Paranormal: "Îmi place să ucid... în vis"

Sunt o criminală. Am o viaţă normală şi banală chiar, în timpul zilei, dar noaptea mă transform într-o criminală cu sânge rece. Visez că ucid oameni, şi totul se petrece ca într-un film de groază: sunt stăpânită de gânduri criminale, urăsc cu patimă, lovesc cu sete şi mă relaxaz satisfăcută după împlinirea fiecărei crime. Victimele mele sunt oameni cunoscuţi sau anonimi, dar faptele mele nu depăşesc sfera viselor.

Când am început să am aceste vise am traversat o perioadă de panică. Prima dată s-a întâmplat după o zi cumplită în care mă enervasem la serviciu cu nişte rapoarte, iar şeful meu se purtase execrabil cu mine, cum se întâmpla destul de des. Am ajuns acasă un pachet de nervi şi am băut un pahar cu vin fără să mănânc ceva, pentru că mă durea stomacul de nervi. Vinul ăla m-a ameţit şi am adormit aproape îmbrăcată. Am visat că sunt îmbrăcată într-o rochie de mireasă şi l-am ucis pe şeful meu cu mai multe lovituri de cuţit. Dădeam cu ură în el şi simţeam perfect şi clar cum cuţitul pătrundea în carnea lui. Îl vedeam cum se zbate de durere, dar eu nu mă opream. Eram conştientă că fac un păcat groaznic, omorând un om, dar nu mă puteam opri, de parcă mâna care înfigea cuţitul nu era a mea. Totuşi, creierul care recepta senzaţiile de satisfacţie era al meu. Când m-am trezit se crăpa de ziuă şi eu eram transpirată, dar foarte uşurată. Aveam în creier o limpezime stranie, de parcă cineva îmi ridicase o pâclă de pe el şi totul în jur mi se părea exact aşa cum ar trebui să fie. Mă simţeam excelent.

După al doilea vis în care am omorât tot un coleg de serviciu am intrat, însă, în panică. Mi se părea că e ceva în neregulă cu mine şi că ăsta e doar primul pas pe care l-am făcut într-o "carieră" criminală.
 
Am mers la un preot, m-am spovedit, şi i-am mărturisit prin ce treceam. Mi-a spus să nu uit să mă rog înainte de culcare şi să încerc să vin mai des la biserică, pentru că înstrăinarea de Dumnezeu ţi-l bagă pe diavol în minte, chiar dacă tu ai impresia că e doar un vis.

Totuşi visele au continuat să vină peste mine. Când am început să visez că omor oameni străini am decis că e timpul să mă caut la un medic. Am consultat un psihiatru care a început să-mi toarne tot felul de bălării cu subconştientul şi nevoia de defulare, din care n-am înţeles mare lucru. Totuşi, probabil depăşit şi el de situaţie, omul mi-a spus în esenţă că atâta vreme cât visele astea îmi relaxează mintea stresată, şi nu se concretizează în realitate, nu fac rău nimănui visându-le.

Aşa că am continuat să îmi duc viaţa liniştită de contabilă la o firmă de import-export şi să ucid oameni la întâmplare nopţile.

Am ajuns chiar să rafinez metodele de a ucide, nu mă limitez la cuţit, folosesc şi arme de foc sau câteodată îmi folosesc doar mâinile, dar în vis devin atât de puternice că pot strangula uşor chiar şi un bărbat solid. În vis sunt tot eu, dar forţa care mă însoţeşte e imposibil de înţeles. Parcă aş fi invincibilă.

Mărturisesc că mi-e teamă la gândul că într-unul din vise s-ar putea să mi se înfunde. Adică să fiu eu cea omorâtă, învinsă într-o bătaie. Mă întreb dacă asta ar putea să aibă repercusiuni asupra mea şi în realitate sau ar rămâne strict o hiperactivitate a subconştientului, aşa cum susţin psihiatrii că sunt visele mele?

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului.

Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redacţie@eva.ro.