Vorbeam in articolul precedent despre starea depresiva ca fiind una din consecintele starii de singuratate. O stare prin care o persoana intra in situatia de incapacitate de a face ceva pentru ea. Persoana pare imobila, incapabila sa actioneze si sa faca ceva. Simte ca nu mai poate face lucruri care inainte ii faceau placere. Prefera sa ramana in spatiul casei si sa nu iasa.
De multe ori aceasta stare este o consecinta a pierderilor suferite intr-un moment al vietii. Dupa pierderea unei persoane, indiferent daca este vorba despre un deces sau un divort, ne asteptam sa apara acest moment al depresiei. Cu toate acestea depresia este o stare fireasca atat timp cat intervalul de timp este rezonabil. Este ca si cum aceasta stare devine una de travaliu, de doliu. Ai pierdut pe cineva si acum suferi dupa el si nimic din ceea ce iti produce placere nu este posibil.
Cand aceasta stare devine un mod de trai si nu pare a se termina, atunci se pune problema interventiei. Singuratatea este o stare ce indeamna la tristete. Tristetea este o stare ce indeamna la depresie si la singuratate. Se creeaza astfel un lant din care nu se poate iesi fara o interventie din afara. Iar aceasta interventie nu prea poate sa vina deoarece din jurul unei persoane depresive dispar toti prietenii.
Ce poate fi facut? Intrebarile sunt diverse. Solutiile destul de putine. Oricat i-ai explica ca nu este bine ceea ce face, persoana nu poate sa actioneze pentru ca spontaneitatea ei si, implicit, nivelul de energie, sunt foarte scazute.
De cele mai multe ori, persoanele singure ajung intr-un fel de traire a depresiei ca o stare de fapt (ca o acceptare a situatiei), de tristete si de suferinta interioara. Este o stare de suferinta acceptata ca o fatalitate. Nimic nu o bucura cu adevarat, nimic din ceea ce face nu face chiar cu placere. Este, de cele mai multe ori, o suferinta mascata in spatele unei stari ce in aparenta este o stare de bine.
Prin aceasta, persoana renunta practic la a mai actiona pentru a schimba starea de singuratate pe care o simte. In fapt aici intervine si rolul familiei de origine. Faptul ca mama, tata, fratele, sora sau alta ruda apropiata sunt persoane active in viata protagonistei este un motiv pentru care starea de depresie este mai redusa sau mai indepartata. O persoana are sentimentul apartenentei la aceasta familie si, ca urmare, si ceea ce resimte este sentimentul absentei partenerului, a barbatului din viata sa.
Cand o persoana pierde si aceste repere afective, devine mult mai vulnerabila in fata depresiei.
Ce poti face?
Primul lucru pe care il poti face, daca esti o persoana in aceasta situatie, este de a gasi resursele necesare pentru a iesi din aceasta stare. Aici un rol important il poate avea chiar vointa. Desi, personal, nu cred in vointa ca trasatura pozitiva, importanta in viata unui om deoarece a avea vointa inseamna in fapt "a face un lucru pe care sufletul tau nu il simte", in aceasta situatie este important sa actioneze si vointa deoarece este necesar sa faci un lucru pe care nu il simti.
Daca as fi foarte corect, as adresa acest paragraf persoanelor din jurul celor in cauza. Astfel, o persoana pasiva are nevoie de persoane active in jurul ei. Principiul este destul de previzibil si deja ai constatat despre ceea ce este vorba - o persoana pasiva poate fi "energizata" de una activa. In acest fel, sansa de a obtine o prima reactie cunoaste o crestere.
Este o invitatie de a-l scoate pe celalalt din casa, de a fi dinamic in jurul sau si de a nu-i da sansa "lenei", care nu mai este acea lene constructiva, centrata pe economia resurselor si pe o stare de placere. Lenea creeaza bucurie, depresia este tristete. Cand un om intarzie dimineata in pat simte o stare de placere, in timp ce depresivul resimte suferinta si o stare de neputinta de a se da jos din pat.
Aceasta activare este necesara pentru ca numai astfel se poate lucra cu el. De fapt este bine ca un depresiv sa fie insotit daca ajunge intr-un cabinet de psihologie, psihoterapie, psihiatrie.
Pe de alta parte este necesar ca aceasta activare sa nu fie numai cu scopul de a ajunge la un profesionist. Este necesar ca el sa fie si antrenat in experientele sociale, la serviciu, in timpul liber. Tendinta lui va fi de a se opune la orice iesire de acest gen, ceea ce va antrena capacitatea de persuasiune pe care o ai in acest moment.
Daca starea dureaza, atunci problema este cu adevarat urgenta, desi nu pare. Dupa doua luni fara schimbari majore, atunci este necesata o interventie profesionista - psihologica sau psihiatrica.
A te raporta la singuratate
Citez dintr-un mail primit: "Ma numesc X, am 32 de ani, Geamana, secretara... si sunt atat de singura! Ma invart intr-un cerc vicios: casa, gazda (stau cu chirie in Bucuresti), parinti. Sunt din provincie. In fiecare week-end plec acasa la ai mei, pentru ca aici ma plictisesc si nu am cu cine sa ies.
Multi au incercat sa-mi faca cunostinta cu nepoti, prieteni... niciodata nu se leaga nimic. Tipii imi fac confesiuni la prima intalnire... dupa care nu ma mai cauta. Am intalnit tot felul de oameni: obsedati sexual, zgarciti, parasiti... Deja m-am saturat! Numai ciudati. M-am intalnit cu tipi de pe net... mai bine singura! Ultimul cu care m-am intalnit era divortat, avea un copil, si era un tip versat. Nu m-a mai cautat. Nu eram genul lui. Am ajuns la concluzia ca toti vor tipe cu bani, nu prea destepte. Urata nu sunt, am terminat o facultate si un colegiu, dar toti dau bir cu fugitii. Cred ca nu am noroc. Nu stiu ce sa mai fac.
Va rog din suflet sa ma ajutati cu un sfat. Simt ca voi claca. Va multumesc."Spuneam despre depresiv ca el abandoneaza lupta. Iata in acest mail o persoana care reactioneaza altfel decat ar fi de asteptat. Astfel, ea spune - "am intalnit tot felul de oameni". Iata o forma de a fi activ in cautarea a ceea ce reprezinta solutia.
Saptamana viitoare vom incerca sa vedem mai in amanunt ce se intampla cu protagonista mesajului de mai sus. Acum voi vrea sa evidentiez opozitia fata de atitudinea depresiva. Aceasta atitudine activa pare sortita esecului dar este una dinamica, ce permite modificarea starii de singuratate. Sa remarcam ca aici apare acea diferenta despre care mentionam mai sus - prezenta parintilor care permit evidentierea starii de apartenenta si, implicit, diminuarea starii de depresie care ar fi de asteptat dupa o serie de esecuri.
Mai mult, fara a fi vorba despre o acceptare fatalista a singuratatii, protagonista vorbeste despre starea sa si despre ceea ce simte cu adevarat - nevoia de a fi cu cineva. Poate ca aceasta este atitudinea corecta a celui care doreste sa schimbe ceva in singuratatea sa. De ce nu functioneaza totusi? Vom vedea saptamana viitoare.