Regim igieno-dietetic
Un stil de viaţă calm, repausul, relaxarea intermitentă, precum şi o dietă echilibrată şi potrivită au o influenţă bună asupra persoanelor care suferă de hipertensiune arterială. Conflictele şi stresul pot agrava starea bolnavilor. Este recomandat un efort fizic minim, însă s-au constatat scăderi ale tensiunii la bolnavii cu munci fizice moderate, în comparaţie cu sedentarii sau cu aceia care derulează numai activităţi intelectuale.
Dieta trebuie să fie una moderată, săracă în sodiu, bogată în fructe, legume, precum şi în lactate cu un conţinut redus de grăsime. De asemenea, trebuie limitat consumul de lipide şi de glucide. Expunerile prelungite la soare trebuie evitate, alături de băile prea reci sau şederea la altitudini mari. Călătoriile cu avionul şi conducerea automobilului sunt permise, exceptând anumite cazuri.
Alimente interzise:
- lapte integral
- brânzeturi grase și sărate
- carne grasă, viscere, vânat, mezeluri, pește gras
- grăsimi prăjite
- pâine neagră
- legume care conțin sodiu (țelină, spanac, varză acră, murături)
- fructe oleaginoase
- dulciuri preparate cu bicarbonat și aluat dospit, cu unt și gălbenuș de ou
- băuturi alcoolice de orice fel, cafea, ceai tare, ape minerale clorurosodice
- condimente iuți: piper, boia, sare, ceapă, hrean, usturoi
- supe de carne
- sosuri preparate cu muștar, cele preparate nedietetic
- maioneză.
Posteaza comentariu