Imi pot controla emotiile?

De cateva nopti bune, nu te odihnesti deloc. Simti ca pungile de sub ochi s-au accentuat, esti din ce in ce mai obosita si ingrozitor de stresata. Oricat de mult incerci sa te linistesti si sa adormi, pur si simplu nu poti. Ai facut tot ceea ce ti-a stat in putere sa nu te mai gandesti la nimic, sa iti stergi din minte imaginile, dar amintirile revin, insistente. Un amestec de emotii iti rascoleste intreaga fiinta. Furie, ura, dezamagire, autocompatimire. Nici macar nu mai stii ce sa simti. Confuzia te doboara.

Uneori, emotiile ne pot coplesi. Emotiile reprezinta raspunsuri la stimuli externi, cum ar fi cuvintele jignitoare, un act rauvoitor, o discutie in contradictoriu sau orice altceva care poate declansa o anumita stare emotionala.

Anterior, se credea ca emotiile se "localizeaza" in inima, nu in creier. Insa studiile de specialitate au aratat faptul ca emotiile sunt influentate de activitatea cerebrala. In prezent, cu ajutorul unor tehnologii sofisticate si non-invazive, pot fi captate si analizate imagini ale creierului uman reactionand la diferite tipuri de emotii.

Este posibil sa ne controlam emotiile?


Emotiile infrang logica si ne transforma in persoane vulnerabile. Uneori, emotiile pot fi de-a dreptul incontrolabile.
Este putin probabil sa ne putem "bloca" valul de sentimente si izbucnirea acestora dupa ce am perceput cauza emotiei... Mai mult decat atat, este imposibil sa ii transmitem si sa ii "comandam" creierului sa reactioneze "mai tarziu" de la receptarea stimulului... Totusi, chiar daca, in general, nu putem rezista in fata emotiilor, acest lucru nu inseamna ca nu putem rezista in fata impulsului de a face lucruri pe care le-am putea regreta mai tarziu...

Cum putem gestiona furia?


Se stie foarte bine ca furia este una dintre cele mai devastatoare emotii si, din cauza ei, putem face gesturi ireparabile. Mania intensa ne poate determina sa ne pierdem controlul. Furia este o emotie negativa, fiind una dintre cauzele indigestiei, a intreruperii bruste a pulsului si/sau a functiei cardiace si a secretiilor neregulate ale glandelor.

Furia ne loveste similar trasnetului si, practic, nu putem face nimic pentru a nu ne enerva niciodata. Totusi putem controla intensitatea maniei resimtite, precum si actiunile neintentionate care pot rezulta de pe urma enervarii noastre.


Controlul este principala grija a creierului nostru. Probabil ca iti trece prin cap sa te descarci prin actiuni verbale sau fizice destul de violente, dar poti alege sa nu faci acest lucru. Creierul te invata sa nu iti exprimi liber toate dorintele si sentimentele traite.

In clipa in care simti ca incepi sa te enervezi, inspira adanc, incearca sa te calmezi si sa iti concentrezi atentia asupra unui lucru care nu are nici o legatura cu ceea ce ti-a declansat furia. "Antreneaza-ti" creierul sa functioneze normal in special atunci cand se "instaleaza" emotiile.

Cum putem scapa de sentimentul de anxietate si depresie?


Deteriorarile si afectiunile de la nivelul creierului pot fi provocate de un atac cerebral, un accident sau de emotiile negative prelungite si necontrolate. In urma studiilor efectuate, s-a constatat ca persoanele care sufera din cauza unor disfunctii localizate la creier au, in general, un nivel mai ridicat al anxietatii, al depresiei si al iritabilitatii, in comparatie cu persoanele care nu sufera din cauza acestor disfunctii.

Mentinerea sau alimentarea gandurilor si emotiilor negative pentru o perioada indelungata de timp nu ne poate aduce nici un beneficiu, de vreme ce, in acest fel, poate fi pusa in pericol sanatatea creierului, a organelor vitale, precum si a relatiilor interpersonale.


Este normal sa ne simtim deprimati sau sa trecem printr-o stare de anxietate, insa nu este deloc recomandabil sa ne "agatam" de acest tip de trairi. Terapiile medicamentoase pot fi de ajutor in cazul persoanelor care sufera de anxietate pronuntata si depresie, insa un leac mult mai eficient il reprezinta felul in care noi insine gestionam problemele prin care trecem, stresul si emotiile. Creierul isi poate rezolva singur problemele de acest tip, daca este ajutat putin cu o gandire optimista si pozitiva.

In momentul in care simti ca totul se darama in jurul tau si ca intreaga lume pare sa iti stea impotriva, gandeste pozitiv si nu iti permite "luxul" de a avea timp liber. Mentine-te ocupata - implicarea in activitati variate si care iti aduc satisfactii te ajuta sa uiti de probleme si sa gasesti utilitatea propriei persoane.

Implica-te in activitati care te ajuta sa iti imbunatatesti abilitatile si de pe urma carora ai de invatat lucruri noi. In acest fel, creierul tau va fi stimulat sa produca substantele care neutralizeaza emotiile negative.
Scapa de gandurile negre si, cu siguranta, te vei simti mai bine, vei fi mai fericita si mai sanatoasa!