3 din 10 români nu mai au niciun dinte natural

30% dintre români și-au pierdut toți dinții naturali, de trei ori mai mult față de media europeană, de 10%, arată un studiu comparativ al Asociației Dental Office Managers.

Cercetarea indică o preocupare tot mai mare a românilor față de tratamentele cu implanturi dentare, numărul celor care le accesează fiind de trei ori mai mare, în prezent, față de acum 5 ani.

Dacă în perioada 2008-2012, 31% din pacienții care s-au prezentat la medicul dentist au solicitat tratamente cu implant dentar și au fost realizate 1.300 de astfel de tratamente, între anii 2013 şi 2017 68% dintre pacienții care s-au prezentat la medicul stomatolog au solicitat tratamente cu implant dentar și au fost realizate 3.900 de astfel de proceduri.

În cadrul studiului citat de Agerpres au fost analizați 18.000 de pacienți, bărbați și femei, care locuiesc în mediul urban (în proporție de 90%), de-a lungul a două perioade comparative de 5 ani, 2008-2012 și 2013-2017 (sfârșitul lunii iulie).



Scopul cercetării a fost măsurarea impactului numeroaselor campanii de informare și educare a populației cu privire la importanța alegerii tratamentelor cu implant dentar.


Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.