Elemente distructive in dragoste (II)

Adesea, cand ne indragostim, ramanem surprinsi de cat de mult ne putem asemana cu celalalt. Descoperim pe zi ce trece cate lucruri avem in comun:

• "Semanam ca doua picaturi de apa!"

• "Ce iti place tie, imi place si mie!"

• "Gandim la fel!"

• "Suntem suflete pereche!"

Suna cunoscut? Ei bine, acest lucru se intampla ca urmare a dorintei noastre acerbe de construire a unei baze comune, care sa ne apropie si mai mult de celalalt, mai mult decat ne poate apropia atractia fizica.

Ne descoperim afinitatile. Ne identificam unul cu celalalt secunda cu secunda. Exista si adesea ajungem la mitul sufletelor pereche, conform caruia, pentru a atinge marea iubire, este nevoie ca cei doi sa fie asemenea.

In virtutea principiului "cine se aseamna, se aduna", adesea, la baza intalnirii a doua persoane sunt similitudinile de gust, sensibilitate, idei, interese comune. In faza de indragostire, uneori mergem inca mai departe, cautand sa devenim realmente asemanator celuilalt. Mai mult sau mai putin constient, ne insusim gesturi, idei, trairi, ganduri sau placeri fara ca acestea sa ne apartina, tocmai din dorinta de a fi mai apropiat de partener. Copiem atitudini, limbaj, ne apropriem emotiile sale, ii satisfacem cele mai marunte cereri, chiar ajungand sa le ghicim inainte de a fi formulate.

In acelasi timp, stergem (metaforic vorbind, cu un burete magic, din comportamentul manifest) ceea ce ne deosebeste prea mult de partener, limitandu-ne expresiile personale, renuntand la propriile noastre placeri si asteptari.

Este important de subliniat faptul ca uneori tindem sa copiem de la celalalt cu precadere ceea ce ne place mai mult la noi. Narcisismul este de vina atunci cand asimilam propriile noastre proiectii asupra partenerului. In plus, cu siguranta ai observat ca, tot traind impreuna, partenerii ajung intr-un final sa se asemene intr-un mod spontan, inconstient, unul devenind dublul eului celuilalt.

Pierderea identitatii de sine este un aspect extrem a acestei manifestari, care poate avea un efect dezastruos atunci cand modelul ne paraseste! Acele persoane nu mai au aspiratii, placeri proprii, ci ajung sa traiasca si sa se simta satisfacuti prin implinirea placerilor si aspiratiilor partenerului de cuplu.

Ce se intampla in astfel de cazuri? Ce se intampla cu un cuplu atunci cand doi devine egal cu unu?

In timp, personalitatea stagneaza, este inhibata, moare. Unul devine tot mai mult copia celuilalt, extensia lui, mai degraba decat completarea lui, ajungand pana la distrugerea individualitatii.

Cine afla primul ce se intampla, dintre cei doi? Uneori ambii, cel mai adesea partenerul alpha (cel care constituie prototip de model, substitut de identitate).

Intimitatea in doi se construieste treptat, prin miscari reciproce ale unuia catre celalalt, miscari dictate de excitatia sexuala, de sentimente, de nevoia de a-l cunoaste pe celalalt si de a ne face cunoscuti lui, de nevoia de a comunica, de a-l asculta, de a-l intelege si de a ne face intelesi. Totul pleaca de la dorinta, dorinta de a fi unul cu celalalt.

Atractia se naste adesea dintr-o asimetrie, iar curiozitatea, din necunoscut. Prin urmare, este oare important sa fim asemanatori, daca nu chiar identici?

Specialistii avertizeaza asupra faptului ca o relatie intre doua persoane foarte asemanatoare poate conduce spre stagnare, plictis, rutina, generand in timp comportamente de cautare in afara cuplului (care se aseamana cu unul de gemeni) a unei persoane diferite, aparte, care incita, trezeste interes.