Poveste adevărată: "De ce sunt femeile nefericite după ce se mărită?"

Am 40 de ani şi sunt un bărbat bine. Am o carieră frumoasă, am tot ce-mi trebuie din punct de vedere material, dar sunt singur. Am ajuns la concluzia că probabil eu sunt singurul vinovat pentru asta.

De-a lungul timpului am ales greşit femeile cu care am fost, de nu am reuşit să rămân cu niciuna. Dar, trebuie să vă spun că eu cred că nici voi, femeile, nu sunteţi mai breze. Şi mai ales după ce vă măritaţi. Vă dau doar două exemple:

Prima femeie pe care am iubit-o a fost Ana, cu care am fost prieten câţiva ani imediat după liceu. Amândoi intrasem la facultate, eram plini de vise, dar la un moment dat ne-am despărţit, dintr-o prostie. Am stat despărţiţi câteva luni, din orgoliu, deşi ne iubeam – eu cel puţin asta simţeam – trimp în care ea l-a întâlnit pe EL, care a dus-o în America şi acolo a rămas. Înainte să plece definitiv am rugat-o şi în genunchi să nu renunţe la noi.

Degeaba. Ce femeie ar fi dat atunci America pe un nimeni în devenire din România?

Viaţa a curs peste noi, în timp mi-am revenit, am găsit-o pe Dana, pe care am ajuns s-o iubesc aproape la fel de mult ca pe Ana. Am convieţuit cinci ani împreună, timp în care eu am pus şi problema căsătoriei. Consideram că e pasul firesc. Dar ea evita mai mereu discuţiile pe tema asta.
Apoi a intervenit moartea părinţilor mei, într-un accident de maşină, şi vreo câţiva ani nu mi-a mai ars de nimic. Relaţia cu Dana a început să scârţâie, iar într-o zi pur şi simplu a plecat de la mine.

Am revăzut-o câţiva ani mai târziu, măritată, cu un copil de câţiva ani, semidespărţită, nefericită, debusolată. Mi-a spus că nu o mai leagă nimic de soţul ei, în afara copilului, şi că a făcut o mare prostie fugând de mine.

Am întrebat-o de ce şi mi-a zis „cu tine nu avansam deloc, eu voiam o familie, un copil, iar tu nu ziceai nimic!”. Era în perioada când muriseră ai mei, iar eu nu mai voiam nimic de la viaţă. Dar totuşi înainte o cerusem, am vrut să mă însor cu ea. Nu mi-a spus niciodată de ce s-a codit atunci când eu am vrut.

Câteva luni am reluat relaţia. Era măritată cu celălalt, dar venea în patul meu de câte ori o chemam. I-am zis să-l lase şi să se întoarcă la mine. Eu eram dispus să ne refacem viaţa împreună, cu copil cu tot. Din ziua în care i-am zis asta a dispărut din nou. La telefon mi-a zis că nu poate să-şi părăsească familia. Care familie?

Acum câteva luni am regăsit-o pe Ana pe Facebook. Şi, ce credeţi, e nefericită în căsnicie. Oare de ce nu mă mai mir? Nu mi-o luaţi în nume de rău, nu sunt un îngâmfat să cred că ambelor le merge rău pentru că mi-au dat mie cu piciorul, dar nu pot să nu remarc un model. După câţiva ani de căsnicie parcă li se goleşte creierul. Se plictisesc şi vor ceva nou.

Ana mi-a zis că relaţia ei cu soţul e rece, că tot ce-i mai ţine împreună e copilul adolescent şi business-ul pe care-l au acolo. Totuşi, nici ea nu vrea să divorţeze, ca să nu traumatizeze copilul. De parcă copilul ăla nu simte, nu vede că relaţia părinţilor lui e de faţadă. O aberaţie, după părerea mea. Dar deşi nu vrea să divorţeze, Ana s-a pretat la flirturile mele, şi chiar am ajuns de câteva ori să facem sex virtual, de dragul vremurilor trecute. După ce i-am zis că eu vreau mai mult, că vreau să facem cumva, să vină ea în ţară sau să merg eu acolo, a decis să întrerupem relaţia virtuală.

Vouă vi se pare normală atitudinea asta? Ce e în neregulă cu femeile măritate, oameni buni? Ce vă lipseşte după câţiva ani de căsnicie?

Nota redacţiei.

Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.