Scenariile creative ale suspiciunii

Ma minte oare? Ma iubeste oare? Suspiciunea, ca stare, este cunoscuta ca o traire generalizata a societatilor bazate pe dictatura. Suspiciunea mai este o stare a geloziei.

Suspiciunea exista mereu in sine ca o situatie importanta, pentru ca indeparteaza o persoana de la preocuparile curente, bazate pe realitate, si intra in sfera unor preocupari de teama, pericol etc., ca si cum ai fi intr-un loc, "aici si acum", iar in mintea ta te gasesti situat intr-o lume ireala, in care se desfasoara un alt scenariu.

Dusa la extrem, suspiciunea devine o stare paranoica, in care ruperea de realitatea este puternica. Cum arata suspiciunea dusa la extrem? "Eu am fost casatorit, dar sotia imi tot punea ceva in mancare, de atunci simt mereu o stare de ceata, sunt rupt". Starea aceasta nu este un "ca si cum" as fi rupt, ci este o scindare autentica. El nu spune metaforic "simt ceata", ci spune "este chiar ceata".

Fratele sau imi spune ca ieri noapte a iesit din casa pentru a merge la vecini si a-i certa, nu cunostea motivul pentru care simtea nevoia sa-i certe. El spunea "starea mea de la tigara mi se trage - de la tutun si de la pachetul de tigari". Incepe sa vorbeasca despre un moment in care se afla cu cineva intr-un bar (cred) si de la care a luat tigara. Raspunsurile lui nu au legatura foarte directa cu contextul, cu verbalizarile fratelui sau ale mele, ci sunt conduse de asociatii personale, rupte de context, in care elementele realitatii se amesteca cu propriile continuturi subiective. Este povestea unei persoane aduse la psiholog si pentru care singura solutie este "trimiterea catre serviciile medicale de psihiatrie", pentru ca acest caz nu poate face obiectul unei interventii psihologice.

Motivul? Necesitatea unei interventii farmaceutice, necesitatea unei internari. Pe de alta parte, pentru a fi intr-o psihoterapie este necesar sa ai o buna relatie cu realitatea, cu ceea ce este "subiectiv" (in tine) si ceea ce este "obiectiv" (in afara ta). Cand aceste entitati se amesteca, rezulta un melanj care consta intr-o pierdere dominanta a contactului cu realitatea, iar persoana nu mai poate sa faca fata cerintelor vietii sociale.

In momentele in care starea de rupere de realitate este foarte puternica, vorbim de crize, care au un impact nimicitor si pun in pericol integritatea fizica a celor din jur. In aceste momente de criza, aceste persoane sunt un real pericol pentru ceilalti. Multe manifestari de acest gen stau la baza cazurilor de batai, de lupte, de crime, de victime, care apar. Cazuri usor de rezolvat pentru politie, pentru ca vinovatul nu cauta sa se ascunda si nici nu stie ca este "vinovat" de ceva. El doar a sesizat un pericol si a luat masurile care se impun pentru celalalt. Cu alte cuvinte, cazul pe care-l mentionam putea foarte usor sa se duca la vecini sa provoace rau, pentru ca el considera ca vecinii au ceva cu el, ca ii vor raul si vroia sa se apere.

Asemenea cazuri sunt manifestari exagerate ale suspiciunii. Suspiciunea dusa la extrem devine paranoia. Manifestarile sale sunt frecvente. O anumita doza de suspiciune este fireasca. Exista profesii unde aceasta este o stare profesionala. Detectivul are datoria sa aiba suspiciuni. Agentul secret care nu este suspicios este un esec pentru profesia lui.

Dar sa revenim la cuplu. Care sa fie legatura intre randurile de mai sus si cuplu? Exista sau nu o legatura intre toate aceste situatii (dictatura, paranoia, detectivi) si cuplu? Manifestarea suspiciunii in cadrul cuplului ia cel mai adesea forma geloziei. "Sunt suspicioasa ca ma insala". "Uneori plec pe urmele sale pentru a vedea ce face, cu cine se intalneste etc.". "Am angajat un detectiv particular si l-am prins. L-am prins in casa la aia, iar mie imi spunea ca este la serviciu". "Cred ca i-a pus ceva in cafea, altfel nu-mi explic comportamentul lui". "E al meu, mi-e teama in permanenta ca l-as putea pierde". Sunt verbalizari pe care, cu siguranta, le-ati auzit de la diferite persoane. Ele nu sunt prea pretioase din punct de vedere psihologic, pentru ca vorbesc despre chestiuni externe, insa, eliminand acest balast al exteriorului, este posibil sa gasim in spatele lor tot felul de continuturi relevante pentru cuplul si persoana care le spune.

Suspiciunea este o stare de criza a cuplului si arata ca s-a rupt ceva in acel cuplu. Nu se stie ce, dar este o stare importanta, pentru ca, de cele mai multe ori, scoate la suprafata tot felul de temeri, tot felul de frici ale persoanelor care simt suspiciune.

