Mi-am pierdut iubitul la ”sex în grup”!

Pe la noi se spune că nu iubeşti dacă nu gelozeşti. Unii sunt de părere că gelozia e o boală şi că n-are nimic de-a face cu dragostea. Eu aş zice că are a face şi cu dragostea şi mai ales cu simţul exacerbat  al posesiei. În relaţia mea cu Andrei eu sunt aceea care le-a acaparat pe amândouă, nelăsându-i şi lui loc măcar pentru una dintre variante.

Aveam 25 de ani, când ne-am cunoscut, şi o serie de relaţii eşuate din diverse motive. Până atunci fusesem mai des singură decât cuplată. Femeile singure ştiu ce înseamnă asta, mai acut de sărbători. Pentru mine, singurătatea are o conotaţie aparte, pentru că am văzut ce amprentă îşi pune asupra sufletului, în casa în care am crescut. Mama m-a crescut singură şi şi-a revărsat asupra mea şi bunele şi relele, dar mai ales toate acele sentimente pe care nu avea cu cine să le împartă. Aşa că admit: puţin, eram speriată că voi rămâne singură toată viaţa, ca mama, atunci când l-am cunoscut pe Andrei. 

Între noi, lucrurile au evoluat pe neaşteptate şi ne-am apropiat în ciuda faptului că suntem destul de diferiţi. El e introvertit şi tăcut, eu sunt vorbăreaţă şi expansivă. Dar la început puţine lucruri par piedici insurmontabile. După numai câteva luni de când ne cunoşteam am petrecut un concediu plăcut în Franţa. A fost bine, atât cât puteam să aştept de la Andrei, se comporta plăcut, dar reţinut, de parcă încă nu avea curaj să se dezlănţuie.

După un an ne-am mutat împreună, adică el s-a mutat la mine, pentru că stătea cu chirie.

Mă gândeam că asta va fi ultima barieră care, odată căzută, ne va apropia aşa cum visam eu. Dar felul lui de a fi a rămas la fel. O detaşare vecină cu indiferenţa. Am decis să mai aştept, mai ales că eu eram sigură că-l iubesc. Ca să nu-i forţez mâna n-am pus multă vreme problema declaraţiilor verbale. Am înţeles că Andrei e genul care tace şi face. Şi chiar dacă orice femeie îşi doreşte să i se spună cât de minunată este şi cât de mult e iubită, eu mă mulţumeam să nu aud lucrurile astea, dar să simt că ele există.

Andrei nu era un maestru al vorbelor, dar nici al faptelor. Iar după o vreme de convieţuit în aceeaşi casă am început să ne comportăm ca şi când aveam deja mulţi ani de căsnicie în spate. Viaţa noastră sexuală era sporadică. Am început să pun problema în stilul meu, deschis, pe principiu că dacă vrei să rezolvi un lucru trebuie să-l conştientizezi şi să-l discuţi deschis. Andrei nu era adeptul acestui stil, şi multă vreme s-a ascuns după explicaţia "am probleme la serviciu”. Iar discuţiile pe tema asta nu au lămurit deloc problema, dimpotrivă, parcă mai rău o înrăutăţeau.

Într-o zi am folosit din întâmplare laptop-ul lui Andrei şi am descoperit că în memoria browser-ului cu care intra pe internet s-au păstrat ultimele site-uri pe care le vizitase. Printre ele era şi unul pentru swingeri. La început nu ştiam despre ce era vorba, dar m-am documentat şi am rămas şocată.

El, bărbatul lângă care trăiam deja de aproape doi ani, avea o viaţă privată de care eu habar n-aveam. Îi plăcea să facă sex în grup.

Am descoperit asta la scurtă vreme după ce venisem dintr-o deplasare de o săptămână, timp în care Andrei stătuse singur acasă. Într-una din seri îl sunasem şi era foarte vesel, spunându-mi că e în vizită la nişte prieteni, pe care eu nu-i cunoscusem până atunci.
Pentru că eu nu pot să ţin prea mult în mine nici supărarea, nici curiozitatea sau bucuria, l-am confruntat direct pe Andrei cu întrebarea: "prietenii cu care ai petrecut cât am fost eu în deplasare sunt swingeri?”
 
