Unii se tem se petreacă timpul alături de anumiți membri ai familiei, iar alții își doresc să aibă mai multe rude care să le țină companie. Mai sunt și cei care au familii și cercuri mari de prieteni, însă nu îi vor putea întâlni din cauza restricțiilor.
Din cauza pandemiei, mulți dintre noi probabil nu vom reuși să ajungem acasă de sărbători sau să petrecem timp prețios cu cei pe care îi iubim.
Pe de altă parte, multe persoane nu se simt în siguranță atunci când călătoresc sau participă la întruniri de grup. Presiunea și vinovăția asociate alegerii de a nu participa la un eveniment de familie pot fi foarte dificile; este greu să-i spui familiei că nu vei fi acolo, chiar dacă o parte din tine îți dorește cu adevărat să poți. Și odată cu aceasta vine și îndoiala de sine și întrebări dacă ar trebui să ignori avertismentele de contactare a virusului.Pregătirea este cheia.
Este foarte important să știi ce le vei spune membrilor familiei atunci când îi vei refuza. Iată câteva exemple:Nu aștept cu nerăbdare să fiu singur de Crăciun, dar știu că mă voi simți mai rău dacă cineva se îmbolnăvește.
Și eu vreau să vă văd pe toți, dar nu este deloc sigur. Citește continuarea pe divahair.ro