu are nimic bolnăvicios, cum aţi fi tentaţi să credeţi la prima vedere. Desigur, orice om e marcat profund, în ADN, de modul în care a fost crescut, e modelat de oamenii care au trecut prin viaţa lui şi apoi începe să-şi facă singur drumul, când crede că a învăţat destule ca să tragă nişte concluzii. Eu am fost marcată de copilăria nefericită, dar apoi nici în jurul meu nu am văzut cazuri care să-mi schimbe radical decizia. Colegele mele de şcoală nu păreau a face parte din familii fericite.
În cazul colegilor care aveau amândoi părinţii exista veşnic nemulţumirea copiilor cum că părinţii sunt preocupaţi de muncă, făcut bani, agonisit. Desigur, spre binele copilului, probabil. Unii erau crescuţi de un singur părinte, dovadă că mariajul nu fusese ajutat cu nimic de apariţia unui copil. Prea puţinele cunoştinţe de care ştiu că ar avea nişte familii... normale, se încadrează în marja de eroare a raţionamentului meu. Iar „normal” nu este mult mai fericit decât sunt eu acum în căsnicia mea.
Când am decis să mă mărit nu am făcut-o ca să am o familie cu copii. Nu am stabilit asta din start, poate de aceea avem acum astfel de discuţii mirat-nervoase din partea lui Radu. El nu pricepe de ce eu nu vreau, eu nu înţeleg cum de nu m-a întrebat de la început.
Noi ne-am cunoscut la job, amândoi pasionaţi de meseria noastră – lucrăm în IT - şi dornici să facem lucruri noi. Ne uneşte pasiunea pentru IT, avem un limbaj comun, ne înţelegem, rezonăm la acelaşi gen de muzică, de călătorii, de plăceri ... de altă natură. Totul până la procreeere.
La început el a crezut că e vorba de carieră, şi de reţinerea mea de a face o pauză atât de lungă pentru un copil. Nu era asta. În IT nu prea contează de unde munceşti, poţi s-o faci şi din vârful patului de spital. Deşi, de fiecare dată i-am spus direct şi cinstit că nu vreau să facem un copil, Radu a tot insistat neînţelegând resortul meu. Apoi i-am povestit despre decizia mea din copilărie. A râs nervos şi a spus că aia a fost o copilărie, care acum trebuie reevaluată la maturitate. „Noi nu suntem ca părinţii tăi!”, o frază pe cât de plăcută auzului, pe atât de hazardată. Pe ce te bazezi că nu vom ajunge aşa?
Apoi am avut o perioadă scurtă de despărţire, pe motiv de job, el a trebuit să plece din ţară pentru câteva luni. M-am gândit, am evaluat relaţia noastră prin filtrul depărtării. Îmi era dor de el, îmi lipsea, îmi imaginam că viaţa fără el ar fi mult mai tristă. Dar apoi mă gândeam la ceea ce ar implica un copil. Nopţi nedormite, renunţări, nervi, sacrificii, bani mai puţini, o enormă responsabilitate de a modela şi forma un om cu totul nou, care ar putea mai târziu să te înjure că l-ai făcut. Şi toate astea într-o lume din care nu vin veşti bune, de nicăieri.
Pur şi simplu nu-mi doresc aşa ceva, nu mă văd mamă, nu mă emoţionez în faţa lucrurilor frumoase presupuse de maternitate, nu mă înduioşează gingăşia unui pumnişor mic strâns pe un sân. Nu mă văd urmărindu-i cu lacrimi de bucurie în ochi pe Radu şi pe copilul nostru, în parc, învăţând să meargă pe bicicletă. Nu-mi doresc să primesc felicitări de 8 Martie pentru că singura mea amintire dintr-o astfel de zi a fost când mama a aruncat la coş cartonaşul pictat de mine la şcoală, pentru ea. Era nervoasă că tata tocmai plecase pentru câteva zile de acasă şi o lăsase cu noi toţi pe cap şi fără niciun ban.
Ştiu, o să ziceţi că poate noi nu vom fi aşa, dar de unde poţi să ştii cum evoluează o relaţie în timp? De ce să mă chinui mai mult decât e cazul, având şi un copil de cărat în spate?
Când Radu s-a întors din deplasarea aia lucrurile au fost foarte pasionale. Fusesem amândoi privaţi mult timp de sex. Iar din asta s-a născut, ... neaşteptat o sarcină. Radu a fost în culmea fericirii. Credea că ăsta e răspunsul, rezolvarea care ar fi tăiat toate discuţiile noastre sterile de până atunci. Ha! Habar n-avea ce avea să urmeze.
Eu am decis că vreau să fac avort. Ceea ce a dus lucrurile la paroxism. Discuţii despre dreptul meu de a dispune de corpul meu şi dreptul lui de a decide în egală măsură asupra viitorului copil. Toate s-au încheiat într-o zi când am respectat programarea la clinică şi am făcut avortul.
Radu a fost atât de supărat încât a plecat de acasă. Acum suntem despărţiţi de câteva luni. În curând ar fi trebuit să sărbătorim trei ani de căsnicie. Nu ştiu dacă vom mai avea ce sărbători. Deşi ne vedem zilnic la job, tristeţea din ochii lui nu şi-a pierdut din intensitate. Ştiu că mă iubeşte, şi eu îl iubesc, nu încape îndoială, dar asta, uneori, nu e de ajuns.
Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redacţie@eva.ro.
© Copyright:
Poveste adevărată: "Nu vreau copil!"
Am crescut într-o familie dezbinată, marcată de certuri, ameninţări şi trădări. Noi, copiii, trei la număr, n-am fost niciodată o prioritate pentru ei, părinţii, doi la număr, dar de multe ori parcă prea mulţi.
