Aditivii folosiţi în produse alimentare obişnuite, precum pâinea, margarina şi dulciuri ar putea fi la originea creşterii numărului de cazuri de cancer intestinal, precum cel colorectal sau cel de stomac, susţin cercetătorii.
Emulsifianţii adăugaţi în procesul de producţie alimentară pentru sporirea texturii şi pentru prelungirea termenului de valabilitate alterează nivelul de bacterii din instestine şi din stomac. Potrivit studiului prezentat în publicaţia Cancer Research, aceste substanţe adăugate cresc nivelul bacteriilor nocive, distrugând echilibrul florei intestinale, ceea ce conduce la apariţia unor inflamaţii şi la apariţia tumorilor, relatează Daily Mail.
Cercetări anterioare au descoperit că microorganismele din stomac şi din intestine sunt un factor determinant pentru apariţia bolilor intestinale. Boala Crohn şi colita ulcerativă, două dintre cele mai comune forme ale acestor boli, favorizează apariţia tumorilor.
În Marea Britanie, cancerul intestinal este al doilea ca răspândire, după cel de plămâni, cu 16.200 de decese înregistrate anual, notează cotidianul menţionat.
Inflamaţiile cauzate de boli alterează nivelul de bacterii nocive şi se află la originea apariţiei cancerului colorectal. Cercetătorii americani cred că emulsifianţii pot fi parţial responsabili pentru acest fenomen, pentru că pot favoriza apariţia tumorilor.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea de Stat din Georgia susţin că emulsifianţii pot fi parţial responsabili pentru acest fenomen, pentru că pot favoriza apariţia tumorilor. Ei au hrănit cobaii cu produse care conţineau doi dintre cei mai folosiţi emulsifianţi - polisorbat 80 şi carboximetilceluloză - în doze similare celor din alimentele procesate şi au descoperit că un consum regulat a schimbat drastic echilibrul bacterial al stomacului rozătoarelor.
Totodată, cercetătorii au descoperit că aceşti emulsifianţi provoacă inflamaţii care permit apariţia şi dezvoltarea celulelor canceroase, relatează cotidianul britanic. "Incidenţa cancerului colorectal a crescut notabil de la mijlocul secolului XX. Un factor-cheie al acestei boli este prezenţa bacteriilor intestinale nocive care creează un mediu propice pentru apariţia tumorilor", a explicat Dr. Emilie Viennois.
Cercetătorii americani verifică acum ce anume declanşează alterarea florei microbacteriene şi modul exact în care acest factor produce apariţia cancerului.
Foto: Hepta
© Copyright: HEPTA
Alimentele procesate pot să provoace cancer intestinal: Aditivii sunt de vină!
Emulsifianţii din produsele alimentare măresc nivelul de bacterii din intestin, provocând inflamaţii care pot conduce la apariţia tumorilor, arată un studiu recent.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
Comentarii (1)
De ce nu se interzic acele substante?
Posteaza comentariu