Incidenta acestei situatii este poate cea mai indezirabila, cu impact deosebit asupra psihicului uman si mai ales asupra femeii, care este, din punct de vedere afectiv, foarte sensibila. Este o suferinta ce descrie o "profunda rana sufleteasca", pe care o resimte orice persoana la pierderea unei fiinte dragi.
Moartea unei persoane iubite este sentimentul cel mai stresant, iar ceea ce il poate amplifica mai mult este situatia in care pierderea se produce "ca un trasnet" - adica in mod total neasteptat.
In acest caz, au loc patru stadii asociate cu diferite complexe emotionale:
Socul initial
Reactiile imediate variaza in functie de persoana si pot merge de la refuzul de a da crezare situatiei pana la isterie sau halucinatii. De fapt, toate aceste expresii emotionale corespund unor mecanisme de aparare a eului si sunt destinate atenuarii durerii resimtite la aflarea acestui grav eveniment.
Revolta
Ceea ce este inevitabil in aceasta faza este indignarea, refuzul, furia neputincioasa, culpabilizarea de a fi in viata, disperarea. Senzatia este una de sufocare.
Dezorganizarea
In acest stadiu se constientizeaza realitatea despartirii irevocabile, acompaniata de o confuzie mentala. Acum, suferinda este abulica, adica nu mai vrea nimic si pe nimeni, are impresia ca lumea s-a prabusit peste ea si ca niciodata nu va mai putea iesi din aceasta situatie.
Reorganizarea
Incepi lent sa-ti regasesti echilibrul si chiar ai puterea sa evoci ceea ce ti s-a intamplat. Viata revine incet-incet la normal.
Iata recomandarile mele, utile pentru a depasi aceasta situatie dramatica:
1. Acepta reculul. Ceea ce traiesti este deosebit de dramatic si e normal, omenesc, sa evoci mereu evenimentul. Trebuie insa ca, treptat, sa te detasezi si sa revii la viata normala.
2. Exprima-ti emotiile. Nu refula simtamintele! Plansul, de exemplu, este un mijloc sigur de a diminua durerea.
3. Nu suferi in tacere. Discuta cu persoane de incredere despre experienta traita.
4. Comunica, destainuieste-te! A vorbi despre ceea ce simti sau a evoca amintirea celui disparut permite o mai buna adaptare la situatie. Indrazneste sa-ti exprimi furia sau disperarea si fata de ceilalti.
5. Nu-ti imagina ca altii vorbesc de rau despre tine. Gandeste-te ca toti au fost si sunt alaturi de tine.
6. Nu forta prea tare situatia. Timpul vindeca. Totul trebuie, insa, sa-si urmeze cursul in timp, atat cat ii este necesar.
7. Ai mai multa grija de propria persoana. Stresul, in astfel de situatii, iti consuma multa energie. Mai mult decat oricand, nu neglija sa mananci si sa incerci sa dormi cat mai bine. Fa efort sa iesi treptat din izolarea sufleteasca, cauta-ti prietenii.
8. Reorganizeaza-ti viata. In functie de ceea ce s-a schimbat, invata sa traiesti in noile conditii, asuma-ti noi responsabilitati in munca si in viata obisnuita.
9. Ramai activa. Lasa-i pe ceilalti sa te ajute, dar nu prea mult, deoarece risti sa nu mai poti face fata problemelor curente si sa devii prea dependenta de altii.
10. Infrunta realitatea. Nu te eschiva de la a retrai amintirile, dar nu le asocia prezentului, reproiecteaza-le la timpul trecut al evenimentului.
11. Ingrijeste-ti sanatatea, deoarece prin consecintele emotionale, traumatismul suferit are tendinta sa se somatizeze in ulcere, afectiuni ale inimii, cefalee sau dureri musculare.
12. Revino rapid la locul de munca. Activitatile specifice te vor distrage de la gandurile referitoare la situatia traita.
13. Cere ajutor, pentru tine sau pentru cineva cunoscut. Acepta ingrijirile si atentia care ti se acorda, deoarece respectivilor le pasa de tine.
14. Infrunta realitatea cu mult curaj. Poate ca asa a fost sa fie!
15. Fii mai atenta cand conduci autovehicule si cand manevrezi obiecte periculoase, deoarece, dupa un astfel de traumatism, accidentele sunt mai frecvente.
Desi nu vei putea uita niciodata ceea ce s-a intamplat, daca vei depasi aceste momente... te vei simti mai puternica!
Comentarii (15)
Sunt Ștefania am 17 ani și dacă citești asta sper să te ajute. Iubitul meu în vârstă de 19 ani a murit brusc fără ca nimeni să se aștepte la asta , inima lui puternică s a oprit într-o noapte când acesta era ieșit cu prietenii afară, Eram de aproape un an de zile împreună , a fost prima mea dragoste, era perfect nu avea defecte ne înțelegem perfect ERAM EXACT LA FEL , gândeam la fel vorbeam la fel trăiam la fel ! Vreau să spun ca durerea este neputința este tristețea este dorul este enorm Cu toate acestea nu am altă cale de ales aceasta este soarta mea și trebuie să port pe umeri greul până destinul mă v a duce și la bine . Rugați-vă la Dumnezeu , el vă ajută cu adevărat doar când aveți probleme reale !
Am 69 de ani si acum 3 luni a murit sotul meu. Era un om bland , dar cu un viciu, fuma 2 pachete de tigari pe zi. A facut infarct. Aveam 50 de ani impreuna. In primele zile m-am izolat in ultima camera, am trait in 2 mp , nu am mancat nu m-am spalat o saptamana. Apoi 8ncet indet amortita am inceput sa pasesc spre bucatarie. Sustinerea rudelor s-a dus, copii au propriile greutati iar eu dupa 3 luni inca ma plimb prin camere fara niciun sens. Sper sa imi mai treaca si sa ies din casa. E groaznic.
Acum 5 zile, dupa o suferinta crunta, s-a stins din viata sotia mea, la 47 de ani. A fost graznic sa o vad murind putin cate putin...macar, bunul Dumnezeu mi-a ascultat si a chemat-o la el in timp ce eu plecasem de acasa si ramasese cu femeia care o ingrijea pe timp de zi...acum simt ca nu pot sa respir de durere si de dor...oare exista ceva ce ma poate alina??? Ma rog zilnic la bunul Dumnezeu sa o ierte si sa o odihneasca in pace, langa El!!!
Sunt Livia si recent mi-a murit mama "Covid"caci toata lumea moare acum omorat/a de acest virus.Nu locuiam cu ea dar inbcercam sa merg des (eu locuind in alt oras).Tata a murit acum 3 ani iar ea era singura in apartament dar cu fratele si sora mea in aceeasi localitate.Fratele meu s-a imbolnavit de Covid si i-a transmis si ei.In ultima zi cand a fost acasa am fost la ea si era bine,am ajutat-o sa se spele ,sa mamance avea miscarea deja foarte limitata,fiind si supraponderala.Cand am ajuns acasa fratele m-a sunat ca saturatie ei este 76(o lasasem cu 88 dar respira bine si nu voia sa mearga la spital)si ca el cheama salvarea.Am foat si eu de acord caci am cerut sfatul unui medic care a zis la fel ca trebuie dusa caci numai acolo o pot vindeca.Din pacate nu s-a intamplat asa caci in 3 zile a fost moarta.Am descoperit ca nu i-au dat nici medicatia,nici insulina(ea fiind diabetica)si chiar daca a avut masca de oexigen pusa(chiar si cand am vizitat-o ,cacai m-au lasat sa intru la ea ptr.15 min)tind sa cred ca i-au si scos-o.Aveau nevoie de pat,de oexigen si era prea in varsta sa mai "merite"sa traiasca.Dureros este ca niciodata nu vom afla adevarul si ca chiar de l-am afla nu ne mai ajuta.Nu ai cui sa faci reclamatie nu poti decat sa "te bucuri"ca nu a suferit si mai mult.Regret ca am trimis-o "la moarte"in spital crezand ca ii facem bine.O sa am pe constiinta toata viata ca ea nu a vrut dar fratele meu si cu i=mine am hotarat sa o trimitem la spital.Un spiatl"infect"cu oameni fara suflet care nu port fii numite cadre medicale,care nu au empatie deloc.
De cateva zile s-a stins mama mea scumpa . Stiam ca sfarsitul e pe drum , avea 86 ani si era bolnava . Am avut grija de ea , am petrecut mult timp impreuna , o luam peste tot cu mine .Port in suflet povara vinovatiei ca nu am avut tot timpul rabdare cu ea , ca nu am stat mai mult cu ea , ca nu i-am multumit , ca nu i-am sarutat mainile , ca nu i-am spus te iubesc,...aceste regrete imi sfasie sufletul si ma fac sa ma simt o ticaloasa,,, Va trebui sa traiesc cu aceasta povara , niciodata nu ma voi ierta .
Va inteleg pe toti care pierdeti fiinta draga noi l-am pierdut pe unicul nostru inger fiul nostru in varsta de 30 de ani cand viata lui trebuia sa fie plina de bucurii sa-si intemeieze o familie copii si planuri minunate care le faceam impreuna ne bucuram cand el era fericit plangeam cand era trist eram o familie perfecta visam cu sotul meu sa devenim bunici el abia astapta momentul de a deveni tata fiinca iubea enorm copiii dar un accident violent ni la rapit in 16 iunie 2013 cum credeti ca mai traiesc eu si tatal lui nimic nu mai are sens pentru noi plangem neintrerupt e o durere care te sfasie si acel groaznic telefon care nu ma lasa nici o clipa si il aud mereu in capul meu A MURIT CRISTIAN credeti ca mai poti fi om , va spun clar ca nu esti o amintire a tot ce a fost si iti raman doar lacrimi si durere.