De Luiza Vasile
Comentarii (44)
BRAVO!!!!!!!!!!! TE FELICIT ŞI TE ADMIR. EŞTI PUTERNICĂ ŞI HOTĂRÂTĂ. asta e. daca vrea sa fie cu tine, va fi aşa. daca nu, sa-şi plimbe sperma in alta parte. Am facut aceasta greseala de a pastra un copil nedorit si asta cand eu voiam sa divortez, la 23 de ani. m-am trezit gravida din prostie si neatentie. stia ca l parasesc si si a plantat scarba de sperma in mine. sa nu mai plec niciodata. si asta s a intamplat. nu m am dus la avortul programat dupa ce am aflat ca s insarcinata iar acum inghit cacatul de 10 ani. in care nu am stiu ce e fericirea, doar stres, nervi, plans, slabit-ingrasat, disperare, lipsa de speranta si de vreun ajutor din partea unui sula de dumnezeu. Fii libera, tanara, frumoasa, desteapta, straluceste, rupe lumea! Esti cea mai tare. nu suntem freierele lor, sa ne insamante ca vor ei urmasi! Toate proastele se marita in graba, toarna copchii si afla cat e de greu, apoi ei se duc la amante si ele raman grase si nefericite sa se planga o viata. La 4o de ani se trezesc cu unica realizare: copilul. haha! si se numeste fericire, asta, pe terra lui dumnezeu:=) Reteta de fericire garantata. O aplica muierile de miliarde de ani. Si nu e nimeni fericit. Nici soacra, nici sotul, nici tu, nici copiii. Guess!
Nu vreau sa judec si sa cataloghez pe nimeni desi conceptiile unora ma ingrozesc. Vreau doar sa reprezint singura PERSOANA din aceasta ecuatie care, dupa cum reiese din multe pareri anterioare, nu are nici o valoare, nici un drept! Copilul era legitim, dorit de tata, ajuns in uterul ei fara VINA lui. Avea dreptul sa traiasca la fel cum avem si noi. De unde stiti voi ce fel de viata ar fi avut? Ca ar fi fost iubit sau nu etc. Asa ne place sa ne transformam in dumnezei si sa decidem noi ce e cel mai bine.Si ne rezervam dreptul sa omoram pe cineva care este complet fara aparare.Si facem asta LEGAL! Dumnezeu sa ne ierte!
Pe mine ma enerveaza cei care te piseaza 'fa un copil ca iti umple viata, ca trebuie sa faci, ca nu stiu ce' cu ce drept te bagi in viata unui om si ii dai directive fa aia sau nu fa aia si mai ales cand e vorba de un copil, de propriul corp si propria viata. Mai vedeti-va de viata vostra si nu va mai dati cu parerea. Si unii ( destui de multi)care fac copii sunt egoisti si cei care nu fac sunt egoisti dar avand in vedere in ce lume bolnava traim cei care nu fac copii sunt mult mai realisti!
Eu sunt unul din acei copii nedoriti de parinti. Mama a luat decizia sa pastreze sarcina din pricina presiunii familiei si a prietenilor ei. Aceasta decizie a facut 3 persoane nefericite si, desi ma bucur intr-un final ca exist (mai ales ca am ajuns la varsta la care pot fi departe de familie), stiu ca ar fi fost mult mai bine pentru toata lumea ca mama mea sa isi fi urmat instinctul propriu care ii spunea ca nu va fi o mama buna. Pentru ca intr-adevar nu a fost. Cine nu doreste copii nu ar trebui sa faca. Iar societatea ar trebui sa vada asta ca pe un semn de intelepciune, a sti care sut responsabilitatile pentru care nu esti pregatit si a nu ti le asuma.
blablabla...Omul se naste si moare singur.Copilul te poate uri,poate pleca departe,poate muri,se poate imbolnavi,droga,etc,voi chiar nu vedeti in ce lume traim?Si cati parinti isi ingroapa copii ?Despre care sprijin la batranete vorbiti?Bateti campii,suferiti de singuratate?faceti voluntariat,simplu! Va recomand sa va inscrieti la ong-urile ce au grija de batranii a bandonati,sa vedeti cati sunt si cum ajung ,dupa o viata de munca si crescut copii si nepoti,poate va mai baga Dumnezeu mintile in cap si vedeti realitatea.Incercati si la orfelinate dar acolo e drama mare...copii nedoriti,bolnaviori,unii sunt atat de frumosi parca sunt desprinsi din poveste .Ok,una peste alta,cine isi doreste urmasi sa ii dea D-zeu sanatate si putere sa ii creasca frumosi si destepti,dar si pe noi cei ce nu dorim,lasati-ne in pace sa traim in liniste,dupa propriile reguli si convingeri.
Dar consider ca ai gresit ca nu i-ai explicat din start sotului tau decizia ta de a nu avea niciodata copii.El pe de alta parte nu are nici un drept asupra corpului tau;barbatii vor copii ca sa aiba cu cine sa se joace,sa ii pupe si sa-i gadile,nicidecum sa ii stearga la fund,sa piarda cu ei noptile,sa aiba grija la mancarica lor,la vitamine,la baita,mai tarziu la adolescenta multi tati fug de rup pamantul cand aud de problemele si prostiile facute de progenituri,in concluzie: femeii ii revine cam exclusiv grija copilului (in Romania cel putin) iar sotului tau ar trebui sa i dea detalii. Eu nu vreau copil sub nici o forma,eu mi-am pierdut parintii de tanara,bunicii mei si-au ingropat copii ,eu ramanand sa am grija de ei,(n-am sters la fund un copil dar am sters un batran suferind si vai de capul lui),cu alte cuvinte am avut in familie pana la 28 de ani 6 inmormantari.Pentru mine viata de familie echivaleaza cu suferinta,cu frica de a pierde,cu frica de moarte..Cateodata o mai ajut pe prietena mea cu fetita de 1 an,in sensul ca mai stau cu ea si wow..cand incepe sa planga ,sa arunce cu mancarea pe pereti,sa desfaca telecomenzile si sa arunce cu ele in televizor,etc,imi vine sa ma iau de par si sa fug si sa reneg orice prietenie.Dar na, asa afurisita cum sunt,mi-e mila si nu pot lasa omul la greu.Asta e povestea vietii mele in cateva randuri,nu permite nimanui sa te judece si sa iti spuna cum sa traiesti,fiecare sa-si vada de treaba,pamantul chiar e suprapopulat,copii facuti acum vor fugi in strainatate,vor uita de tot si de mama si de tata,asa ca speranta unui pahar cu apa ramane....la azil.Si lumea e plina de barbati,care nu vor doar material genetic,un copil poate cauza divort atunci cand nu-i dorit,sunt n exemple.Lasa rautatile scrise pe aici,nu se merita intrucat vad ca sunt scrise doar de habotnici,inchistati si "justitiari",deja mi-e mila de unii copii,de aia tara asta a ajuns in ultimul hal,ca majoritatea stiu doar sa manance,sa bea si sa se reproduca,punct.Munca,educatie,onoare,respect au devenit tabu.Nu traiesti cu lumea,nu iti va pune nimeni paine pe masa,nu va lua nimeni o jucarie copilasului tau si daca vei cadea intr-o depresie cu siguranta nimeni nu-ti va infia copilul.Numai bine!
Povestea ta m-a oripilat..Esti o fiinta seaca, oribila care a ucis un copil dulce,iubit si dorit de taticul sau care ii daduse jumatate din fiinta lui.Ai distrus doua suflete,pe al sotului tau l-ai calcat in picioare iar de copil nici nu mai zic.Sper ca sotul tau sa-si gaseasca o femeie adevarata si sa uite cosmarul de femeie pe care a avut nenorocul s- o intalneasca.In jurul tau nu ai vazut decat raul pentru ca doar pentru asa ceva ai ochi si suflet.
Draga mea, Nu lua in seama comentariile negative, incarcate de bigotism si de o relatie gresita cu Dumnezeu ale celor care te condamna pentru decizia ta. Amintiti-va cu totii de povestea femeii adultere din Biblie si de ceea ce Iisus le-a spus celor ce voiau sa o ucida cu pietre. Nu judecati fara a fi in pielea celui pe care va grabiti sa-l condamnati. Nu toate femeile sunt facute pentru a fi mame. E vorba de un instinct programat pe care unele dintre noi nu il au. E acelasi instinct pe care il au si animalele. Insa unele dintre noi nu il avem, prin urmare "povara" acestei alegeri in lipsa "motorului" interior o transforma intr-o trauma. Daca nu simtim in noi dorinta de a da viata e mai bine sa n-o facem. Cred ca tocmai vointa lui Dumnezeu ne transmite acest mesaj interior, impiedicandu-ne sa dam viata fara a fi facute pentru aceasta. Nici un psiholog nu poate transforma un om in altcineva, il poate doar ajuta sa se inteleaga pe sine. Experientele care ne-au cladit nu se pot sterge, suntem cine suntem ca urmare a ceea ce am trait. Nu esti condamnata la singuratate doar pentru ca nu poti sa fii mama. Da, nu poti, si sa nu-ti fie teama sa spui ca nu poti, chiar daca fizic esti fertila. Insa daca sotul tau isi doreste cu disperare copii, iar tu nu, cred ca separarea, asa dureroasa cum e, se impune. Daca isi va asuma relatia cu tine, pretinzand sa renunte la dorinta de a avea copii, iti va reprosa aceasta mai devreme sau mai tarziu. La fel cum si pentru tine e de neconceput sa fii mama fara sa simti in adancul sufletului tau ca asta iti doresti. Vei intalni intr-o zi si acel suflet pereche care sa te inteleaga si sa-si doreasca o relatie care nu implica "mostenitori", chiar daca aceste decizii sunt privite cu ostilitate de societate. Ganditi-va, voi cei grabiti sa aruncati cu pietre si sa condamnati deciziile altora, ce inseamna sa aduci pe lume un copil pe care nu ti-l doresti. Exista riscul ca aceasta decizie fortata sa antreneze mama intr-un episod depresiv din care sa nu mai poata iesi, deoarece o asemenea decizie vine in contradictie cu sufletul ei. De ce trebuie sa impunem copii celor care nu-si doresc?! Nu vi se pare o mare cruzime, atat pentru mama, cat si pentru copil?! Numai bine si sa nu lasi conformismul societatii sa-ti determine viata. Daca nu-ti doresti copii exista un motiv serios care iti impune aceasta atitudine si nimeni nu are dreptul sa te oblige sa fii altcineva decat cea care esti. Curaj si capu' sus. Nu esti singura!
eu am un bebelus de 6 saptamani si simt ca am fost o egoísta pt ca am vrut sa fiu mímica. Da o egoísta.....i_mi iubesc copilul......mi_e drag......ador momentele cánd ma joc cu el si I_L grijesc.......cánd sotul se joaca cu el.......dar ma simt o egoísta pt ca am dat viata unui copil......intro_o Lume nedreapta,viata e dura Mereu am lucrat mult amandoi.......unui copil nu e suficient sa i_i oferi hainute si mancare.,
eu am un bebelus de 6 saptamani si simt ca am fost o egoísta pt ca am vrut sa fiu mímica. Da o egoísta.....i_mi iubesc copilul......mi_e drag......ador momentele cánd ma joc cu el si I_L grijesc.......cánd sotul se joaca cu el.......dar ma simt o egoísta pt ca am dat viata unui copil......intro_o Lume nedreapta,viata e dura Mereu am lucrat mult amandoi.......unui copil nu e suficient sa i_i oferi hainute si mancare.,
eu am un bebelus de 6 saptamani si simt ca am fost o egoísta pt ca am vrut sa fiu mímica. Da o egoísta.....i_mi iubesc copilul......mi_e drag......ador momentele cánd ma joc cu el si I_L grijesc.......cánd sotul se joaca cu el.......dar ma simt o egoísta pt ca am dat viata unui copil......intro_o Lume nedreapta,viata e dura Mereu am lucrat mult amandoi.......unui copil nu e suficient sa i_i oferi hainute si mancare.,
Cand imi exprim parerea despre acest subiect ceilalti se uita la mine ca la un handicapat. Cred ca nu sunt handicapat sunt doar altfel decat majoritatea. Nu-mi doresc copii asa cum nu-mi doresc sa fac un credit la banca .Stiu sigur ca mi-ar afecta libertatea si m-ar transforma intr-un sclav. Am alte obiective .De exemplu sa-mi traiesc viata ,sa fac doar ce-mi place fara sa depind de altii ,fara sa depinda altii de mine , sa am timp de auto-analiza ,sa am timp de partenera de viata si sa n-o impart cu nimeni (poate suna egoist dar asta vreau ) Consider ca “a iti dori sa ai copii” sau “a nu iti dori sa ai” este doar o optiune a fiecaruia care nu poate fi catalogata buna sau rea intru-cat nu exista bine sau rau , exista doar alegeri si consecintele lor. Faptul ca cei care nu vor copii sunt considerati ciudati egoisti etc reprezinta un soi de INTOLERANTA. Cei intoleranti sa se gandeasca la asta : credeti ca aveti dreptul sa-i judecati pe ceilalti?
Ai procedat foarte bine nepastrand sarcina; bine ca ai scapat de necazuri. N-are nici un sens in lumea de azi sa faci lucruri pe care nu ti le doresti cu adevarat. Stiu foarte bine ca persoanele care nu-si doresc copii sunt stigmatizate de unii prieteni, rude sau chiar parinti insa trebuie sa-i tratam cu multa indiferenta. Avem dreptul la un viitor care sa ni-l creeam asa cum vrem noi si care sa ne apartina in totalitate. Nu cred in zei si nici in destin. Nici eu nu-mi doresc copii pt ca nu vad nici un beneficiu din a avea unul; vad doar dezavantaje asa cu ai spus: bani mai putini, energie irosita, responsabilitati inutile. Ca sa scap definitiv de orice risc intentionez sa-mi fac vasectomie cat mai curand. Mai trist e insa faptul ca prietenei mele ii plac copii, nu admite sub nici o forma intentia mea si probabil la un momenta dat o sa vrea un copil, insa mai bine stau singur toata viata decat sa-mi atarne de mine o piatra de moara(=copil).
draga mea eu tot asa ma gindeam k nu vreau un copil...aprintii mei nu aveau mai niciodata timp pt mine si nici banii necesari ca sami ofere un viitor. dar cum stranii sint caile domnului am ramas gravida la 18 ani.iubitul meu ma lepadat si a plecat peste hotare nestiind k eu eram gravida.pina sa perd pruncul nici eu nu stiam. am suferit enorm cu toate k avem convingerea k nu vreau un copil. cind am implinit 19 ani am primit vestea k mama mea o sa moara. unica ei dorinta a fost sa isi cunoasca macar un nepotel. trebuia sa ma grabesc pentru ca in ciuda la toate eu imi iubeam ft mult mama. asa ca am gasit canditatul si am trecut la treaba. planul initial a fost sa ramin gravida si sai dau papucii. fix... mam indragostit k o proasta de el. el fiind ku 11 ani mai mare mi se parea super. mama a..... murit , dar nici k am avut curaj sai spun k va fi bunica, sar fi incapatinat sa traiasca si ar fi suferit si mai mult. dupa ce miam inmormintat mama am vrut sa fac avort dar.. era prea tirziu. am nascut o fetitza care ii seamana mamei in totalitate. toate bune si frumose aveam un sot si o copila dupa placul meu dar imi lipsea scoala(eram studenta si am luat un an academ). am hotarit sa ma intorc la scoala si a inceput totul... sotul a uitat de existenta mea ca sotie, mereu ma critica, niciodata nu ma ajuta, a inceput gelozia fara motive , chiar si mâna ridica asupra mea. cel mai tare ma doare k a reusit sa indeparteze fata de mine. o nimerisem bine: un copil si mam perduta , un copil care uita de mine k asai invatat si un sot care nu ma vrea linga el. in disperarea mea am inceput sa caut alinare in alta parte, mai intii pe net apoi in realitate. miam inselat sotul si am vrut sal uit si sal parasesc.el a simti si in plus amantul meu a avut grija sai spuna toate detaliile.acum sotul incearca tot sa ma recucereasca dar nui reuseste mai nimic, amantul mia cerut casatorie ku toate k nul vreau si nam nevoe de el, iar el stie asta. dar toate astea nu ma ingrijoreaza, ma ataca gindul k ii posibil sa fiu iar gravida numai k de data asta de la amant. nu cred in avorturi. ni stiu ce sa fac. sensul vietii mele a devenit fiica mea care as putea so perd. stiu ca nus cel mai bun exemplu de viata dar.............un copil schimba sensul vietii. mam convins. am 22 de ani si o istorie asa de tumultoasa dar numi pierd speranta k va fi mai bine. ar trebui sa incerci sa faci acel copil. sfatul meu. datorita fetitei mele eu acum nu clachez. am baut 120 de pastile k am vrut sa mor si nam "reusit" mam apucat de fumat am fumat 1 luna dar mam lasat k ii posibil sa fiu iar gravida. credema un copil itit da imboldul sa te trezesti miine din pat si sa spui POT.
