Fa o lista cu ceea ce ai de facut in weekend...
...Apoi, rupe-o. Obiceiul acesta de a face liste este util cand mergi la cumparaturi de Craciun sau de Paste, sau cand iti organizezi nunta. Drept e ca ne intra foarte repede in sange. Dar pentru doua zile altminteri banale, chiar este necesar? Probabil ca o asemenea lista nu ar face in definitiv decat sa te deprime: atat de multe lucruri de facut! (Nu cumva de aceea nu ai timp sa te odihnesti cat ai avea nevoie?).=
Aceasta ca sa nu mai spunem ca duminica seara, revazand lista si constatand eventual ca nu ai bifat toate sarcinile trecute acolo, te intristezi si te simti vinovata. In aceste conditii, iti va fi aproape imposibil sa te relaxezi, asadar cum te-ai putea astepta sa intampini ziua de luni plina de optimism si energie? Daca tii neaparat sa notezi, poti folosi post-it-uri. Induc mai putin ideea de "sarcina" (in orice caz, nu mai mult decat o lista), mai ales daca alegi unele in culori vesele si forme nostime.
In ceea ce priveste aprovizionarea saptamanala, planuieste-o strategic: bunaoara, daca te duci la supermarket sambata la ora 12 sau seara in jurul orei 19, ai toate sansele sa vii acasa cu nervii facuti ferfenita, dupa o ora de stat la rand. Ai putea incerca sa te duci in jurul orelor 14-15; sunt sanse sa gasesti magazinele ceva mai "aerisite".
Ai copii? Joaca-te cu ei!
Nu e nimic rau sa dai in mintea celor mici, uneori. Colorati impreuna, uitati-va la desene animate, construiti o casuta Lego si asa mai departe. Este una dintre cele mai simple si eficiente metode de a te detensiona, iar prichindeii vor fi in culmea fericirii. Vazand lumea prin ochii lor inocenti, te vei incarca de energie pozitiva.
Macar duminica dimineata, leneveste in pijama
Spun "macar duminica" in ideea ca pentru foarte multi dintre noi ziua de sambata este dedicata "programului administrativ": curatenie, aprovizionare, rufe de spalat si alte asemenea. Dar duminica ar trebui sa-ti poti permite luxul de a mai lenevi in pat, eventual cu o ceasca de cafea alaturi. Iti pare o imagine-cliseu? Poate ca asa si e. Dar pune in aplicare ideea si sunt toate sansele sa-ti doresti sa faci asta in fiecare week-end.
Comentarii (1)
Nu cred ca exista acest 'sindrom', nu in Romania. Ar fi posibil doar daca ne uram slujbele, daca nu vrem sa muncim, daca vrem sa stam si sa nu avem bani, daca nu dorim sa ne platim datoriile, daca .... sunt atatia daca .... acest asa zis "sindrom" = preluat de la Americani (nu le place deloc sa munceasca) este specific LENESILOR. Bafta multa tuturor, sanatate si spor in toate!
Posteaza comentariu