guma

A fost inventată guma de mestecat care detectează cancerul

Noua gumă nu va face baloane, dar va fi foarte utilă pentru diagnosticarea precoce a cancerului


Potrivit Institutului Naţional al Cancerului din Statele Unite, în 2016 au fost diagnosticate aproximativ 1,5 milioane de noi cazuri de cancer. "În ultimii 15 ani au existat numeroase încercări de a dezvolta noi produse care să depisteze din timp cancerul. Dar niciuna nu a dat rezultat", a declarat Dr. Leonard Lichtenfeld, şeful sectorului medical al American Cancer Society.

Cercetătorii au încercat să obţină depistarea precoce a cancerului prin teste de respiraţie şi chiar prin folosirea unor câini cu mirosul foarte dezvoltat, dar testele au eşuat, a explicat Lichtenfeld.

În prezent, guma de mestecat care va depista cancerul se află în primele teste şi e prea devreme pentru a şti dacă va funcţiona 100%, dar Volatile Analysis speră că va putea lansa produsul în cursul anului viitor.

Deşi nu va face baloane, guma va avea arome precum celelalte produse de acest gen disponibile pe piaţă, promite compania din Alabama.


Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod