Ce trebuie sa stim despre psiholog?

Cum scapam de rusinea de a merge la psiholog?

Persoanele care apeleaza mai greu la ajutorul terapeutic au reticente ce tin nu intotdeauna de rusine, cat de mandrie. Iti vine foarte greu sa recunosti ca esti vulnerabil, mai ales ca traim intr-o lume in care puterea manifestata in diferite forme este foarte importanta si pentru barbati si pentru femei. Stigmatul social al bolnavului psihic este din pacate de actualitate la noi, dar, pe de o parte, psihoterapia nu trebuie asociata cu o boala psihica in mod obligatoriu, iar pe de alta parte mentalitatea insasi se schimba. In bine.

In viitor se va trece in extrema cealalta, mersul la psiholog va deveni o moda. Eu vad acest lucru si la clientii mei si ai colegilor mei. Se intampla sa avem clienti care trag de noi, desi si-au rezolvat problemele pentru ca li se pare "cool" sa vina la psihoterapeut. In plus, nici nu se pune problema rusinii pentru ca deasupra usii oricarui terapeut este scris "Confidentialitate".

Orice persoana poate apela la sfaturile terapeutului fara ca acest lucru sa fie stiut de cineva. Depinde numai si numai de el daca vrea sa marturiseasca cuiva despre mersul sau la psiholog; de partea cealalta va fi tacere totala, inafara cazurilor in care pacientul pune in pericol viata lui sau a altcuiva.


Cum ne dam seama ca avem nevoie de psiholog?

Oricine dintre noi are nevoie la un moment dat in viata de un psiholog; inclusiv psihologii. Este evident faptul ca fiecare, intr-un fel sau altul, trece prin intamplari care-l marcheaza si carora nu le poate gasi un raspuns pe loc.

Exista doua cai prin intermediul carora se poate merge mai departe. Fie ne punem bolovanul cu probleme in spate si mergem cu toata greutatea aceasta, considerand ca functionam social, suntem ok, si spunem "Eu n-am nevoie de psiholog, sunt bine". Dar toata durerea asta inchisa peste care punem dopul si apoi inchidem bine fermenteaza si problemele izbucnesc cand te astepti mai putin. Fie, cealalta varianta, constientizam din timp si cautam variante ca sa ne rezolvam problema.

Sunt mai multe moduri de a solutiona problemele. Omul nu este obligat neaparat sa recurga la ajutorul terapeutic. Unii comunica foarte bine cu prietenii, e un adevar. Altii gasesc un mare sprijin in sot/sotie. Important este ca si cealalta persoana sa stie sa asculte in asa fel incat omul "cu probleme" sa se poate deschide pentru a-si rezolva oful. Diferenta dintre psihoterapeut si prieten este insa majora: chiar daca sfaturile sunt bune uneori, de cele mai multe dati nu sunt suficiente. In cabinetul de psihoterapie invatam insa sa ne ajutam singuri si sa facem fata nu doar problemelor prezente, ci si celor ce vor urma.

Prietenul vorbeste prin prisma propriei experiente, da sfaturi, intervine, se supara ca nu-l asculti. Terapeutul te ajuta sa gasesti tu calea care iti este cea mai confortabila pentru a lua hotarari si a te simti confortabil cu ele. Prin procesul terapeutic ne descoperim de fapt pe noi insine, ne constientizam valorile si principiile dupa care functionam si gasim calea de a evolua ca fiinte sociale.


Cand nu ne mai simtim bine in pielea noastra putem merge la orice cabinet psihologic?

In principiu se poate merge la orice cabinet psihologic. Lucrurile care tin de armonia interioara se pot rezolva cam prin orice tip de terapie. Personalitatea terapeutului este foarte importanta; clientul nu va putea face mare lucru daca nu se simte bine pe scaunul din cabinet, alaturi de un om fata de care ar trebui sa fie deschis in totalitate.

Atunci cand persoana vine la terapie din cauza unei probleme concrete, un simptom care ii invalideaza functionalitatea (de exemplu, am capatat o fobie de zbor si in acelasi timp sunt stewardesa) ea vine ca la un medic: vrea sa ii dispara simptomul.

