Studiu revoluţionar. Semnele reale care îţi transmit că cineva te minte

Cercetătorii americani şi-au testat ipoteza pe 120 de înregistrări video dintr-un tribunal


Software-ul a arătat că o persoană minte sau nu în funcţie de cât de bine se potriveşte mărturia ei cu verdictele date în proces.

Apoi, cercetătorii au încărcat datele într-un computer, iar software-ul a detectat mincinoşii pe baza unui algoritm care a numărat apariţia unor indicii precum scăpările de comportament sau discurs, care demonstrează că individul analizat nu spune adevărul.

Potrivit The Telegraph, subiecţii mincinoşi făceau de trei ori mai multe grimase decât ceilalţi oameni, îşi priveau mai mult interlocutorii, gesticulau cu ambele mâini şi vorbeau mai mult la persoana a III-a, decât la persoana I.

"Oamenii nu sunt buni la detectarea minciunilor.

Nu obişnuim să numărăm de câte ori spune o persoană <<eu>> sau de câte ori se uită la noi. Ne concentrăm pe un nivel mai înalt de comunicare", a mai spus doctorul Mihalcea.

Echipa de cercetători vrea să îmbunătăţească acurateţea studiului, adăugând indicii precum ritmul cardiac, respirator sau fluctuaţiile de temperatură a corpului, despre care, până acum, se ştia că obişnuiesc să crească atunci când oamenii mint.

Oamenii de ştiinţă speră ca modul de detectare a minciunilor dezvoltat de ei să înlocuiască, în viitor, testul poligraf.


Foto: Depositphotos

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • dila Pispis pe 29 Feb 2016, 23:31
    iubirilii secreti

    @varza_anterior: ia-ti frate pastiluta sau " cum ma eu .. nimeni nu ma va..!" Hai pa. @mediafax: beeeii, pai rezultate d-astea se cercetari nonamepoate scoate si Florin Salam (pe care-l respect, sic)

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod