Ele sunt obișnuite să audă întrebări de genul "De ce ești singură?" sau "De ce ești egoistă și să nu te așezi la casa ta?"
Poate te interesează și: 5 stereotipuri despre dragoste și relații pe care nu trebuie să le crezi
Ignorarea acestor întrebări este o idee bună, dar și mai bine ar fi să transmiți exact mesajul dorit pentru a lămuri situația odată pentru totdeauna. Este mai bine ca oamenii să știe că nu îți pot spune ce să faci, că e decizia ta!
Ce să le răspunzi celor care te întreabă de ce ești singură și care, în mod cert, intenționează să te facă să te simți prost din această cauză?
Deviază întrebarea pentru a duce discuția către cariera ta grozavă
Dacă un membru al familiei te presează cu privire la situația ta sentimentală, nu trebuie să te justifici în fața lui. Rămâi pe partea pozitivă a lucrurilor și, pur și simplu, schimbă subiectul cu ceva care te face foarte fericită în acest moment. S-ar putea ca slujba ta să meargă grozav, iar cercul tău de prieteni să-ți fie de ajuns pentru a fi fericită.
Deci, vorbește despre acele lucruri care îți oferă bucurie și evită să răspunzi la comentariile negative cu și mai multă negativitate.
Descrie-ți modul de gândire, dar nu-ți justifica alegerile
A-ți justifica alegerile ar putea însemna că, în adâncul sufletului tău, nu ești la fel de fericită precum spui că ești. Dar, uneori, oamenii care îți pun astfel de întrebări acuzatoare, te umplu de nesiguranțe și te determină să adopți o poziție defensivă.
În loc să faci acest lucru, îți poți păstra calmul și îți poți expune punctul de vedere. Nu e nevoie să explici nimănui alegerile tale în detaliu, ci doar să le faci un rezumat al convingerilor tale.
Întreabă-i direct dacă sunt geloși
Există concepția greșită că doar persoanele singure pot fi geloase pe cuplurile fericite. Cu toate acestea, nu toate cuplurile sunt fericite și multe dintre ele ar putea fi geloase pe statutul tău, adică pe faptul că ești singură.
Așadar, poate vor încerca să te facă să te simți prost din pură invidie pentru lucrurile de care te bucuri tu tocmai pentru că ești singură. Dacă ai bănuieli în acest sens, poți pur și simplu să le pui la locul lor întrebându-le direct dacă sunt geloase pe tine.
Le poți pune și tu o întrebare incomodă
Acest lucru s-ar putea să nu fie cel mai bun lucru pe care îl poți face, întrucât presupune să răspunzi cu aceeași monedă, adică să îi faci cuiva exact ceea ce îți face. Dar, ar fi grozav să vadă cât de nepotrivit și incomod te face să te simți.
Deci, dacă știi că relația persoanei respective nu funcționează așa cum ar trebui sau că a divorțat în trecut, o poți întreba ce s-a întâmplat cu relația ei. De asemenea, o poți întreaba dacă îi e frică să rămână singură și de aceea rămân într-o relație cu un partener care nu o face fericită.
Doar fii sarcastică și sparge tensiunea cu o glumă
În loc să-ți pierzi calmul și să fii răutăcioasă, poți da un răspuns sarcastic care probabil va pune persoana respectivă la locul ei. Tot ce a vrut este să te pună într-o situație dificilă, dar a obținut exact contrariul și totul s-a întors împotriva ei.
Îi poți spune că nu ai suficienți bani pentru o nuntă sau că ești atât de grozavă încât nimeni nu se poate ridica la nivelul tău. Nu îți fie teamă să folosești sarcasmul cu cineva care are în mod clar intenții rele.
Spune-le că un partener nu îți va face viața mai frumoasă decât acum
Dacă viața ta nu este fericită și împlinită atunci când ești singură, nu te aștepta ca un iubit sau o căsătorie să schimbe acest lucru. Oamenii ar trebui să fie ființe complete, nu jumătăți care caută să umple golurile. Dacă îți dai seama de asta, atunci poți să o explici cuiva care te face să te simți incomod cu întrebările sale indiscrete.
Asta nu înseamnă că nu îți dorești un partener dacă vei întâlni persoana potrivită, dar nu te aștepți ca el să dea un sens vieții tale.
Spune-le ce impact negativ a avut relația anterioară asupra vieții tale și că ai nevoie să te concentrezi asupra sănătății mintale
Oamenii care te fac să-ți fie rușine de faptul că ești singură nu țin cont tocmai de sănătatea ta mentală și emoțională. S-ar putea să nu știe cum te-a afectat relația anterioară și că ți-a lăsat răni pe care trebuie să le vindeci.
Nu ai nicio obligație să le explici ce s-a întâmplat și cum te-a rănit, dar poți spune, pur și simplu, că trebuie să te concentrezi mai mult asupra ta și să te pui pe primul loc. Mulți oameni nu se simt confortabil vorbind despre sănătatea mentală și probabil că vor renunța la subiect după ce vei face această referință.