Aici sunt terapii care rascolesc totul inainte de a "face curatenie" si poate respectivul nu e pregatit, nu are chef sau timp de asa ceva. In acest caz, o terapie cognitiv-comportamentala este exact ce-i trebuie: il ajuta in mod vizibil (uneori pe baza unui suport medicamentos, alteori nu) persoana invata ca intr-o perioada scurta de timp sa isi infrunte temerile si incepe sa functioneze social normal. Uneori simptomele reapar, alterori nu.

Cand insa persoana vine pentru a se armoniza interior, lucrul pe simptom nu mai este suficient. Reusita procesului terapeutic depinde de personalitatea terapeutului, de metodele prin care el lucreaza si daca acestea corespund personalitatii clientului.

La noi, unii terapeuti se agata de client mai mult decat se agata clientul de psihoterapeut. Aceasta poate fi o afirmatie mai dura, insa este, din pacate, un adevar. In situatiile in care vrei sa tii clientul cat mai mult, pierzi din start. In asemenea cazuri, pierzi pentru ca nu mai vezi in el un om pe care vrei sa-l ajuti, ci vezi un client de la care poti sa obtii niste bani, relatia terapeutica fiind mai mult decat compromisa.


Cate terapii exista?

Sunt foarte multe terapii: psihanaliza, terapia cognitiva, comportamentala, ericksoniana, terapia adleriana, terapia rogersiana centrata pe persoana, psihoterapia rational-emotiva, gestalt terapia, terapia analitica, experentiala, umanista, familiala etc. In ultimii ani, mai ales in scoala americana, se merge pe ideea ca fiecarei boli ii corespunde un anumit tip de tratament.

Chiar in manualele de specialitate bolile sunt puse sub o anumita palarie, un anumit tip de terapie, numit "treatment of choice". De exemplu, pentru o fobie cel mai bine merge terapia cognitiv-comportamentala sau pentru o tulburare borderline a personalitatii cel mai bine merge psihanaliza, un om invalidat social va functiona mai bine dupa o terapie adleriana, dupa cum o persoana cu un sindrom de conversie este mai bine ajutat prin tehnici ericksoniene.


Cat de multe persoane apeleaza la psihoterapeut?

Sunt tot mai multi oameni, poate ca o consecinta a unui stres din ce in ce mai acerb. Pe de o parte publicitatea a devenit mai puternica, pe de alta parte sunt tot mai multi psihoterapeuti care isi fac reclama si incearca sa intre pe piata. Toate aceste lucruri adunate duc catre o clientela mai numeroasa.


Cine sunt cei care vin de obicei la psihoterapeut?

Ca segmente de varsta, majoritatea sunt adulti, iar imediat dupa adolescenti adusi de parintii lor. Fiecare are povestea lui si e greu sa construim categorii, inafara celor date de boala sau de datele demografice. Pe mine ma impresioneaza adulti care vin cu jena, de parca problema lor nu ar fi destul de importanta, parca scuzandu-se ca deranjeaza pentru asa ceva.

De obicei, acei oameni au dus timp indelungat in spate probleme serioase si au invatat sa accepte tot mai putin si mai putin de la viata, pana cand au inceput sa uite ca au drepturi, ca exista si bucurie pe lumea asta. Acei oameni aproape reinvata sa traiasca prin procesul terapeutic. Multi parinti vin cu adolescentul de mana si spun "E defect. Repara-l".

Inainte, prin anii 70-80, era foarte la moda in psihologie modelul ierarhiei familiale, care era o realitate. Chiar daca acum este privit drept o aberatie, atunci chiar se mergea pe principiul ca in orice familie exista o ierarhie: tatal, mama si copiii dispusi intr-o ierarhie in care rolurile sunt distribuite de la superior (tatal) la inferior (copii).

Ulterior, copiii "si-au castigat drepturile": este evident faptul ca sunt persoane care trebuie respectate asa cum ii respectam pe adulti, au drepturi egale, gandesc ca si ceilalti, au propriile lor opinii si suferinte. Parintii uita sau nu au rabdare sa inteleaga ca adolescentii duc o lupta semnificativa pentru a-si gasi identitatea.

Ei vin astazi la psihoterapeut cu sentimentul ca un copil este rau si rebel daca nu asculta de indicatiile lor, dupa modelul ierarhic de care vorbeam, fara a realiza ca de fapt acesta poate fi un lucru bun. Ca parinti, ei vin cu dragoste si cu frica de a nu-si pierde copiii, mai ales in contextul social actual: alcool, droguri, violenta. Ambele parti au dreptate (parintii vor sa protejeze, copiii - sa isi gaseasca identitatea) si de aceea uneori e destul de greu de "negociat" o cale de mijloc.


Cu cine vin mai des parintii de mana: cu adolescentii sau cu cei mici?

Proportia copii versus adolescenti este cam aceeasi. Parintii isi aduc de obicei adolescentii la terapeut pentru ca intampina probleme de comunicare. In privinta copiilor, motivele prezentarii la un cabinet terapeutic sunt mai variate.

Un procent important dintre cei care-si aduc copiii la psiholog il reprezinta parintii in proces de divort. Copilul realizeaza si incepe sa aiba un comportament aberant, simte ca se intampla ceva. In cazul in care varsta copilului e cuprinsa intre 4 si 7 ani, separarea parintilor se resimte puternic. Unii parintii sesizeaza acest lucru si apeleaza la psihoterapeut.

Altii vin pur si simplu sa-si testeze copilul: "E destept? Cum e? Spuneti-mi cat de multe stie copilul meu!". Mai sunt si copii cu probleme, chiar in familiile echilibrate; parintii isi dau seama si aduc copilul la psiholog.


Din ce medii provin pacientii?

Aproape fiecare categorie sociala are membrii sai care consulta psihologul. De la familii care au foarte putini bani, trec prin somaj si se confrunta cu diferite traume pana la famiile cu extrem de multi bani si cu trist de grave probleme: oamenii pe care-i vedem si spunem "Vai ce minunati sunt, ce mult as vrea sa fiu ca ei!".


Cat de mult tine de cultura si de educatie mersul la psihoterapeut?

Este adevarat ca-ti trebuie o anumita deschidere pentru a apela la ajutorul terapeutic. Cu cat omul este mai subtil, mai sensibil la informatie, cu atat decurge mai usor procesul terapeutic, pentru ca intelege, accepta si poate interpreta prin propriul lui sistem de valori.


Cum ii spunem celui de langa noi ca are nevoie de ajutor psihoterapeutic?

De obicei, daca cineva drag noua are o problema este destul de delicat sa-i spui in mod direct "Du-te si vezi un psiholog". Numai in cazurile in care persoana apropiata ti se plange in mod direct si-ti spune "Simt ca nu mai pot face fata singur(a) problemelor" ii poti sugera sa apeleze si la sfatul unui terapeut. Altfel, poate sa sune destul de agresiv, si-n loc sa-l ajuti nu reusesti decat sa-l indepartezi si de tine.

Sunt situatii in care este bine sa fii macar tu alaturi de un prieten in suferinta, mai ales daca acesta nu accepta pe altcineva in jur. Chiar daca este destul de dificil, il poti ajuta intr-o prima etapa sa-si constientizeze problema si, apoi, sa-i vorbesti la modul general si sa-i spui "Ma doare sa vad cata suferinta e in tine. Te admir ca reusesti de unul singur. Eu n-as putea trece prin asta fara ajutorul unui profesionist."

Dorinta de a consulta un psiholog tine si de de disponibilitatea fiecaruia de a-si confrunta in mod direct problema. Poate sa sune ciudat, dar uneori boala e un mod mai dureros prin care obtinem lucrurile pe care le dorim (o femeie al carei sot alcoolic nu mai bea atunci cand ea nu se simte bine), atunci cand nu gasim alte cai de a lupta cu problemele noastre.

Investitiile in sedinte de psihoterapie si consiliere sunt mai sigure decat investitiile la bursa: nu ai cum sa pierzi cunoscandu-te si invatand sa iti folosesti resursele. Ezitarea si teama unora din noi de a ne infrunta temerile sau de a ne marturisi problemele este fireasca, dar curajul de a o face aduce recompense pe masura.