In ce situatie se constientizeaza hartuirea? Se poate vorbi despre cel mai periculos tip de hartuire?
Fiecare hartuire este grava in sine si fiecare modalitate de hartuire este unica in felul ei pentru ca fiecare persoana este unica si percepe in felul ei experienta prin care trece. As vorbi mai degraba de cel mai periculos tip de hartuitor: cel care crede ca are dreptul, ca exista ceva, in personalitatea lui sau in conditia sa sociala, care ii permite acest lucru.
Hartuirea poate aparea practice oriunde. Pe strada, omul se simte capabil sa reactioneze pentru a iesi mai repede din situatia conflictuala. Asta nu inseamna insa ca este ceva confortabil pentru victima sau ca este ceva normal intr-o lume civilizata.
In familie insa, din cauza "mostenirii" noastre culturale, desi hartuirea este extrem de grava si deseori intalnita, un procent foarte mare din femeile sau barbatii hartuiti nu reactioneaza la aceasta situatie, li se pare normal si nu fac nimic pentru a schimba lucrurile.
In mediul organizational, omul este mult mai constient de drepturile lui si atunci se simte si mai atacat. Aici apare in discutie presiunea psihologica; de obicei cel care hartuieste este ierarhic superior sau egal. Persoana hartuita resimte puternic frustrarea pe de o parte, inconfortul de a veni la munca si de a face fata unor situatii penibile, si neputinta de a se exprima pe de alta parte, intrucat ii este frica sa nu fie data afara sau sa nu mai fie promovata.
Nu doar hartuirea sexuala este grava. Si hartuirea verbala, acasa sau la serviciu este condamnabila si, din nefericire, des intalnita la noi. Agresata verbal, persoana este dezumanizata, i se fura drepturi pe care le are prin nastere. Acesta forma de abuz este inca destul de tolerata la noi. Multi angajati se resemneaza - "lasa, mi-e bine aici, bine ca am un salariu, stau aici si indur si nu spun nimic" - si adoptand acest comportament renunta de fapt la drepturile lor. Mai mult, atunci cand ei insusi sunt intr-o pozitie de superioritate, au tendinta de a copia acest limbaj si de a deveni agresivi in vorbire.
A trata cu respect pe celalalt este pana la urma o problema de educatie si de civilizatie. In contextual in care, de exemplu, valorizam un om doar pentru ca are bani, ii acordam acestuia libertatea de a se exprima liber conform conditiei sale. Care poate fi una in care agresivitatea este un semn a puterii. Acestia au sentimentul ca pozitia in care sunt le ofera o libertate morala si sociala absoluta - lucruri care sunt departe de a fi adevarate.
Exista un tipar comportamental al hartuitorului; putem vorbi despre trasaturi comune?
Sigur ca da, dar nu putem spune ca recunoastem un hartuitor dupa aparente. Exista hartuitorul direct, agresiv, dar si cel care este extrem de subtil in prima faza, care are rabdare si isi elaboreaza adevarate scenarii pentru a obtine ce isi doreste.
Cum ar trebui sa se comporte in primul stadiu/ in prima faza persoana agresata?
Cu asertivitate; cu curaj si incredere in propria persoana. Chiar daca nu putem spune ca exista reguli clare, este bine sa nu lasam loc de mesaje ce pot fi interpretabile.
Confuziile duc de multe ori la situatii ce par fara iesire. De exemplu, o persoana poate primi niste mesaje calde si nu intotdeauna directe de la o alta: poate fi o privire, un cuvant spus intr-un anume fel etc. Cel hartuit le poate interpreta si ca pe un semn de prietenie si poate raspunde cu caldura, pe cand hartuitorul interpreteaza cu totul altfel mesajul. El considera ca este vorba de un accept a cu totul altceva. In asemenea situatii, cei doi sunt pe canale diferite de comunicare. Un comportament direct poate salva situatia inca din start.
In ceea ce priveste hartuirea "de autoritate", exprimata prin agresivitate si violenta verbala, e important ca victima sa nu se culpabilizeze si sa nu aiba sentimentul ca celalalt este indreptatit sa i se adreseze intr-un mod foarte crud si neprofesionist. Multi angajati internalizeaza locul controlului, spun ca este vina lor si accepta acest tip de comportament. Este gresit si neprofesional. Chiar cand gresim, consecintele se asuma in directia profesionala, nu in cea umana. Nici o eroare profesionala nu poate da dreptul de a injosi persoana in intregul sau.
Cat de departe se poate ajunge in aceste tipuri de hartuire?
Oricat de departe. Sunt cazuri de hartuire ce se intind pe ani intregi, atunci cand victima nu gaseste increderea in sine si mijloacele necesare pentru a protesta sau pentru a face public actul de abuz.
Cum se pot diminua, preveni aceste atacuri? Ce masuri se pot lua?
Psihologic vorbind, cel hartuit trebuie sa apeleze in primul rand la imaginea de sine - "sa se scuture" putin si sa-si dea seama ca este o persoana si ca are anumite drepturi. Are dreptul sa spuna nu, are dreptul sa se razgandeasca chiar daca intr-o prima faza a spus da - chiar daca a acceptat initial, poate oricand sa spuna nu.