Si eu ma aflu in aceeasi situatie. Pur si simplu nu imi doresc un copil, iar daca voi ramane insarcinata in mod cert voi face avort. Asta nu inseamna ca sunt nebuna. Pur si simplu nu am acele instincte materne dezvoltate si consider ca in societatea asta un copil ar avea doar de suferit. Daca iese din tipar va fi taxat foarte aspru, asa cum faceti voi acum. Oare Dumnezeu - daca chiar exista - pedepseste o persoana care a facut avort, sau ar fi pedepsit-o mai mult daca ar fi tinut acel copil, pe care nu l-ar fi iubit? Voi, cele care va ingramaditi sa o judecati, considerati ca este mai bine sa faci un copil pe care nu il iubesti, pe care ajungi efectiv sa nu il suporti si sa il trantesti la mama sau la soacra, doar pentru ca ai o datorie fata de sot? In afara de asta, asemenea datorii nu exista. Este vorba de trupul meu si de un suflet nedorit care s-ar naste. Mai bine vedeti-va de plozii vostrii si nu mai judecati. Voi sunteti mult mai egoiste considerand ca este mai bine sa nasti un copil ne iubit, care va ramane traumatizat pentru tot restul vietii.
E greu in lumea de azi sa admiti ca nu vrei copii, pentru ca iti sar toti in cap, toti vor sa traiesti dupa normele lor (de parca pe ei i-ai priva de copii). Sa stii ca nu esti singura care nu tremura de extaz in fata unui bebelus. Experientele tale din copilarie probabil ca au de-a face in mare parte cu ceea ce simti acum, insa asta nu inseamna ca este mai putin valabil. Si vorba aia, cine are sa si-i creasca, cine nu ... sa nu-i doreasca!
Ai luat decizia corecta. Pentru ca e corpul tau si nimeni nu poate sa te oblige sa aduci pe lume un copil pe care nu il vrei. Iar pentru acel prunc nenascut ai dat dovada de cea mai mare dovada de compasiune materna. Ar fi fost infinit mai rau pentru el sa ajungi sa il blestemi si sa-l urasti pentru ca ai fi fost nevoita sa renunti la atatea oportunitati ca sa-l cresti. Si indiferent ce pretinde sotul tau, tu ai fi dus greu.Ar fi fost egoist din partea lui sa te oblige sa-l nasti. Sper sa-mi citesti comentariul si sa stii ca sunt intru toutul de acord cu decizia ta. Nimeni nu are dreptul sa te judece. Ignora-le pe nenorocitele si nenorocitii care te jignesc (atat aici pe forum cat si in viata reala). Religios vorbind decizia ta ramane intre tine si Dumnezeu. Vor fi pedepsite ele pe masura ca au indraznit sa-si judece aproapele.
DRAGOSTEA PT COPIL VINE DE LA SINE DAK ESTI OM NORMAL LA CAP,SI DA TRAIM IN 2011 UNDE ORICE BARBAT CU FAMILIE INTEMEIATA DORESTE COPII,UNDE ORICE BARBAT DORESTE SA OFERE COPIILOR CE NU A AVUT EL,CE NE OFERA NOUA BARBATII IN SCHIMBUL UNUI CAMIN?RASETE DE COPIL,STABILITATE,IUBIRE,SI MULTE ALTELE DE CARE BARBATII KIAR SUNT CAPABILI.CINE NU STIE DECAT SA CRITICE BARBATII,INSEAMNA K SUNT FRUSTRATI.AM UN SOT EXTRAORDINAR,UN TATA EXTRAORDINAR,SI PRIETENI DE SEX MASCULIN EXTRAORDINARI CARE FAC TOTUL PT SOTIILE LOR,IAR CUM MAJORITATEA AU COPII,SUNT CEI MAI FERICITI OAMENI,DINCOLO DE PROBLEMELE COTIDIENE.ASA CA FETELOR SI BARBATII CER COPII DAK SE CASATORESC.CE GREU E DE INTELES K SI EI SUNT OAMENI
esti nebuna fato ai nevoie de doctor te gandesti doar la tine nimic nu e m-ai frumos pe lume decat sa ai un copil
esti nebuna fato ai nevoie de doctor te gandesti doar la tine nimic nu e m-ai frumos pe lume decat sa ai un copil
am vrut sa las un comentariu...am scris si am sters de n ori pentru ca nu vreau sa fiu prea dura si sa te jignesc..insa iti spun doar atat:ai un caracter slab si esti foarte egoista...de ce? incearca sa povestesti iar.. insa acum din ochii sotului tau!
adevarul e ca esti si marcata de trecutul tau, trebuie sa recunostem dar cel mai grav este faptul ca ai mostenit si tu ceva rau de la cei pentru care copii sunt o povara.... imi pare rau sunt cruda dar adevarul e ca atunci cand spunem da ofiterului de stare civila .... incepem o npoua viata cu drepturi si obligatii fata de partenerul de viatza. de fapt casatoria inseamna familie . trebuia sa stai singura sa nu mai traumatizezi si altuia viatza!!!
