În plus, soiurile comerciale de portocale sunt adesea îmbogățite cu calciu și vitamina D.
Iată 5 beneficii ale sucului de portocale
1. Bogat în nutrienți importanți
Sucul de portocale
este bogat în mulți nutrienți, inclusiv vitamina C, acid folic și potasiu.O porție de 240 ml de suc de portocale oferă aproximativ:
• Calorii: 110
• Proteine: 2 grame
• Carbohidrați: 26 de grame
• Vitamina C: 67% din aportul zilnic de referință (RDI)
• Folat: 15% din RDI
• Potasiu: 10% din necesarul zilnic
• Magneziu: 6% din RDI
Sucul de portocale este o sursă concentrată de vitamina C, o vitamină solubilă în apă care se dublează ca un puternic antioxidant și joacă un rol central în funcția imunitară.
În plus, vitamina C ajută la formarea și întărirea oaselor, vindecarea rănilor și sănătatea gingiilor.
Sucul de portocale este, de asemenea, bogat în folat, care este necesar pentru sinteza ADN-ului și susține creșterea și dezvoltarea fetală.
De asemenea, este o sursă excelentă de potasiu, mineral ce reglează tensiunea arterială, previne pierderea osoasă și protejează împotriva bolilor de inimă și a accidentului vascular cerebral.
2. Bogat în antioxidanți
Antioxidanții din sucul de portocale promovează sănătatea prin prevenirea daunelor oxidative - un dezechilibru între antioxidanți și moleculele instabile, cunoscute sub numele de radicali liberi.
Cercetările arată că antioxidanții sunt cruciali pentru menținerea sănătății generale. Ei pot ajuta chiar la protejarea împotriva afecțiunilor cronice, cum ar fi bolile de inimă, cancerul și diabetul.
Sucul de portocale este o sursă bună de antioxidanți precum flavonoidele, carotenoidele și acidul ascorbic.
Un studiu de opt săptămâni a constatat că un consum zilnic a 750 ml de suc de portocale a crescut semnificativ capacitatea antioxidantă.
Un alt studiu a avut rezultate similare, raportând că un consum a 590 ml de suc de portocale, zilnic, timp de 90 de zile, a crescut capacitatea antioxidantă totală la 24 de adulți cu colesterol și trigliceride mari.
În plus, într-un studiu efectuat pe circa 4.000 de adulți, sucul de portocale a fost considerat una dintre sursele de top de antioxidanți din dieta americană - alături de ceai, fructe de pădure, vin, suplimente și legume.
3. Poate preveni formarea pietrelor la rinichi
Pietrele la rinichi sunt mici depozite minerale care se acumulează în rinichii tăi, provocând adesea simptome precum durere severă, greață sau sânge în urină.
Sucul de portocale poate crește pH-ul în urină, făcând-o mai alcalină. Studiile arată că un pH urinar mai ridicat și mai alcalin poate ajuta la prevenirea formării pietrelor la rinichi.
Un alt studiu a observat că sucul de portocale a fost mai eficient decât limonada în reducerea mai multor factori de risc de formare a pietrelor la rinichi.
De asemenea, un alt studiu, efectuat pe 194.095 de persoane, a constatat că cei care au consumat suc de portocale cel puțin o dată pe zi au avut un risc cu 12% mai mic de a dezvolta pietre la rinichi decât cei care au băut mai puțin de o porție pe săptămână.
4. Poate îmbunătăți sănătatea inimii
Boala de inimă este o problemă gravă, generând peste 17 milioane de decese în întreaga lume în fiecare an.
Unele studii arată că un consum constant de suc de portocale poate reduce câțiva factori de risc pentru boli de inimă - cum ar fi hipertensiunea arterială și colesterolul crescut - și vă poate ajuta să vă mențineți inima sănătoasă și puternică.
De exemplu, un studiu efectuat pe 129 de persoane a constatat că un consum, pe termen lung, de suc de portocale a scăzut nivelul colesterolului „rău”, îmbunătățind sănătatea inimii.
5. Poate reduce inflamația
Inflamația acută este o parte normală a răspunsului imun conceput pentru a proteja împotriva bolilor și infecțiilor.
Cu toate acestea, se crede că menținerea unor niveluri ridicate de inflamație pe termen lung contribuie la dezvoltarea bolilor cronice.
Markeri crescuți ai inflamației, cum ar fi proteina C reactivă (CRP), interleukina-6 (IL-6) și factorul de necroză tumorală – TNF - au fost observați în afecțiuni precum sindromul metabolic, bolile de inimă și anumite tipuri de cancer.
Unele studii sugerează că sucul de portocale ar putea reduce inflamația și problemele legate de acesta.
O analiză a constatat că sucul de portocale are proprietăți antiinflamatorii care pot reduce nivelurile de markeri inflamatori specifici legați de bolile cronice.
Mai mult, un studiu de opt săptămâni, efectuat pe 22 de persoane, a arătat că un consum de suc de portocale proaspăt, dar și cel din comerț, a scăzut markerii inflamației precum CRP și IL-6 – ceea ce înseamnă că ar putea ajuta la prevenirea bolilor.