In mediu organizational, persoana angajata trebuie sa fie protejata in interiorul si in exteriorul companiei. Daca vorbim de exemplu de o companie multinationala, exista departamentul de resurse umane, dar exista si departamentul de resurse umane de la compania mama. In acest caz, lucrurile sunt altfel spuse si persoana este altfel auzita. In schimb, daca ne referim la firmele mici, cu cativa angajati, iar persoana care se poarta abuziv este din intmaplare chiar directorul, atunci lucrurile sunt putin complicate. Situatie aceasta, din nefericire, se intalneste foarte des, mai ales la noi. Abuzatorul, hartuitorul (in persoana directorului) nu va accepta niciodata ca el are o problema sau va accepta foarte si atunci este destul de dificil de rezolvat conflictul. Cel mai intelept este ca "victima" sa-si caute un alt loc de munca.
Cele mai multe cazuri se termina cu o demisie, mai ales in companiile mici?
In companiile mici, asemenea cazuri se finalizeaza fie printr-o demisie, fie prin schimbarea locului de munca.
Am intalnit insa in ultimul timp si cazuri in care victima castiga, chiar la ani de zile dupa plecare, un proces civil si este despagubita.
Se poate spune ca punctul culminant al unei harturi este reprezentat de viol?
In privinta harturii sexuale, da. In general, insa, punctual culminant al unei hartuiri este acolo unde persoana nu mai poate suporta. Pragul acesta tine de diferentele culturale, de variabile educationale, de tipul personalitatii diferit de la o persoana la alta.
Daca luam cazul unei femei, de exemplu, care nu suporta sa fie atinsa de un barbat. Este problema ei si si-o asuma. Nimeni nu are dreptul sa intervina atat timp cat ea nu vrea. Pentru ea poate fi un punct culminant si o sursa de distres zilnic ca seful ei sa o ia in brate, chiar daca nu exista la suprafata conotatii sexuale. Pentru ca ea se simte extrem de inconfortabil - acesta este pragul suportabilitatii ei - atunci isi va cauta un alt loc de munca, nefiind in stare sa depaseasca situatia de la serviciul actual.
Exista si cazuri in care se schimba rolurile, barbatul fiind agresat de femeie? Se merge pe aceeasi linie? Barbatii depasesc mai greu sau mai usor aceasta problema?
Paradoxal, un barbat agresat depaseste mai greu aceasta problema. Femeia "accepta" mai usor acest lucru pentru ca stie ca se poate intampla oricand sa ajunga in postura persoanei agresate; exista undeva in noi acest pericol iminent. Il traim, daca nu direct, prin povestile auzite, prin filmele vazute, prin cartile citite. Modelul clasic este cel al femeii agresate de un barbat si nu invers. Barbatul, concepandu-se in postura cuceritorului, se simte detronat si emasculat in momentul hartuirii sexuale si atunci mult mai greu poate accepta lucrul acesta.
Cum poate sa fie ajutata o persoana care experimenteaza, din nefericire, un anumit tip de hartuire, de un psiholog/psihoterapeut?
Pentru ca fi ajutata, trebuie sa spuna: prietenilor, superiorilor, legiuitorului, psihoterapeutului. Cum ii este mai confortabil. Apoi, sa se reinventeze. Sa capete curaj in ea insasi si in drepturile sale. De la increderea in sine porneste curajul de a lua atitudine.
Exista o teorie celebra pe care banuiesc ca multa lume o stie - victima isi cauta agresorul. Un anumit tip de personalitate este mai predispus a fi subiectul acestor tipuri de hartuiri. Ne reintoarcem la imaginea de sine - daca eu nu am incredere in mine si nu sunt suficient de asertiv pentru a spune la timp, las lucurile sa se excaladeze pana undeva unde pot aparea probleme psihologice serioase.
Ce ar putea sa faca psihologul in functie de cat de mare este distresul? Pe de o parte sa lucreze cu simptomul, sa faca persoana sa se accepte pe sine asa cum este si sa nu-i fie frica sa spuna nu. Pe de alta parte, poate sa gaseasca modalitati integrate social de a reactiona la astfel de hartuiri, nu numai in numele ei, ci in numele tuturor femeilor sau barbatilor care sunt sau au fost candva in aceeasi situatie, pentru ca oricand vor mai fi altii care nu vor avea curajul sa spuna Nu la timp; nici macar la un viol.
Diferite tipuri de abuz
Zi de zi, ne lovim de diferite tipuri de abuz: in mijloacele de trasnsport, la serviciu, la scoala. Insa, nu facem nimic sa remediem situatia, pentru ca societatea noastra considera hartuirea ca pe un lucru normal si de neluat in seama. Lena Rusti, psihoterapeut, ne vorbeste despre diferitele tipuri de hartuire si comportamentul pe care ar trebui sa il adoptam daca suntem vicitima unui astfel de abuz.