La 26 de ani se mai poate astepta insa a spune ca "nu vrei copii niciodata" mi se pare trist si totodata ca barbat "cel mai neatragator si respingator lucru care-l poate spune o femeie". Inteleg ca si femeile vor cariera dar ideea asta de "niciodata" ma face sa caut alta femeie instant.
Ada,asta nu inseamna ca daca lam repetat de10 ori pe Dumnezeu,ca is alta reliGie,pur si simplu am vr sa inteleaGa ca el exista dar nu Stiinta aia care a zis Ea,Si in primu rind te'ai gresit cu gindul tau cind ai scris ca is alta religie,,,eu niciodata nu am fost in alta releGie si nici nu voi Fi,,Is ortodoxa si Eu si asa mam nascut si asa am sa Mor....)
Desi pur si simplu nu iti inteleg conceptiile, pentru ca imi doresc din tot sufletul sa am candva un bebe, ai dreptate... nu esti facuta pentru a fi mama... pentru ca nu vrei, pentru ca nu te emotioneaza copiii in niciun fel. Si e mai bine asa, decat sa faci un pui mic pe care sa il cresti cum te-au crescut ai tai pe tine. E uimitor cat de traumatizati pot fi unii... desi nu cred ca asta e singurul motiv. Observ ca instinctul matern iti lipseste complet. Si nu inteleg de ce majoritatea oamenilor care lucreaza in domeniul asta, sau ceva asemanator, sunt atat de reci si uneori egoisti.
atat pentru o tabara cat si pentru cealalta am o singura intrebare ati vazut documentarul the silent scream? in rest fiecare face ce vrea considera etc pana la urma e viata si mai ales sufletul fiecaruia
Cum a scris si Linda, sunt complet de-acord cu tine, ai avut dreptate sa faci ce-ai facut, sa aduci pe lume un copil ne dorit si care nu va fi iubit e o crima. Iar la toate bisericoasele alea batute-n cap care ti-l pun pe Dumnezeu înainte, eu nu pot sa le raspund decât ca egoist e ala care face copii fara sa-si puna nici o problema, pentru ca copiii sunt "draguti", un fel de papusi vii cu care sa te joci si sa-i îmbraci frumos ca sa-i arati la lume. De aia sunt atâtia copii cu probleme psihologice, nefericiti, etc. pentru ca niste tâmpiti fara suflet s-au apucat sa fac copii ca sa fie în rând cu lumea si când s-au trezit cu ei pe cap, si-au dat seama ca "aoleu, stai ca copilul te costa bani, te costa timp, te costa nervi, nu dormi noaptea, trebuie sa te ocupi de el 24 de ore din 24, etc." Cât despre sotul tau, daca nu întelege si daca te paraseste din cauza asta, ei bine, pur si simplu înseamna ca nu sunteti facuti sa fiti împreuna, desi aveti multe alte lucruri în comun. Îti voi spune o banalitate : esti încâ tânara (si chiar daca nu ai fi ...) ai timp sa întâlnesti pe altcineva, cineva care îti împartaseste punctul de vedere asupra familiei, nu-i niciodata prea târziu ca sa fii fericit. Si înca ceva : cineva care vrea sa te schimbe sau sa te faca sa renunti la convingerile tale nu te iubeste cu-adevarat si nu ar fi în stare sa te faca fericita. Pe undeva, nu te respecta îndeajuns, esti doar o unealta a fericirii lui ...
"O casnicie e cu adevarat binecuvantata doar cu facere de prunci !!! In primul rand ca sotie, ii esti datoare sotului tau cu un copil!" Draga Maria, esti din alta lume - sunt de-a dreptul socata!!! Cum adica sunt"datoare" sotului? dar el cu ce mi-e dator?? Sunt socata!! Am 30 de ani, sunt maritata de la 24, nu am copii si nici nu-mi doresc, exact din motivele fetii din poveste. Nu sunt datoare nimanui cu nimic. E alegerea mea, iar daca la batranete imi va fi greu, mi-o asum. Tu, ca femeie, ai o problema...Suntem in 2011...
scuze, comentariul a pornit inainte de a-l termina. Deci raspunsul este DA IL VEI IUBI NECONDITIONAT DIN INIMA FARA EXPLICATII PUR SI SIMPLU. In rest ai 26 de ai, ai timp, gandeste-te dar nu fa nimic sub presiune, pentru ca e valabil si proverbul "cine are sa-i traiasca, cine nu sa nu-i doreasca". Un copil iti schimba viata, e dificil, tot ce vrei, dar e minunat. rgroaznica
Nu esti nebuna, cum spunea o persoana alaturea cu drumul pe aici, esti doar o tanara care inca nu si-a gasit echilbrul personal. a avea copii este o alegere personala dar...cand ai un partener e normal sa luati acea decizie impreuna. nici tu nici el nu aveti drepturi separat, tu sa faci avort fara sa-i spui, el sa-ti impuna/santajeze cu despartirea, sa faci un copil Nu.poti stii ce fel de mama o sa fii, dar in niciun caz ca mama ta.Poate inca nu esti pregatita sa fii mama, teama de a gresi e prea mare, dar sa stii ca fuga de responsabilitate te lasa doar cu un gust amar nu-ti rezolva problemele. Iar pe Dzeu mai lasati-l in pace ca are alte probleme nu elucubratiile bigote ale femeilor frustrate. Tu puneti doar intrebarea daca vei iubi acel copil si sa stii ca raspunsul
O casnicie e cu adevarat binecuvantata doar cu facere de prunci !!! In primul rand ca sotie, ii esti datoare sotului tau cu un copil! Iar tu ce faci?... o sa vezi ca pacatul avortului te va urmari toata viata. Gandeste-te bine!!! Priveste partea frumoasa a lucrurilor: daca o sa ai un copil sotul tau o sa fie cel mai fericit; o sa te iubesca si mai mult pentuca i-ai daruit un copil! Nu fi egoista!
