Părul îţi poate dezvălui riscul de boli cardiace

Analiza unui singur fir de păr îţi poate oferi informaţii importante despre sănătatea ta, reuşind să determine riscul de afecţiuni cardiace, susţin oamenilor de ştiinţă. Cele mai recente studii asociază nivelul ridicat de cortizol, hormonul stresului, găsit în firul de păr cu un risc mai mare de afecţiuni ale inimii.
Analiza unui singur fir de păr îţi poate oferi informaţii importante despre sănătatea ta, reuşind să determine riscul de afecţiuni cardiace, susţin oamenilor de ştiinţă. Cele mai recente studii asociază nivelul ridicat de cortizol, hormonul stresului, găsit în firul de păr cu un risc mai mare de afecţiuni ale inimii.  
 
Nivelul de cortizol a fost măsurat în sânge, urină şi salivă până în prezent, însă rezultatele obţinute în urma acestor analize oferă informatii doar despre nivelul de stres din acel moment, însă cortizolul găsit în păr îl poate evalua pe termen lung. Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Western Ontario (Canada), părul creşte cu aproximativ 1 cm pe lună, astfel că o monstra de păr de 3 cm poate oferi informaţii pentru o perioadă de peste 3 luni.
 
Rezultatele studiului apărute recent în revista de medicină Stress sugerează că nivelul de cortizol din păr poate reprezenta un predictor mai important decât alţi factori de risc cunoscuţi pentru bolile cardiace, precum hipertensiunea, fumatul şi coelsterolul.
 

 
"Credeam că stresul este un factor minor comparativ cu ceilalţi factori de risc pentru bolile de inimă şi nu ne imaginam că ar putea fi cel mai puternic dintre toţi. Pe termen lung, nivelul ridicat de cortizol creşte tensiunea arterială, glicemia, a grăsimii corporale dar poate avea drept efect şi îngroşarea arterelor, cunoscuţi ca factori de risc pentru afecţiunile cardiace," explică dr. Stan VanUum, autorul studiului, citat de WebMD.
 
Cercetătorii au prelevat monstre de păr de 3 cm de la 56 de pacienţi internaţi în urma unui atac de cord şi au observat un nivel ridicat de cortizol în părul acestora.  
 
Noua metodă de testare nu este încă gata pentru a fi data spre folosire, anunţă cercetătorii, urmând să fie efectuate mai multe experimente. "Mai este încă nevoie de multă muncă. Următorul pas este să analizăm cortizolul găsit în părul femeilor şi să descoperim dacă există o intervenţie, precum terapiile comportamentale, care să poată reduce nivelul de cortizol din păr," declară cercetătorii.



Ai grijă de inima ta!

 
În momentul de faţă, România se situează în mod îngrijorător între primele locuri la nivel mondial în ceea ce priveşte incidenţă bolilor cardiace. Prevenţia este cea mai ieftină şi eficientă metodă de reducere a mortalităţii, spun specialiştii.  
 
Bolile inimii pot fi prevenite prin schimbarea stilului de viaţă. Aşa că: mănâncă mai sănătos, fă mişcare zilnic şi nu fuma! Toate aceste recomandări, alături de sfatul profesional medical în funcţie de riscul individual, te pot ajută să-ţi păstrezi inimă sănătoasă.  
 
Că şi în cazul altor afecţiuni, alimentaţia corectă joacă un rol important în menţinerea sănătăţii inimii. Dietă trebuie să fie variată, iar aportul caloric trebuie adaptat astfel încât să îţi menţii greutatea corporală.
Din dietă nu trebuie să lipsească fructele şi legumele, pâinea integrală, alimentele sărace în grăsimi, peştele şi carnea slabă.
 
De asemenea, sedentariemul este unul dintre factorii de risc pentru bolile cardiovasculare. Un program regulat de exerciţii te ajută să-ţi păstrezi sănătatea. Deşi este recomandat să se practice cel puţin o jumătate de oră de activitate fizică, de mai multe ori pe săptămâna, şi activitatea fizică moderată are efecte benefice pentru sănătate.
 
Renunţă la fumat! Fumatul nu afectează doar plămânii, ci şi celelate organe, susţin specialiştii. Fumatul creşte riscul de tahicardie, creşterea tensiunii arteriale, tulburări de ritm cardiac, cardiopatie ischemică, infarct miocardic, arterită obliterantă, flebită, accidente vasculare cerebrale. Una dintre consecinţele fumatului este îngustarea vaselor de sânge care transportă atât oxigen cât şi monoxid de carbon.

 
De reţinut! Poţi preveni îmbolnăvirea inimii prin:
  • renunţarea la fumat;
  • controlul tensiunii arteriale;
  • activităţile fizice practicate regulat;
  • terapii medicamentoase;
  • dietă sănătoasă combinată cu scăderea în greutate.