Tulburarea de comportament se manifesta prin comportament persistent in directia violarii drepturilor celorlalti si a regulilor sociale de baza. Copiii cu tulburare de comportament au de obicei probleme cu regulile, fie cu legea, fie la scoala, intrand in conflict cu legea si unii din ei devin "clienti" ai inchisorilor sau scolilor de corectie.
Apare in copilaria mica sau mijlocie
Tulburarea se face prezenta in copilaria mica sau mijlocie, prin episoade care implica cruzime fata de animale, batai si tendinte agresive, minciuni sau furat. Odata cu adolescenta, problemele se agraveaza si devin mult mai serioase.
Cand tulburarea de comportament devine boala...
Pentru a vorbi de tulburare de comportament ca boala, copilul sub 18 ani trebuie sa prezinte:
- episoade de agresiune fata de oameni sau animale (repede, intimideaza, agreseaza pe cei din jur, sare la bataia adesea, poarta cutit sau alte arme albe, este crud cu alte persoane sau cu animale, fura sau forteaza pe cineva pentru a intretine relatii sexuale);
- episoade de distrugere a proprietatii (in mod deliberat distruge lucruri, strica, murdareste, cu intentia de a distruge, lucruri care nu sunt proprietatea sa);
- obisnuieste sa minta, pacaleasca sau sa fure;
- violeaza regulile in mod consecvent.
Granita dintre tulburarea de comportament si manifestarile rebele
Orice adolescent are episoade de incalcare a regulilor si de sfidare a autoritatii. Asta intra in miscarea lui de independenta si de gasire a propriei personalitati. Un studiu facut pe adolescenti britanici intre 13 si 16 ani arata ca 98% au cel putin un obiect pe care l-au furat sau l-au insusit fara sa le apartina. Tulburarea de comportament trece mult de aceste granite rebele intr-un mod de viata care devine periculos pentru cei din jur.
Cu cat interventiile la nivel comportamental sunt mai consistente si facute mai repede, cu atat sansele de integrare sociala sunt mai bune.
Care sunt nevoile unui asemenea copil?
1. Echilibru familial: parintii pot invata in cadrul unor programe psihologice cum sa se poarte cu acesti copii, cum sa ii implice in activitatile zilnice, marindu-le responsabilitatea si implicarea sociala. Unii parinti se culpabilizeaza si preiau toata responsabilitatea, altii incearca sa isi apere copilul dincolo de orice limite, nerecunoscand adevarul si considerand ca astfel se dovedesc a fi buni parinti. Ambele reactii sunt nefolositoare si in detrimentul copilului, pentru ca duc la perpetuarea comportamentului neadecvat;
2. Identificarea comportamentelor pozitive, a calitatilor pe care copilul le are, pentru a-l ajuta sa se dezvolte intr-o directie pozitiva si cu implicare sociala;
3. Intelegerea si rezolvarea problemelor una cate una, prin responsabilizarea adolescentului si invatarea asumarii responsabilitatii.