Nu sunt de acord cu avortul in general, insa cred ca decizia ta de a nu avea copii trebuie respectata si inteleasa, chiar si de sotul tau. Poate ca, dupa ce vor mai trece cativa ani, vei ajunge sa o reconsideri si it vei dori totusi un copil, daca el sau alt barbat se dovedeste un partener de nadejde (ceea ce nu prea pare, din cum rezulta din povestea asta). Ce nu inteleg eu este de ce nu ai vorbit inainte de casatorie despre acest aspect, acum ca sunteti casatoriti, sotul probabil isi simte tradate asteptarile. Discutiile despre copil sunt unele din cele mai importante cauze de despartire in cuplu. In acest sens, probabil ca singurul invatamant din aceasta poveste este sa fim deschisi si sa discutam cu franchete despre problema unui copil cu partnerul de cuplu, inainte sa se ajunga la casatorie. Decat mame denaturate si familii destramate cred ca e mai bine cu mai putini copii in lume, mai ales in Ro, unde zeci de mii de copii de nasc in mizerie si sunt parasiti ori imediat dupa nastere ori de parinti care fug sa le ofere un "viitor" (ce urasc eu cuvantul asta) pe plaiuri mai banoase.
fiecare om are un DUMNEZEU acolo in suflet,dar nu trb sa se dea atat in spectacol cu credinta,k sa pari u credincioasa,eu cred k esti din alta religie,ceea ce noua ortodocsilor nu ne convine felul vostru de acaparat lumea cu milogeala voastra.Si noi ne rugam seara la culcare,si noi mergem la biserica,si noi respectam pe cat putem cuvantul Lui,dar de aici si pana la a-L pomeni intr-un text de zeci de ori pt a face circ e cale lunga...
alte persoane fac zeci de tratamente k sa aiba macar un copil iar tu il dai afara?In ceea ce il priveste p sotul tau,sa nu te mire dak te va parasi definitiv,orice om normal la cap vrea copii,si e clar k in povestea asta sotul tau e singurul,u esti doar o egoista kre nu apreciezi sansa de a avea un sot,o familie...te-ai gandit doar la tine.Ar trebui sa te internezi la o clinica specializata,sa scapi de trauma asta dak vrei sa iti recuperezi sotul.Pune-te in locul lui,poate nu il iubesti atat cat spui u.Ma ingrozesc oamenii de genul asta care nu se gandesc decat la ei insisi!
Pur si simplu nu am putut sa ma abtin si sa nu spun nimic cu privire la ce ai scirs/traiesti tu. Nu vreau sa iei in nume de rau ce iti voi spune, dar parerea mea este ca ar fi trebuit de mult sa consulti un psiholog care sa te ajute sa treci peste traumele care le-ai avut in copilarie, nu inteleg cum de sotul tau nu s-a gandit la asta sau daca s-a gandit si nu l-ai luat in considerare?? Poate ai crezut ca nu ajuta credema ca te inseli amarnic trebuie doar sa cauti un doctor bun care sa te inteleaga. Fiecare om reactioneaza diferit si simte diferit ceea ce i se intampla, probabil tu esti o persoana mai sensibila care ai luat toate tragediile personal, dar sunt si unii oameni care sunt lipsiti de scupule si nu au un simt maretn/patern. De exemplu tatal meu care ne-a parasit pe mine si pe mama fara sa il intereseze de soarta mea, in schimb mama mea care este un inger si-a sacrificat toata viata pentru a nu imi lipsi nimic si tot ce a facut a facut din iubire,daca ar fi fost altfel ar fi facut avort sau m-ar fi aruncat la casa de copii. Nu as putea sa il numesc pe tatal meu decat nebun el nu a trecut prin nicio trauma si nu a avut nicio problema dar totusi nu putea sa agreeze copii, cum sa nu iti doresti sa vezi cum ar arata o fiinta care iasa sin tine sa vezi o copie in miniatura a ta si a persoana pe care o iubesti cel mai mult. Lumea asta nu e un curcubeu toti trecem prin greutati, dar trebuie sa gasim puterea sa le depasim daca nu vom ramane toat viata inchisi intr-un tunel fara a mai vedea luminita de la capatul lui. Gandestete ca un copil nu poate fi asa rau pe cat iti imaginezi tu, daca nu esti o persoana egoista copilul tau va avea cea mai fericita copilarie pentru ca stiind ce te-a afectat pe tine in copilarie nu vei lasa ca copilul tau sa vada/simta ca sa nu sufere. Tocmai pentru toata suferinta ta iti vei dori sa ii oferi lui o viata fara griji. Sunt o multime de femei care nupot sa aiba copii iar cele care pot nu si doresc. Tu crezi ca ai procedat bine ce ai facut, dar ai gresit enorm fata de sotul dau pentru ca prin ce ai facut ai omorat o parte din el o pare din iubirea pe care el tio poarta, un copil e cea mai mare dovada de iubire, e jumatate din energia fiecaruia care se uneste fiind un tot unitar. Mi-as dorii ca peste cati va ani, cand vei ajunge sa constientizezi ca problema ta avea o rezolvare si tu nu ai facut nimic cu privire la asta, sa nu iti pare rau si sa regreti. Daca intrebi un om invarsta care e cea mai mare problema a lui iti va raspunde cu siguranta ca singuratatea, tu faci din ce in ce mai multi pasi spre acest lucru la copil ai reunutat la fel si la sot, si cred ca nici cu familia nu ai o relatie prea apropiata, iti mai raman prietenii care azi sunt maine nici nu te mai cunosc. Gandestete bine la ce ti-am spus, fericirea absoluta nu o poate atige nimieni, deci un coipl nu ar putea sa iti rapeasca asta nicodata.
