Stima de sine

2.Conceptul de sine

In aceasta abordare conceptul de sine are patru componente: identitatea personala, stima de sine, imaginea corporala si performanta rolului.

Identitatea personala se refera la modul in care persoana se identifica pe sine, incepand cu numele propriu, cu descrierea si functionarea ca persoana, sexul caruia apartine pana la diferentierea de celelalte persoane (sa nu uitam cat de neplacut ne simtim cand o alta persoana ne greseste numele sau ne confunda).

Stima de sine se refera la autopercepere si autoevaluare in functie de relatia cu persoanele semnificative, cu experienta de viata. In fond acesta reprezinta modul in care persoana se „vede pe sine”, separat sau in relatie cu ceilalti. Valoarea pe care persoana si-o atribuie ii confera o pozitie mai mult sau mai putin buna in proprii ochi sau in ochii celorlalti. In ordinea cronologica (normala) insa stima de sine trebuie sa existe inaintea compararii cu ceilalti. Conteaza mai intai parerea mea despre mine (respectul meu fata de mine), modul in care eu ma tratez pe mine si, de aici rezulta modul in care ii voi lasa pe ceilalti sa ma vada/sa ma trateze („trateaza-i pe altii asa cum vrei tu sa fi tratat”).

„Cine sunt eu?” trebuie sa fie inainte de „cine cred ceilalti ca sunt?”. Una dintre definitiile personalitatii spune ca „aceasta este intersectia dintre parerea mea despre mine, parerea mea despre ce as vrea sa fiu si parerea celorlalti despre mine (de fapt intersectia a trei planuri esentiale ale vietii noastre: real, ideal/imaginar si simbolic). Daca stiu cu adevarat cine sunt, daca am incredere in cine sunt, voi fi stii cum sa le arat cine sunt si celorlalti dar, in acelasi timp voi fi si mai greu de influentat/manipulat.

Putem vorbi aici de ceea ce se numeste „impacare cu sine” („ma simt bine in pielea mea”), atat de importanta in viata si functionarea persoanei, ceea ce reprezinta de fapt insasi atitudinea de viata a acesteia. In aceasta dimensiune includem si imaginea de sine, respectiv imaginea corporala adica modul in care persoana se percepe pe sine ca infatisare exterioara. Impacarea cu sine se traduce in fapt prin imaginea corpului intern ce se reflecta in identitate, si este o sinteza a infatisarii si a functiilor, ce include capacitatile si limitele sale.

Performanta rolului consta in relatia dintre capacitatile persoanei si transpunerea lor in practica, adica utilizarea calitatilor/capacitatilor proprii in atingerea scopurilor. Cu alte cuvinte am plecat de la „cine sunt eu” la „unde sunt eu”, care este pozitia mea in societate; cum mi-am folosit resursele in atingerea telurilor si cat sunt de multumit de aceasta. „Cine sunt” se intalneste cu „cine am vrut sa fiu”.

In abordarea de fata componentele au fost explicate separat doar pentru ca intelegerea sa fie mai usoara, in mod real aceste componente sunt strans si inseparabil legate intre ele, functionarea sau nefunctionarea uneia fiind strans legate de aceeiasi stare a celorlalte.

In anumite momente pot exista tensiuni intre diferitele componente ale Eului dar atitudinea trebuie sa fie de impacare cu sine si nu de conflict. Atitudinea „nu-mi place de mine”, sau mai rau, „ma urasc” nu lasa loc de prea multe actiuni si consuma energia persoanei in directii gresite, in loc sa utilizeze aceasta energie intr-o schimbare reala, necesara si dorita. Daca fiecare dintre aceste componente este bine, stabil si armonios dezvoltata, in legatura si in concordanta cu celelalte, afectarea temporara a stimei de sine in cazuri extreme (boli, pierderi, decese, traume, accidente, separari etc.) poate fi depasita.