Ajutor! Sunt sufocată de soacră!

Ştiu că e celebru conflictul dintre soacră şi noră, dar eu am parte de el abia acum, când mă gândeam că lumea a evoluat suficient încât să fi scăpat de mentalităţile astea revolute. Concret am probleme cu mama iubitului meu, înainte de a-mi deveni oficial soacră. Şi nu pentru că nu m-ar vrea de noră, ci dimpotrivă, pentru că mă vrea, iar noi încă nu dorim să ne căsătorim.

Presiunea pe care viitoarea mamă soacră o pune în relaţia noastră ne-a provocat până acum câteva certuri şi a generat o tensiune şi între noi şi părinţii mei.
Mama lui Doru l-a crescut pe unicul ei fiu ca pe un prinţ. L-a avut foarte târziu, abia la 43 de ani, l-a răsfăţat mult, iar azi, când fiul ei are 30 de ani, ea se teme că nu va mai apuca ziua în care să-l vadă cu costum de ginerică, papion şi floare de nuntă la rever. Nu mai zic de legănat nepoţii pe genunchi...
Prin urmare, nu împlinisem un an de când eram împreună, că doamna Florina a şi început să ne bată apropouri, despre cununie. Eu aveam pe vremea aia abia 23 de ani, terminam facultatea, încă nu ştiam unde o să lucrez, ce vreau să fac cu viaţa mea, şi o căsătorie era ultimul lucru la care m-aş fi gândit. Doru a reuşit o vreme să pareze sugestiile mamei lui, dar cu timpul au început să fie de neignorat.

O vreme a insistat cu complimente şi mămoşenii. Că sunt potrivită pentru Doru, că de când aştepta să aibă o asemenea relaţie serioasă şi o fată aşa bună. Apoi tonul s-a schimbat un pic: că nu e bine să stăm necununaţi, că ce spune lumea, că ce fel de fată sunt eu dacă nu vreau să mă mărit?
Am ignorat-o cât am putut, ba la început chiar făceam mişto cu Doru de grijile ei pentru mântuirea noastră creştinească. Că trăiam în păcat etc. Totuşi, după o vreme a devenit obositoare obsesia ei.

Jumătatea sănătoasă a familiei lărgite, părinţii mei, nici nu se gândeau la asta. Ai mei întotdeauna mi-au dat libertatea de a face cum cred, în aproape orice privinţă, iar măritişul meu nu se numără printre priorităţile lor. Erau mulţumiţi că suntem OK, noi doi. Până când doamna Florina şi-a băgat coada. Când i-am scos pe toţi la un concert, doamna Florina nu a ratat ocazia s-o întrebe pe mama ce crede despre „căsătoria copiilor”. Mama a luat-o iniţial în glumă, răspunzându-i că obiceiul e ca familia băiatului să vină cu ploconul la familia fetei şi s-o ceară oficial, că până atunci nu se consideră cerută fata. Apoi am râs toţi, mai puţin doamna Florina, care a crezut fiecare silabă, şi în următoarele săptămâni l-a pisat aproape zilnic pe Doru să organizăm această ceremonie, cu plocon, de care spusese mama, la mişto.

Degeaba am încercat s-o liniştim, că a fost o glumă, că doamna Florina chiar dacă ştia de glumă, nu voia să rateze ocazia.
În climatul ăsta de hărţuire socrească au trecut doi ani de relaţie. Ne era bine, ne gândeam la un credit pentru casă, că stăteam cu chirie, dar tot nu ne era gândul la căsătorie oficială. Când Doru i-a spus mamei lui că vrem să luăm împreună o casă, doamna Florina a luat foc. Că de ce să ne luăm casă, dacă nu suntem siguri că vrem să rămânem împreună, iar dacă nu vrem să ne căsătorim înseamnă că nu suntem siguri, zicea ea. A început apoi să-mi spună că ea crede că eu mă gândesc la alţii, de vreme ce nu insist să mă mărit cu Doru, pentru că ea ca femeie nu pricepe de ce o altă femeie n-ar vrea să fie sigură că şi-a adjudecat bărbatul.

Am ignorat-o şi de data asta şi am reuşit să ne mutăm în casa noastră. Doamna Florina a început să fie critică cu calităţile mele de gospodină.

Venea pe neaşteptate la noi şi inspecta bucătăria, baia, dressing-ul. Evident că nu era farmacie, dar nici cocină.
Am început să am discuţii cu Doru. Mi-era jenă să-i vorbesc urât mamei lui, dar au fost câteva situaţii în care mi-ar fi venit să-i trântesc uşa-n nas de nervi. Aşa că i-am cerut lui să aibă această discuţie cu ea, ca s-o aducă la o atitudine de bun simţ. Doru însă n-a vrut s-o supere, pentru că e mama lui, e în vârstă şi ar putea să facă vreun infarct, dacă ne certăm cu ea.

OK, până face ea infarct, ne creşte nouă colesterolul pe fond de stres. Am apelat la mama, sugerându-i să o invite la o cafea şi s-o tempereze pe doamna Florina. Mama iniţial n-a vrut să se bage, dar până la urmă a cedat. A deschis astfel cutia Pandorei. N-a mai scăpat de doamna Florina şi de insistenţele ei.
Ca în filmele cu proşti, mama l-a rugat pe tata să stea de vorbă cu Doru, ca între bărbaţi, şi să-l convingă să-şi înfrunte mama. S-a ajuns la un moment dat la situaţia imposibilă în care toată lumea evita pe toată lumea, ca să nu se mai ridice subiectul căsătoriei. Iar relaţia mea cu Doru a început să fie afectată exact de ceea ce ar fi trebuit să ne unească. Până la urmă poate că dacă nu s-ar fi făcut atâta tapaj pe tema asta, căsătoria ar fi intervenit la un moment dat, ca ceva firesc. Dar acum a devenit doar un subiect iritabil. În plus, doamna Florina este genul care doreşte să deţină controlul. Dacă decidem să ne căsătorim ca să-i facem pe plac, urmează un întreg arsenal de obiceiuri ce trebuie respectate, un alai de rude, cunoştinţe, obligaţii care trebuie invitate la nuntă, şi o cheltuială inutilă pentru respectarea unei tradiţii costisitoare. Ce ar mai dori apoi doamna Florina, odată ce i-am îndeplini dorinţa cu nunta? Mi-e şi frică să mă gândesc!
Acum am ajuns la situaţia în care Doru merge singur în vizită la mama lui. Evităm cu tact discuţiile despre mama lui şi despre căsătorie, şi parcă e o atmosferă artificială în noua noastră casă. Mă simt prost că nu ştiu cum să procedez. Voi ce aţi face în locul meu?