5 cele mai periculoase perioade ale unei căsnicii. Sfaturile psihologilor pentru a evita despărțirea

Mai devreme sau mai târziu, fiecare cuplu trece printr-o criză. Este absolut inevitabil!

Vestea bună este că, atunci când fac fașă crizei, soții ating un nou nivel în relația lor și găsesc noi modalități de a fi fericiți unul cu celălalt.

Nimănui nu ar trebui să îi fie teamă de o criză în căsnicie, deoarece este un semn că relația evoluează. Pricipalul lucru este să nu cedezi și să cauți modalități de a depăși dificulățile.

Primul an de căsnicie: etapa de conștientizare


Rita DeMaria, un terapeut de familie și căsnicie, numește această criză "etapa de conștientizare", care apare de obicei după 6-12 luni de conviețuire.

Vraja de la început dispare și începi să-ți vezi partenerul așa cum este cu adevărat, cu toate slăbiciunile și, uneori, obiceiurile nu prea plăcute, pe care le-ai ignorat fără probleme înainte. Terapeutul spune că atunci este momentul să înveți să lucrezi în echipă.

Ce este de făcut pentru a evita despărțirea?

Dacă nu ați abordat subiecte serioase precum banii, copiii, vizitele rudelor, timpul liber și multe altele înainte de căsătorie, este timpul să o faceți acum, recomandă psihologul Beverly Hayman.

Trebuie să vorbești sincer despre valorile și prioritățile tale. Există posibilitatea ca acestea să nu coincindă în totalitate cu cele ale partenerului tău și atunci va fi nevoie de un compromis.


Este foarte important să ajungeți la un acord ferm la cele mai arzătoare probleme în această perioadă de timp.

3-4 ani de căsnicie: o zonă de confort periculoasă


Cercetările au arătat că, după 3 ani și jumătate, soții încep să se ia reciproc ca pe ceva garantat și încetează să-și mai spună "Te iubesc" unul altuia.

Fiecare cuplu își găsește propria zonă de confort. Pe de o parte, acesta este un sentiment grozav de siguranță și relaxare, dar, pe de altă parte, mai degrabă, lucrurile neplăcute devin normale în viața lor, cum ar fi să ții ușa deschisă când mergi la baie și să porți pijamale ponosite.

Ce este de făcut pentru a evita despărțirea?

Trebuie să păstrezi un anumit grad de intensitate emoțională în viața ta. Complimentați-vă unul pe altul mai des și lăudați-vă realizările unul altuia.

Este mai bine să eviți să-i spui partenerului/ei tot ce ai în minte. Uneori, cel mai bine este să taci.

Dacă vezi că există o problemă, începeți conversația liniștit, fără acuzații.

5-7 ani de căsnicie: "mâncărimea de șapte ani"


Există un anumit termen în psihologia occidentală numit "mâncărimea de șapte ani". Aceasta este una dintre cele mai critice perioade din fiecare căsnicie.


Până în acest moment, cuplul are o viață bine reglată, o relație stabilă, iar soții se tratează unul pe celălalt ca și cum ar fi pe pilot automat, ceea ce este o mare greșeală.

Interesul unul față de celălalt scade din cauza rutinei. Se pare că partenerii știu totul unul despre celălalt.

Uneori, cuplul ia decizia de a avea un prim copil (sau al doilea) pentru a-și salva căsnicia, dar este important să ne amintim că un copil nu este un colac de salvare.

Ce este de făcut pentru a evita despărțirea?

Trebuie să comunicați deschis, cu mai puțină formalitate și mai multă sinceritate și emoție.

Rezolvă imediat problemele pe măsură ce ele apar, nu le lăsa să se adune.

Ascultă-te pe tine însuți/însăți. Evaluează-ți starea din când în când, reîmprospătează-ți lista dorințelor și viziunea asupra viitorului. Împărtășește-ți gândurile cu partenerul tău.

Discutați despre viitorul relației voastre. Ce planuri ai pentru anul viitor, sau următorii 5 sau 10? Din nou, cheia este deschiderea și onestitatea, nu politețea și neclaritatea.

10-15 ani de căsnicie: o vârstă dificilă


Conform unui studiu recent, 10 ani este cel mai dificil prag al oricărei relații.

2.000 de femei căsătorite din SUA care au fost intervievate au spus că al 11-lea an de căsătorie este cel mai dificil.


Femeile se confruntă cu o încărcătură uriașă de responsabilități în această perioadă: trebuie să aibă grijă de copiii lor preadolescenți, de casa lor și, de asemenea, trebuie să muncească.

Din moment ce le lipsește întotdeauna timpul, calitatea relației lor scade.

Un soț poate înceta să-și vadă soția ca pe o femeie atrăgătoare. Datele statistice arată că, în medie, o căsnicie în Europa durează aproximativ 11 ani.

Ce este de făcut pentru a evita despărțirea?

Vestea bună este că dacă depășiți această perioadă de timp, satisfacția față de relația voastră va crește continuu în următorii 20 de ani.

Terapeuții de familie Dana Fillmore și Amy Barnhart recomandă să vă tratați relațiile cu umor. Râdeți împreună mai des și reduceți nivelul așteptărilor voastre.

Poate că mariajul tău nu este unul perfect, dar este chiar atât de rău? Concentrează-ți atenția pe latura pozitivă a căsniciei și a partenerului tău.

20-30 de ani: criza de mijloc și "divorțul gri"


Criza celor 20 de ani de căsnicie se întâmplă din cauza crizelor personale de vârstă mijlocie a ambilor soți.

Efectul este sporit de așa-numitul sindrom al cuibului gol, atunci când copiii cresc și părăsesc casa familiei în timp ce soții rămân singuri, ca la începutul relației lor.


Soții pot simți că mariajul lor este ajuns la final, deoarece misiunea sa principală este îndeplinită.

Psihologii americani numesc acest divorț "divorțul gri", deoarece unii soți au devenit deja cărunți până în acest moment. În ultima vreme, numărul acestor divorțuri a crescut.

Ce este de făcut pentru a evita despărțirea?

Nu vă îndepărtați unul de celălalt. Caută alte semnificații ale existenței voastre ca și cuplu.

Dacă soții și-au ignorat problemele de căsnicie deoarece s-au axat pe copii, atunci când rămân doar ei doi, conflictele pot deveni mai intense.

Pe de altă parte, ai mai mult timp să le rezolvi. Este o mare oportunitate de a-ți reconstrui căsnicia.

Specialiștii recomandă să faceți sport împreună și să vă creați noi obiective comune, cum ar fi călătorii, noi afaceri, cursuri de limbi străine sau ceva care vă va ajuta să creați experiențe de neuitat.



Sursă: brightside