Înainte și după anorexie. O poveste înduioșătoare care demonstrează că poți să câștigi lupta

Un mesaj potrivit te poate ajuta să treci mai ușor peste greutățile cu care te confrunți. Cuvintele acestei fete care a trecut printr-un adevărat iad demonstrează cât de important este să renunți niciodată la luptă chiar dacă este foarte greu!
O găsești pe Instagram sub numele julia_lucy_hope și este un exemplu viu ca lupta cu anorexia este extrem de dificilă, dar nu imposibilă. Fiecare zi este o nouă luptă pentru ea, însă a avansat atât de mult în porcesul de recuperare încât nici ei nu îi vine să creadă! Julia postează fotografii cu corpul său înainte și după anorexia ca să demonstreze tuturor că este posibil să te vindeci dacă nu renunți niciodată la tine. 

Ea transmite un mesaj puternic persoanelor care trec prin același chin ca și ea:

”Aceste fotografii au fost realizate la un interval de un an și jumătate între ele.
Dacă aș fi rămas pe acel drum, sunt convinsă că acum aș fi moartă. Însă, am ales o altă cale și acum sunt în plin proces de recuperare, atât de avansat încât nu mi-as și închipuit vreodată că voi reuși. Mai am un drum lung înainte, dar sincer îți spun că nu mi-am închipuit niciodată că voi ajunge atât de departe. Așa că îmi place să cred că nimic nu este imposibil. Această vindecare este cu adevărat posibilă pe oricine. Pentru mine, pentru tine, până la urmă toți merităm să fim sănătoși și fericiți.
Nu există cazuri de anorexie fără speranță. Niciodată, dar niciodată nu trebuie să renunți la tine! Peste un an o să constați că a fi fost cel mai bine să începi de azi recuperarea. Nu mai pierde nici măcar o zi cu această boală. Te rog să faci primul pas, dar nu anul viitor, nu peste o săptămână, nu mâine, ci azi. De astăzi trebuie să începi! Vei vedea că restul vine de la sine”,
scrie Julia pe Instagram. 

Tulburările de alimentaţie, cum ar fi bulimia şi anorexia, afectează tot mai multe fete de la vârste foarte fragede.
Persoanele care suferă de bulimie, mănâncă o cantitate mare de alimente, după care îşi provoacă voma pentru a-şi păstra greutatea. Spre deosebire de acestea, persoanele care suferă de anorexie mănâncă foarte puţin, fac exerciţii fizice epuizante şi au o frică permanentă că ar putea să se îngraşe, având o imagine total distorsionată asupra propriului corp. Chiar şi atunci când sunt exagerat de slabe, persoanele anorexice se percep ca fiind supraponderale, ducând o permanentă luptă cu kilogramele şi caloriile. Factorul declanşator al bolii variază de la o persoană la alta, însă toţi anorexicii reacţionează la factorii interni şi externi, precum stresul, anxietatea, tristeţea sau senzaţia de pierdere a controlului asupra propriei vieţi. 

Cu ajutor specializat şi sprijinul celor dragi se poate învinge anorexia! Este un drum lung şi greu, însă nu imposibil, după cum demonstrează și această femeie curajoasă!