tristeţe

Oamenii apar în viața ta cu un motiv, așa că încetează să mai suferi!

Oamenii apar în viața ta cu un motiv, pentru un sezon sau o viață. Atunci când îți dai seama care este motivul, înțelegi și care este sau care va fi relația ta cu persoana respectivă. Iată de ce nu ar trebui să mai suferi și cum ar trebui să percepi fiecare relație pe care o ai cu oamenii din jurul tău!

Știai că oamenii apar în viața ta cu un motiv? Iată de ce nu ar trebui să mai suferi!


Atunci când cineva este în viața ta pentru un motiv, apare de obicei pentru a satisface o nevoie pe care ai exprimat-o. Poate că a venit să te ajute să treci printr-o perioadă dificilă, pentru a-ți oferi îndrumare și asistență, pentru a te ajuta la nivel fizic, emoțional sau spiritual. S-ar putea să ți se pară că unii oameni au fost trimiși de către îngerul tău păzitor. Aceștia apar atunci când ai nevoie de ceva anume.
Apoi, fără vreo greșeală sau vină a ta sau într-un moment nepotrivit, această persoană va spune sau va face ceva pentru a pune capăt relației voastre. Câteodată pleacă din lumea aceasta, câteodată doar pleacă din viața ta. Iar uneori te obligă să îți schimbi viața.

Ceea ce trebuie să înțelegi este faptul că nevoia ta a fost împlinită, iar dorința ta a fost îndeplinită. Munca persoanei respective s-a terminat. Rugămintea pe care ai îndreptat-o către univers și-a găsit răspunsul și este momentul să mergi mai departe.

Unii oameni vin în viața ta doar pentru o anumită perioadă.
Probabil că este momentul să crești sau să înveți. De aceea, vei avea parte de o experiență care te liniștește sau te face să râzi. S-ar putea să te învețe ceva ce nu ai făcut niciodată. Acești oameni îți oferă, de obicei, bucurie. Iar toate aceste lucruri durează doar pentru o perioadă limitată de timp.

Relațiile care durează o viață te vor învăța lecții importante. Lucruri pe care trebuie să le obții pentru a avea o bază emoțională solidă. Treaba ta este să accepți lecția, să iubești persoana respectivă și să pui în practică tot ceea ce ai învățat în celelalte relații și zone ale vieții tale.
Se spune că dragostea e oarbă, dar prietenia este clarvăzătoare. Mulțumește-le persoanelor care te ajută să crești în această viață, chiar dacă fac parte din ea doar pentru un timp scurt!
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod