5 lucruri pe care trebuie să le știi despre testele de sarcină

Crezi că trebuie să cumperi un test scump ca să fii sigură că rezultatul este exact? Descoperă câteva lucruri pe care trebuie să le știi despre testele de sarcină
Când ai la dispoziție atât de multe produse din care să alegi, de la zeci de branduri și tipuri de teste, probabil că te întrebi de fiecare dată care este cel mai bun și pe care să-l alegi. Dar care este dintre ele? Cum ar trebui să testezi pentru cele mai bune rezultate? Și cum funcșionează aceste teste? Descoperă mai jos câteva răspunsuri la aceste întrebări.

Toate măsoară același lucru

Poate că există pe piață sute de teste de sarcină diferite, dar toate testele de urină măsoară același lucru. Este vorba despre un hormon numit gonadotropină umană corionică, prescurtat la nivel internațional ca HCG. HCG este prezent în organism chiar dacă nu ești însărcinată, dar odată ce o sarcină este instalată, nivelul hormonului începe să crească în sânge și în urină.
Iar când ajunge la un nivel de 25 de Unități Internaționale (IU), testul va avea rezultat pozitiv.

Folosește testul dimineața

Te-ai întrebat de ce instrucțiunile de pe testele de sarcină recomandă să le efectuezi dimineața? Motivul este acela că după câteva ore de somn, este posibil ca HCG să crească, fiind acumulat în vezica urinară. Urina este mai concentrată, nivelul hormonului HCG este mai mare și sunt șanse mai mari să obții un rezultat pozitiv dacă ești însărcinată. Dar testele din prezent sunt mult mai performante decât erau în urmă cu zece ani, reușind să detecteze corect nivelul HCG chiar dacă nu faci testul dimineața.
Dar pentru cele mai bune rezultate este de preferat să faci testul dimineața.

Testele scumpe nu sunt neapărat mai exacte

Avem tendința de a crede că un lucru este mai bun dacă este mai scump. Între un test bandă ieftin și unul digital foarte scump nu există de fapt o diferență în afara de cea a aspectului. Toate testele măsoară nivelul HCG din urină, care trebuie să fie mai mare de 25mlU/ml de HCG pentru a obține un rezultat pozitiv. Deși unele teste pot avea o sensibilitate mai mare, măsurând un nivel de 10 IU, acestea îți pot da rezultate fals pozitive din moment ce o cantitate mică de HCG există în mod normal în organism și în urină.

Medicul tău îți va face un alt tip de test

Toate testele de sarcină sunt calitative, ceea ce înseamnă că detectează prezența HCG în sânge după ce a atins nivelul de 25mlU/ml. Dar mai există și teste de sarcină catitative, care măsoară nivelul HCG din sânge.
În cazul femeilor care prezintă risc de avort spontan sau alte complicații așe sarcinii, medicii recomandă de obicei un test cantitativ pentru a observa dacă nivelul HCG crește pe măsură ce sarcina evoluează. Nivelul HCG ar trebui să dubleze la fiecare 48 de ore în cazul unei sarcini normale. Când ajunge la nivelu, de 1800, sarcina poate fi vizibilă la ecograf, iar când HCG ajunge la un nivel de 2500 pot fi auzite bătăile inimii.

Rezultatele testului pot fi afectate de starea ta de sănătate

Unele medicamente, în special cele pentru fertilitate, conțin HCG care poate crește nivelul acestui hormon în urină suficient de mult pentru a obține un rezultat fals pozitiv. De asemenea, alte cazuri rare în care se poate obține un rezultat fals pozitiv sunt tulburări ale glandei pituitare sau tumori ale celulelor germinale din ovare, care pot determina creșterea nivelului HCG din urină.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod