Copiii ajung continenti in jurul varstei de 2 ani in timpul zilei si 3 ani in timpul noptii, baietii mai tarziu decat fetele, in conditii de sanatate si absenta unui handicap psiho-motor. Pentru ca senzatia ca le "vine" sa faca pipi, este nevoie de o maturizare a sistemului nervos, astfel incat tendinta de a "invata" copilul de la cateva luni sa faca la olita este zadarnica sau cel mult intamplatoare, bazata pe conditionarea unei ore, ceea ce adesea este daunator pentru copil care ajunge sa faca doar la anumite ore sau in anumite conditii. In mod firesc, toti copiii fara o problema aparte ajung sa fie curati pana la 3-4 ani fara ca parintii sa faca vreun efort special. Unele mame spun ca au depus eforturi sustinute, au fost disperate si au facut diferite amenajari in legatura cu olita la primul copil, abandonandu-le la al doilea copil si ei au devenit curati la aceeasi varsta!
Enurezisul secundar are cauze psihologice
Enurezis primar se numeste atunci cand copilul nu a fost niciodata curat si enurezis secundar atunci cand a existat o perioada de curatenie de minim 6 luni si ulterior copilul a reinceput sa faca pe el.
Putem sa ne referim in cazul enurezisului la trairile copilului, la ce simt parintii si ce atitudine au, la relatia parinte-copil, la interactiunile copilului cu altii. Cel mai important este ca adultii sa nu culpabilizeze copilul, sa-l certe sau sa-l pedepseasca intrucat oricat s-ar stradui sa nu mai faca pe el, nu tine de vointa lui. Ba mai mult, il face sa nu aiba incredere in el, sa-i fie rusine, sa devina deprimat si retras. Parintii incearca adesea metoda recompense-pedeapsa care este eficienta insa doar in situatiile pe care copilul le poate controla. A folosi aceasta metoda in cazul enurezisului, mai ales nocturn, cand copilul doarme, inseamna a-l pune fara incetare in fata propriei lui neputinte si a-l face dusmanul propriului sau corp.
Psihoterapeutul te poate ajuta sa descoperi cauzele
Din punctul de vedere al parintilor, ei pot trai tot felul de stari si isi pot aminti cu tristete de cand erau mici, in cazul in care au manifestat acelasi simptom. Altii pot simti furie, dezamagire, dispret fata de copil, ceea ce duce la alterarea relatiei cu acesta. Multi parinti ajung sa evite concediile, vizitele la rude si chiar plimbarile si joaca cu copilul, socotind ca acesta "nu merita". In plus, foarte putini dintre ei cauta cauzele acestui simptom si incearca sa aiba o atitudine adecvata care sa ajute copilul si nu sa-i dauneze si mai mult. Din pacate, a-l certa pe copil sau a nega problema sunt atitudinile majoritatii adultilor.
De cele mai multe ori de origine psihologica, enurezisul ajunge sa fie "un secret" sau un motiv de cearta fara ca recomandarea medicului de a consulta un psiholog sa fie urmata. Multi parinti se intreaba: "Ce-i poate face psihologul?". Intrebarea lor merita tot interesul pentru ca intr-adevar psihologul sau psihoterapeutul nu poate face simptomul sa dispara dar poate descoperi cu ajutorul copilului sau al familiei cauza acestuia, ce s-a intamplat in momentul in care enurezisul a aparut daca este vorba despre un enuresis secundar sau de ce copilul nu a putut deveni continent atunci cand dezvoltarea fizica i-a permis ci a continuat sa faca pe el.