Te-ai intrebat de ce oare o persoana ocupa un post de sef, desi nu prea il merita, iar alta, mult mai buna din punct de vedere profesional, se multumeste cu rolul de subaltern? Vedem adesea in jurul nostru persoane inteligente, dar care nu au fost promovate, pentru ca sunt prea cuminti. Nu ma refer la timiditate, ci la faptul ca nu stau prea bine la capitolul PR. Chiar daca sunt constiente de propriile calitati, nu au inteles faptul ca ceilalti nu vor sa le vada si sa le recunoasca decat atunci cand nu au incotro.
Adriana Ilie, psiholog si psihoterapeut, defineste modestia astfel: "Modestia presupune simplitate, dar nu exclude sinceritatea.
Una dintre fostele mele colege a intrat la facultate, nu in urma concursului de admitere, ci ca urmare a faptului ca a fost olimpica nationala. Toata facultatea si-a aratat pasiunea pentru jurnalism, care o adusese in mijlocul nostru, si ne-a demonstrat ca stapaneste foarte bine arta necesara acestei meserii. Eram convinse ca va ajunge celebra in domeniu, dar realitatea a fost alta.
La un moment dat, s-au acordat cateva burse. Selectia includea doua etape. In prima etapa trebuia sa recunosti ca esti cel mai bun, iar in a doua trebuia sa o si demonstrezi printr-un examen. Scrisoarea ei de recomandare si de motivare nu a fost atat de buna la capitolul PR si nu a ajutat-o sa treaca in cea de-a doua etapa. Nu se laudase suficient de bine, asa cum o facusera altii mult mai slab pregatiti decat ea. Din modestie, a cedat locul altor persoane, desi ea ar fi meritat mai mult decat oricine o bursa in strainatate. Acum este asistent universitar si modestia ii da in continuare de furca in promovarea propriei persoane.
Sa spunem lucrurilor pe nume: poate ca modestia este o calitate, dar e cam inutila, avand in vedere faptul ca ascunde alte calitati. Chiar daca esti desteapta, frumoasa si amuzanta, la ce bun, daca tu consideri ca este cazul sa dai dovada de modestie? Iti ascunzi alte insusiri, in avantajul uneia singure: modestia. Cu alte cuvinte, modestia este o calitate putin rentabila in condtiile in care a te lauda a devenit aproape o moda.