Este interesant sa remarcam urmatorul lucru - practic, nu are nici o importanta daca aceste momente sunt autentice sau nu. Spre exemplu, esti acasa, el nu este, ci intarzie. Practic, nu conteaza cu adevarat ceea ce face el in acest moment - cand suspiciunea exista ca simptom, tu iti vei construi cel mai "apocaliptic" scenariu. "Mi-a zis ca se duce la cursuri. Cursurile se termina la ora 22. Este ora 23. Inseamna ca s-a dus in Pantelimon unde locuieste amanta, aia cu care ma insala." Realitatea trece pe un plan secund. El poate fi oriunde, poate fi in Pantelimon, poate sa fie cu colegii la o bere sau poate fi blocat in trafic. Realitatea poate fi oricum, iar suspiciunea se poate manifesta ca efect al temerilor personale, al anxietatii proprii. Gasiti ceva din cazul cu care incepe acest articol? Evident, cu alta intensitate, nu devine un pericol public, dar ceva similar, ceva exista.

Suspiciunea ia intotdeauna forma unui scenariu. Aproape ca nu exista film in care ceva legat de o suspiciune sa nu existe. Scenariile din mintea noastra sunt mult mai creative si mai ancorate in propriile temeri. In fapt, scenariile noastre suspicioase functioneaza intr-un mod absolut idealizat. De cele mai multe ori, in ele sunt proiectate propriile dorinte. Faptul ca nu putem concepe ca o persoana sa faca altceva decat ceea ce ne inchipuim noi ca facem. Priviti scenele de gelozie. Ele nu cuprind, in sine, altceva decat imaginile pe care putem sa le cream cu mintea noastra. O persoana isi inchipuie ca o alta persoana pune in practica ceea ce noi ne dorim, ceea ce noi presupunem ca este relatia ideala pe care am avut-o in plan fantasmatic si pe care nu am reusit sa o punem in practica vreodata.

Suspiciunea are solutii?

Raspunsul asteptat ar fi ca da. In fond, prin ce se manifesta "suspiciunea"? Printr-o constructie interioara, printr-o manifestare evidenta a psihicului. Bineinteles, in cazul cuplului problemele se complica, pentru ca este vorba despre unele valori fixate de comun acord. Una dintre ele este cea de fidelitate si faptul ca partenerul ar fi infidel. Aici preocuparile suspicioase sunt complexe, pentru ca vorbim despre cauze complexe, cauze care implica ambele persoane.

Noi nu vorbim despre caracterul "bun" sau "rau" al unei valori, ci de efectele pe care le are existenta acestei "valori" in planul psihologic si, implicit, al vietii de zi cu zi. Fiecare stare psihologica poate deveni o valoare intr-un plan axiologic (al lumii valorilor). In aceasta lume, valorile devin optiuni personale, iar starile pe care le pot genera pot sa fie conforme sau nu cu ele.

Spre exemplu, incredere. "Ceea ce simt eu pentru persoana de langa mine este incredere". O asemenea propozitie este si asigura o stare de bine. Pe de alta parte, aceasta propozitie elimina suspiciunea. Din moment ce am incredere in el, nu conteaza foarte mult ceea ce face el. Concluzia logica este - indiferent daca el imi este fidel sau nu - ca ceea ce se intampla si ceea ce simt este incredere. Suspiciunea poate fi asociata cu neincrederea. Fie ca "nu ma iubeste", fie ca "ma insala", exista o acuta stare de neincredere care ma face sa tot caut sa-mi dovedesc fie ca am incredere, fie ca nu.

Niciodata o persoana care simte neincredere nu este satisfacuta de rezultatele cautarii sale si continua sa arate tendinta contradictorie a celui care simte neincredere. Pe de o parte, ea simte nevoia sa fie cu "cel bun", cel pe care l-a regasit in planul vietii sale interioare, dar sa-l intalneasca si pe "cel rau", pe cel care trebuie sa faca lucrurile rele pe care ea le asteapta sa se produca.

Exista o implicare nebanuit de mare a celui care pare a fi o victima si chiar este. Dar nu asupra celuilalt, ci a propriei sale functionari psihologice. Pare a fi o solutie sa ai o imagine despre relatia avuta cu oamenii cu care intri in contact. In general, tendinta este de a fi increzator sau neincrezator? Este mai usor sa vorbesti despre propria neincredere decat despre celalalt si despre ceea ce simte el.

Suspiciunea este o forma de a promova asupra celuilalt tot felul de stari personale.

Solutia?

Pare simpla. De fapt, doua solutii, in care fiecare cuprinde doi pasi in ordinea data:

1. Lasa sa traiesti ceea ce simti cu adevarat.
2. Pune in cuvinte ceea ce simti cu adevarat.

Cealalta solutie?

1. Pune in cuvinte ceea ce simti.
2. Lasa sa se manifeste ceea ce simti.