În primul moment a fost şocat. Dar nu i-am dat ocazia să mintă. I-am spus ce aflasem şi că sunt şocată că el nu este fidel. Mi-a replicat că nu e vorba de fidelitate, ci că e ceva ce lui îi place, şi că o putem face şi împreună. Am înţeles că poate şi de aici se trăgea lipsa lui de apetit sexual în relaţia cu mine, dar pe mine mă inhibă numai gândul că aş putea să fac sex cu altul, sub ochii lui Andrei şi viceversa. Nu puteam să accept să îl împart. Pentru mine înseamnă altceva dragostea şi căsnicia. Pentru că până la urmă, chiar dacă nu eram căsătoriţi oficial, tot un soi de căsnicie se chema ce făceam noi. Aşa că i-am sugerat să ne despărţim.
 
În stilul lui, mai mult tăcut decât în cuvinte, Andrei mi-a dat de înţeles că nu vrea să ne despărţim. Am convenit o perioadă de probă de jumătate de an, în care să ne dăm seama fiecare dacă ceea ce împarte cu celălat e mai important decât ce are separat. Perioada era de fapt pentru el, pentru că eu eram demult edificată în privinţa a ceea ce doream de la el.

Pentru mine a început de atunci o luptă de gherilă cu secretele lui Andrei. Am încercat să aflu dacă el continuă să intre pe site-urile de swing. Trebuia să fii prost să crezi că a renunţat doar aşa, pentru că i-am cerut eu. Şi am văzut că încă intră pe acel site. L-am confruntat din nou. A tăcut şi a decis să-şi şteargă din browser site-urile memorate şi contul de pe site. Asta nu însemna că nu avea altul.

Eu am decis să nu mai plec în deplasări, şi m-am transferat într-un job mai prost plătit, dar mai static, pentru că de fiecare data aş sta cu gândul că el profită de absenţa mea ca să-şi facă o bucurie sexuală. Stau cu gândul ăsta permanent, când îl văd că butonează telefonul, când îl surprind vorbind încet la mobil, când îl văd că închide fereastra de internet de la calculator, ori de câte ori apar în preajma lui. Toate sunt elemente care nu fac decât să-mi amintească constant că niciodată nu voi putea fi sigură pe el, până la sfârşitul zilelor noastre sau al relaţiei.

Poate vă întrebaţi de ce continui să stau cu el. Privindu-mă din exterior şi eu mă consider incredibil de fraieră. Dar sunt incapabilă să renunţ. Deşi a avut ocazia de nenumărate ori în cei cinci ani, nici el nu a vrut să renunţe la mine. Odată mi-a spus că simte nevoia de stabilitate, dar în suspiciunea mea mă gândesc câteodată că poate e mult prea comod ca să o ia de la capăt.

Totuşi, mă gândesc şi la revers. Dacă aş pune piciorul în prag ar însemna s-o iau şi eu de la capăt. La 30 de ani simt că nu mai am aceeaşi disponibilitate. Mi-e frică şi mai mult de singurătate ca la 25 de ani, când încă o mai aveam şi pe mama. Familia lui Andrei a devenit familia mea, mama lui, fraţii lui, mă consideră de-a lor. Când nu mă gândesc la sex, şi la ce presupune el pentru Andrei, sunt fericită cu el.

Dincolo de viaţa noastră sexuală care continuă să fie sporadică, de gelozia şi bănuielile mele, există totuşi ceva. Suntem buni camarazi, ne simţim bine împreună, avem de gând să pornim o afacere împreună şi chiar să facem un copil. Mă întreb dacă e normal să mă gândesc la toate planurile astea de viitor în condiţiile în care nu sunt sigură nici ce-mi va dezvălui ziua de mâine în legătură cu Andrei? Ştiu că în orice relaţie trebuie să faci compromisuri, dar oare ce fac eu nu e prea mult?