Iar aceste situații sunt cele care te pot face să auzi voci negative în cap. Nu sunt decât gândurile tale, care poate că exprimă diferite temeri care au fost influențate de alte persoane. Însă iată ce ar trebui să îți amintești de fiecare dată când auzi voci negative în capul tău!
Care este abordarea pe care ar trebui să o adopți atunci când auzi voci negative în capul tău?
Imaginează-ți că ieși la plimbare și ajungi într-un loc plin cu copii, care se joacă. După puțin timp, vezi o fetiță de șase ani, care încearcă să se urce pe o scară. Cu ceva efort, reușește să se urce până în vârful scării. Este mândră de realizarea sa și radiază de bucurie, până când vezi o femeie care țipă la ea spunându-i că nu trebuie să se laude, că nu a obținut nimic și că alți copii s-au urcat mai sus decât ea. Vezi cum dispare imediat zâmbetul mare de pe fața fetiței, lăsând în urmă dezamăgire. Și afli că femeia aceea este mama sau bunica celei mici. Femeia îi spune copilului că pleacă, fără să o aștepte pe cea mică să coboare de pe scară. Cea mică se grăbește să coboare și fuge după femeie cu lacrimi în ochi.
Cât de mult crezi că traumatizează o astfel de experiență un copil? Cei mici sunt foarte sensibili și absorb tot ceea ce este prezent în mediul lor ca un burete, iar cuvintele pe care le aud le pot afecta într-o mare măsură psihicul. Iar acele voci negative rămân în viața lor timp de ani întregi, provocându-le suferințe enorme, uneori până când ajung la o vârstă înaintată.
În copilărie, eram răniți de cuvintele urâte. Acum, în calitate de adulți, ascultăm în permanență vocile negative din cap, care au fost implantate de alții - părinți, rude, prieteni, profesori și așa mai departe - dar credem că sunt propriile noastre gânduri. Vocile acestea ne spun că suntem inadecvați. Că nu suntem importanți. Că nu merităm să fim iubiți. Că nu merităm să trăim.
Aceste voci negative continuă să se repete atât de des, încât ne fac să credem că sunt adevărate. Dacă auzi și tu astfel de voci, nu ar trebui să le crezi. Ca orice altă persoană din lume, ești o ființă care merită orice. Dar frumusețea, inteligența și dragostea au fost suprimate atât de tare, încât s-ar putea să simți că nu mai există.
Dacă nu simți că ai calități, află că există și o cale de ieșire din această gândire nocivă! Poți apela la trucuri simple, cum ar fi meditația, îngrijirea nevoilor tale emoționale, acceptarea și exprimarea sentimentelor, adevăratelor interese și formarea de relații care pot face minuni atunci când vine vorba de alungarea vocilor negative din capul tău și crearea spațiului interior necesar pentru a te ajuta să te reconectezi la sinele tău superior.
Trebuie doar să îți aduci aminte de fiecare dată că este suficient ce faci, indiferent de ce te-au făcut alții să crezi. Prezența ta în această lume îmbogățește întreaga existență și ai daruri extraordinare pe care le poți împărtăși cu lumea. Ai o inimă iubitoare, care poate lumina viața altor persoane. Așa că data viitoare când apar acele voci negative în capul tău, nu le crede. Observă de unde vin, dă-ți seama că sunt o iluzie alimentată de atenția ta și că trebuie să le ignori până când dispar cu adevărat.