Inteleg ca ai avut o copilarie nefericita dar sa aduni atata egoism nu-ti face cinste.Nu sotul trebuia sa-ti spuna de la inceput ca vrea copii ci tu trebuia sa-i spui ca nu vrei si-si vedea omul de drum,cautandu-si o partenera normala de viata.Nimic nu-ti da dreptul sa privezi acel om nevinovat de prezenta normala intr-o familie a copiilor.Sper sa nu regreti pe viitor.D-zeu ti-a dat o sansa sa duci o viata normala,n-ai profitat de ea.
Nu cred ca exista ceva mai frumos pe lumea asta decat sa dai viata,noi n-avem dreptul sa o luam,numai Dumnezeu .Tocmai pentru asta tb sa lasi copilul,te-ar fi facut implinita asa cum tu nu ai putut fi.Nici toti banii din lumea asta nu fac cat vorbele unui copil ,cand iti spune...Te iubesc mami cel mai mult pe lumea asta...O sa fii cea mai fericiat femeie de pe pamant,Nu e tarziu sa incerci.Curaj...
draga mea nu se poate sa fii atat de egoista si cu tine si cu cei din jurul tau.chiar nu simti nimic cand tii un copil in brate?ai grija ,cu atitudinea asta s-ar putea sa-ti pierzi sotul definitiv.cred ca u nu vezi k esti pe punctul de a ti se destrama familia.bnucura-te ca ai sansa de a face copii cand altii fac atatea tratamente.mai conteaza acum ce fel de copilarie ai avut tu.?de tine depinde cum va creste copilul tau.daca esti asa nesihgura pe sentimentele tale consulta un psiholog .u alegi
Apropo de Dumnezeu,Dumnezeu exista si va exista,datorita lui existi si tu,Chiar fc pacate prin gindurile tale negre despre El....chiar sunteti in iad cu gindurile voastre,Lume proasta in ziua de azi,necredinciosi...iaca de ce si sfirsitu lumei va fi,ca nu exista credinciosi pe pamint....Nu mam gindit niciodata ca voi citi si asa rinduri ...stiinta..stiinta...si Dumnezeu nu exista...stii ceva filozofia ta cu stiinta sa o citesti o viata si sa te rogi la ea...Mai da'ti seama ce scrii si cum gindesti....cind ai un rau..patesti ceva..te gindeste repede la Off Doamne...imi inchipui ca nu o fc...si inca mai sp ca Dumnezeu nu exista ...Lume deschideti ochii...nu ii umpleti de pe acuma cu Cerneala neagra a duhurilor rele...Dumnezeu exista...e in noi...exista...tb doarsa credem in el si in tot ce e Bine...
Foarte rau ai procedat,iti inteleg situatia din copilarie,dar nu inteleg de ce ai procedat astfel,tu crezi ca ce a fost in copilaria ta se va repeta si acum?Nustiu daca depui efort,totul e ok,eu nu inteleg cu ce te'ai gindit tu atunci cind ai fc avort,eu vr sa sp un lucru ca esti chiar Nebuna,in burta ta avea sa creasca o fiinta mica nevinovata de cele petrecute in trecutu tau,o fiinta mica care face parte din tine ,din Yubirea pe care ai cuplat'o cu Radu,Dumnezeu pt cele fc nu te va lasa nepedepsita,poate vei fi tot restu vietii chiar si nefericita,iti pun o intrebare,Acuma cum te simti dupa cele fc de tine?Ti s'a usurat sufletu sau ce?Gindestete si tu sa procedat mama ta asa cu tine ,acuma nici nu erai,dar te'a nascut..asa cum era neintelegeri in familie....Eu nu respect decizia ta dar nici pe tine fiindca chiar eu nu mi'as dori o astdel de mama ca tine,care nu ar putea sa'si iubeasca propriul copil...
hai sa nu fim chiar asa duri...e decizia ei ..are dreptu...pt k numai ea stie ce e trait in copilarie ...poate acum nu...dar poate cu trecerea anilor aceasta decizie se va schimba...sunt de acord k nu vrei un copil...dar totusi iti iubesi sotul..si poate acest lucru la un moment dat se va schimba...ar trebui sa vb cu el si sa te gandesti bine ...
Nu ma mira ca pe lumea asta mai exista oameni superstitiosi care cred ca cineva acolo sus te va pedepsi...Am o veste, nu exista decat stiinta, stiinta care iti permite sa scrii comentarii pe site-ul eva, stiinta care te ajuta in viata de zi cu zi. Pe cand dovezi ca exista vre-un dumnezeu nu exista...
Sunt de parere ca resursele tale(corpul, timpul si finantele) nu ar trebui sa le dedici unui copil daca tu nu vrei cu adevarat. Este numai si numai decizia ta. Este o mare responsabilitate sa ai un copil exact cum ai spus si tu: "sa modelezi un om". Te sfatuiesc sa ai o discutie noua cu sotul tau si sa-i spui ca de indata ce v-ati luat la bine si la rau sa accepte decizia ta...
Esti nebuna:| cum doamne sa faci avort? vei fi pedepsita pe masura de D-zeu.
Posteaza comentariu