De ce e important să ţii sub control tensiunea arterială?

Ştiai că 4 din 10 români suferă de hipertensiune? Aceasta este considerată ca fiind cel mai răspândit factor de risc pentru bolile de inimă şi trebuie tratată.

Până la vârsta de 50 de ani, 1 din 5 oameni are hipertensiune arterială, după vârsta de 50 de ani, 1 din 3, iar după vârsta de 65 de ani, 2 din 3. Aproape o treime din locuitorii planetei au hipertensiune arterială, iar jumătate dintre ei nu știu acest lucru, arată datele publicate de World Hypertension League. Mai mult, reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii susţin că tensiunea arterială crescută este răspunzătoare de pierderea a 7,5 milioane de vieţi, ceea ce înseamnă 12,8% din numărul total de decese înregistrate la nivel mondial.

Se estimează că în România sunt peste cinci milioane de hipertensivi. Prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi prin respectarea indicaţiilor medicale, multe persoane reuşesc să menţină valorile tensiunii arteriale în parametrii normali.

Pentru a preveni efectele adverse care sunt cauzate de o tensiune foarte mare trebuie să apelezi la un specialist care să-ţi măsoare tensiunea arterială, iar în cazul în care aceasta este ridicată să urmezi întocmai recomandările medicului în privinţa alimentaţiei şi a tratamentului medicamentos.

Un lucru important de respectat este acela de a reduce consumul de sare, de a limita consumul de grăsimi saturate, de a renunţa la fumat şi de a consuma alcool doar ocazional. De asemenea, scăderea în greutate în cazul unui surplus de kilograme va aduce numai beneficii în controlul tensiunii arteriale.

Ce efecte are tensiunea arterială crescută asupra organismului?


1. Îmbătrâneşte vasele sanguine
2.
Suprasolicită inima.


Ce complicaţii pot să apară dacă nu tratezi hipertensiunea arterială?


  • insuficienţa cardiacă
  • angina pectorală
  • infarctul de miocard
  • accidentul vascular cerebral
  • insuficienţa renală.


17 mai - Ziua Mondială de Luptă împotriva Hipertensiunii Arteriale şi măsurarea gratuită a tensiunii


Pe 17 mai, de Ziua Mondială de Luptă împotriva Hipertensiunii Arteriale, va avea loc o amplă acțiune de măsurare gratuită a tensiunii arteriale, în corturile special amenajate în curtea Spitalului Clinic Colțea, dinspre zona Universitate. Concret, bucureştenii sunt aşteptaţi sâmbătă, 17 mai, 2014, între orele 10.00 – 20.00, pentru a-şi verifica valorile tensionale.
Campania va continua cu alte două acţiuni de măsurare gratuită a tensiunii arteriale pe 4 iulie şi în perioada 20-21 septembrie, concomitent cu cea de-a treia ediţie a Congresului Societății Române de Hipertensiune. Pe lângă măsurarea tensiunii arteriale, particpanţii la campanie vor primi şi sfaturi utile despre cum pot preveni hipertensiunea arterială prin adoptarea unui stil de viață sănătos.

 

 


„Hipertensiunea arterială este o boală perfidă, care evoluează lent, fără o simptomatologie precisă, dar care poate fi prevenită şi, foarte important, care este simplu de diagnosticat – prin măsurarea tensiunii arteriale, o acţiune care nu durează mai mult de câteva minute.
Din păcate, românii nu sunt suficient de conştiincioşi să meargă la medic şi să-şi verifice valorile tensionale. Prin Campania Națională „Viteza ucide... nu numai în trafic. Controlează-ți tensiunea arterială!” vrem să schimbăm această mentalitate prin atragerea atenţiei asupra rolului esențial al măsurării constante a tensiunii arteriale în diagnosticarea precoce a hipertensiunii arteriale”,
a declarat prof.dr. Maria Dorobanțu, Președintele Societății Române de Hipertensiune.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod