6. Simţi că relaţia cu partenerul tău de viaţă a ajuns într-un impas, că fiecare luptă pentru sine şi relaţia a rămas suspendată între doi oameni frustraţi? Sau că celălalt îşi ia ce are nevoie, dar prea puţin se mai interesează şi de nevoiele celuilalt?
Discuţiile, ţipetele, grevele prelungite de tăcere nu au dus decât la dispariţia pasiunii şi multă neputinţă? Atunci poate aveţi nevoie de cineva care să vă ajute să va auziţi. Uneori realitatea e greu de acceptat şi poate fi mai uşor să ne ascundem în certuri decât să ne asumăm cu adevărat o relaţie. Aceste lucruri însă nu se vor rezolva cu timpul, fără să faceţi ceva în privinţa asta.
Orice relaţie de familie (cu copii, părinţi, fraţi sau surori) poate trece prin astfel de perioade de criză în care terapia de familie poate fi de un real ajutor.
7. Eşti pur şi simplu într-un moment al vieţii în care simţi nevoia de o schimbare, dar nu ştii ce ar însemna schimbarea, poate nici măcar de unde îţi vine nevoia
De ce apare această nevoie? Pe ce s-a construit? Merge viaţa ta în direcţia în care vrei în mod conştient? Ce ar trebui să se întâmple astfel încât la bătrâneţe să te poţi uita înapoi cu linişte şi împăcare de sine? Nu trebuie să aştepţi bătrâneţea şi regretele ei, poţi începe această schimbare din cealaltă direcţie, asumându-ţi şi trecutul, dar mai ales viitorul. Un psihoterapeut te poate ghida şi ajuta ca aceste întrebări să aibă sens şi mai ales răspunsuri.
8. Mai multe persoane îţi spun că e ceva în neregulă cu tine, fără că tu să simţi la fel
Da, se poate, fără că asta să însemne că cea mai bună soluţie e să te încăpăţânezi şi să le arăţi tuturor că nu au dreptate, să te victimizezi sau să te faci că nu auzi. Modul în care noi vedem lucrurile, pe ceilalţi, pe noi înşine, aşteptările noastre de la lume şi oameni sunt diferite şi fiecare din noi este unic. Ne întâlnim în zone comune pentru că avem convingeri comune, care trimit la acelaşi tip de aşteptări sau de reacţii. Când însă aceste convingeri nu se întâlnesc într-o zonă comună, apar discrepanţe în comunicare. Asta nu înseamnă că cineva e bun şi cineva e rău, doar că fiecare vorbeşte o limbă diferită. De obicei ne înţelegem nu pentru că numaidecât vorbim aceeaşi limbă, ci mai ales pentru că o putem decodifica pe cea vorbită de cel de lângă noi. Alături de un psihoterapeut poţi învăţa să nu te mai încăpăţânezi ca lumea să fie aşa cum vrei tu, când vrei tu, după binele absolut al fiinţei tale interioare. Fără ca asta să însemne că înveţi să renunţi la ceva, ci că te îmbogăţeşti şi îţi lărgeşti perspectiva.
Posteaza comentariu