Buna , sunt Maria.Am 55 ani.Sunt operata de cancer malign al tiroidei de un an. Incercam sa-mi revin dupa problemele medicale .Mama mea batrana de 81 ani , bolnava ,o mana de om cu suflet mare a aflat tarziu ce e cu mine , abia aproape dupa un an i-am spus.Acum i-mi pare rau ca nu am protejat-o mai mult .Desi nu s-a aratat cred ca s-a consumat pentru mine si in final in seara zilei de 1 octombrie 2013 si-a dat sufletul in bratele mele.Nu-mi revin din soc , revad scena in fata ochilor , nu pot sa cred ca nu mai e, ca nu mai am mama. Stiu ca era si in varsta si bolnava dar durerea este asa mare ca nu stiu ce sa fac.
Am citit fiecare povestioara si am un gol in suflet pe care stiu ca o perioada de timp o sa mi se para imposibil sa il umplu cu ceva.Sunt Andreea am 20 de ani si azi dimineaza am aflat ca bunica mea pe care o vazusem cu o zi in urma si era perfect bine, a decedat.Pentru 5 minute nu am mai putut zice nimic si in drum spre munca inca nu realizasem ce s-a intamplat. Nu am varsat nici o lacrima pana ce m-am asezat pe scaunul de la birou si am simtit ca o bucata din mine s-a desprins. Aceasta minunata femeie pe care am pupat-o pe frunte inainte sa plec fara sa stiu ce o sa se intample, m-a crescut de cand eram in fasa, m-a invatat cum sa scot primele cuvinte pe gura si cum sa pun manutele cand imi spun rugaciunile, nu mai e si doare.
A murit dragul meu drag, iubirea mea cea mare! Vestea mi-a adus-o un telefon....... un accident stupid! Nicio clipa nu m-am gandit ca voi aprinde astazi luminari langa sicriul lui şi-ii voi mangaia obrazul rece lui ...care era asa de cald! Iubirea mea, dragul meu drag.......... Ne-am intalnit tarziu, cand credeam ca n-o sa mai iubesc niciodata şi m-ai facut sa am din nou aripi......... Tu stii ca dansam prin casa cand stiam ca vii.... Dragostea ta ma facea sa zambesc tuturor...... Ce fac eu acum fara tine?
buna sunt oana si am 15 ani,sufar enorm de mult bunicul meu a murit acum 6 luni si nu pot trece peste sunt distrusa plang intruna seara adorm plangand si imi este asa de dor de bunicul meu as vrea macar o secunda sa il vad si sa ii spun ca il iuubesc si ca imi e dor de el uneori nu realizez ca este mort imi spun ca nu este adevarat ca este imposibil si ma gandesc cand l.am vazut ultima oara in viata si imi vine sa ma dau cu capul de pereti imi vine sa mor de durere.sincer as vrea sa mor ca sa fiu cu tataia.cred ca o sa inebunesc.imi este foarte greu :( offf
buna sant elena am 45 de ani anul trecut pe 22 iunie miam pierdut comoara mea baetelul de 13 ani anca nu ma simt in stare sa merg pe strada nu pot sa accept nu pot sa uit tot timpul ma gandesc la el este ffffff greu
Nici azi nu ai venit...IUBITA MAMA, Nici astazi ochii nu ti-am sarutat, Si astazi sufletul mi-e sfasiat, DE LACRIMI,DE DURERE SI DE TEAMA... MAMEI MELE... TE VOI IUBI VESNIC... PUIUL TAU-DANI
Eu mi-am pierdut mama fiinta cea mai draga acum 6 ani,aveam numai 19 ani iar ea 46.Nu a pot explica in cuvinte prin ce chin am trecut si inca mai trec durerea mea e foarte mare eu nu pot accepta ma inchid in camera mea si plang,suspin,adorm plangand cu gandul la ea,merg la mormantul ei mereu si o intreb in lacrimi de ce a plecat asa devreme...nu doresc nimanui suferinta mea.Mi-e dor de mamica mea si as da ani din viatza sa o mai pot strange macar o data in brate.E trist e foarte trist...
Andreea...bunica mea a murit acum 2 zile, tot de cancer la plaman...a facut 63 de ani in spital a fost ziua ei pe 17 noiembrie...a intrat in coma in care a stat 4 zile. A murit...cancerul a facut metastaza la creier, nu'mi vine sa cred, ma doare enorm...cazurile noastre sunt asemanatoare...iti inteleg suferinta si te sprijin din tot sufletul, ai grija de tine, incearca sa te pui treptat pe picioare
Sunt andreea,am 11 ani si am trait o experienta foarte groaznica...bunicul meu,in varsta de 62 de ani a murit de cancer la plaman venisse salvarea dupa el...i-au pus masca de oxigen...el a zis ca se inneaca si au ajuns la spital...l-au pus la reanimare si a mai trait 2 ore apoi bunica mea a mers sa-i cumpere sa manance si el era deja mort...s-a innecat cu oxigen...imi pare bine sa discut si cu alti oameni mai mari decit mine asta mi-a alungat gandul de la ce era mai rau :(( =((
Posteaza comentariu