Fie ca este vorba de un examen, de o sarcina dificila (si chiar mai putin dificila), de un simplu joc sau de o discutie, concentrarea te ajuta sa faci mai repede si mai bine ceea ce ti-ai propus, sa analizezi mai eficient, sa folosesti mai bine resursele disponibile, asta fara a te epuiza.
Intai de toate, ai nevoie de o privire de ansamblu asupra a ceea ce trebuie facut. Fa o lista cu sarcinile tale de pe parcursul unei zile. E mai bine sa stii exact si sa ai mereu sub ochi ceea ce ai de facut - asa nu uiti si, in plus, te ajuta sa gestionezi mai realist timpul alocat fiecarei sarcini.
Imparte fiecare activitate pe "bucati" cat mai concrete, care sa poata fi efectuate succesiv si relativ repede. Daca, de exemplu, trebuie sa scrii un raport, mai intai iti vei face documentarea, apoi sistematizarea datelor, eliminarea inutilitatilor, vei scrie raportul, apoi il vei finisa.
Invata sa compartimentezi timpul. In loc sa lucrezi la o singura sarcina, incearca sa ti le programezi alternativ. Cu siguranta ai mai multe de facut intr-o singura zi; in plus, mai ales in cazul in care ai o problema dificila de rezovat, dupa ce te-ai ocupat de alta parte dintr-o alta sarcina, s-ar putea sa vezi mai limpede lucrurile sau dintr-o noua perspectiva, care sa le faca mai simple. Se intampla uneori ca, dupa ce te-ai gandit prea mult la un singur lucru, sa nu mai poti percepe toate detaliile sau posibilitatile sale. Alternarea succesiva a sarcinilor este benefica in acest sens.
Imposibil sa nu mai apara ceva si pe parcurs, fata de ceea ce planificasesi initial. Integreaza noile probleme aparute, una cate una, in programul tau si nu le ordona dupa celelalte. S-ar putea ca ceea ce apare sa fie mai urgent; in plus, te-ar putea ajuta la rezolvarea mai simpla a altor activitati din lista curenta.
Nu amana! Daca ai ceva de facut, fa-o, chiar daca iti face mai putina placere. Daca o amani, problema nu se va rezolva de la sine - dimpotriva, vei avea chiar mai putin timp la dispozitie si probabil nici nu vei reusi sa te concentrezi la fel de bine pentru a termina, in criza de timp.
Incearca sa te gandesti exclusiv la ceea ce ai de facut si sa ignori orice altceva. Daca trebuie sa citesti, limitele a ceea ce vezi sunt marginile cartii sau ale monitorului. Orice altceva dispare. Cum vederea este unul din elementele importante intr-o activitate, daca nu vezi ceva, nu te va distrage, asa ca incearca sa practici acest tip de atentie exclusiva atunci cand te concentrezi asupra unui detaliu semnificativ.
In aceeasi ordine de idei, atunci cand esti la serviciu si exista un zumzet mai mult sau mai putin constant in jur, mai ales daca nu lucrezi singura intr-un birou, un "zgomot de fond" constant te-ar putea ajuta sa ignori agitatia din jur si sa te poti concentra asupra a ceea ce ai de facut in acel moment. Pentru aceasta poate fi extrem de utila muzica. In functie de ce tip de muzica te ajuta sa te concentrezi, alege-ti cateva piese si... asculta-le, dar preferabil ar fi sa folosesti casti, deoarece nu toata lumea poate lucra astfel - sau cu acelasi gen de muzica!
S-ar putea sa nu reusesti sa te concentrezi decat in liniste deplina. Si pentru aceasta varianta exista o solutie: poti sa folosesti castile, dar fara sa asculti nimic. Asa poti evita si eventualele intreruperi cauzate de ceilalti!