Paranormal: Bărbatul care nu se poate sinucide!

Îmi doresc să mor, dar toate încercările de a-mi lua viaţa au eşuat lamentabil sau misterios. Înainte de a vă revolta vă spun că dorinţa mea de a nu mai trăi nu e un moft. Are două cauze puternice.
Îmi doresc să mor, dar toate încercările de a-mi lua viaţa au eşuat lamentabil sau misterios. Înainte de a vă revolta vă spun că dorinţa mea de a nu mai trăi nu e un moft. Are două cauze puternice. În urma unui accident de maşină pe care l-am provocat, mi-am omorât familia. Viaţa fără soţia mea şi cei doi copii mi se pare o povară prea greu de suportat, iar moartea e o izbăvire şi o pedeapsă pe care o merită orice criminal.
 
Totuşi, se pare că Dumnezeu sau dracul, cine ştie, are alte planuri cu mine. Deşi specialiştii spun că din accidentul ăla n-ar fi trebuit să scape nimeni, eu am ieşit din maşina făcută terci doar cu câteva zgârieturi. N-am avut nici măcar un os rupt. Am fost în schimb „rupt” pe interior. Distrus psihic şi incapabil să înţeleg de ce mai trăiesc după o asemenea grozăvie.

La câteva luni după accident am încercat prima dată să mă sinucid. Am dat drumul la gaze în casă, am închis uşile, ferestrele şi am aşteptat în pat să vină moartea.
A venit un vecin care a simţit miros de gaz şi a spart uşa. Eu nici măcar nu adormisem. Gazul nu avusese vreun efect asupra mea. Mai mult am avut probleme cu vecinii, care m-au acuzat că le pun viaţa în pericol, cu intenţiile mele sinucigaşe.

Oamenii pot fi foarte cruzi în astfel de situaţii. O doamnă de la etajul de sub mine mi-a strigat furioasă să mă duc să mă împuşc pe câmp, nu să periclitez viaţa altora. Avea dreptate, dar ce dureros suna asta spusă la adresa ta...

A doua încercare s-a dorit mai eficientă. Mi-am tăiat venele şi am aşteptat. Orice om normal care pierde atâta sânge ar fi murit în maximum câteva ore. Eu am surpavieţuit până a doua zi când a venit mama peste mine în casă şi m-a găsit semi-conştient. Dar viu. Mama săraca, la 70 de ani, trece şi ea prin momente grele cu mine. Îmi dau seama, dar nu am puterea să mai trăiesc doar de dragul ei, când eu însumi am rămas fără copiii mei.

Apoi m-au internat într-un spital privat de boli psihice, încercând să mă facă să renunţ la gândurile mele.
Totuşi, nu sunt nebun, sunt conştient că dacă n-aş fi trecut prin ce trec şi m-aş fi privit din afară aş fi zis şi eu că omul e nebun. Dar spuneţi şi voi, v-aţi dori să trăiţi cu vina asta pe conştiinţă?

În fiecare zi văd chipul fetiţelor mele cum se zbenguiau în maşină când le duceam la şcoală. Când mă bag în pat seara o aud pe soţia mea cum mă întreabă dacă am încuiat uşa de la intrare. Asta era veşnica ei grijă seara la culcare. Apoi mă bag în pat şi stau întins în întuneric şi nu mă pot gândi la altceva decât la tot ce am pierdut într-o clipă de teribilism. Pentru că din teribilism am apăsat acceleraţia.

Am ieşit din clinica de boli mintale după o lună de zile. Credinţa mea e că medicii s-au lăsat păgubaşi. Nu ai cum să faci ceva pentru un om în situaţia mea.
Puterea trebuie să vină din el însuşi, iar la mine puterea străuie doar în gândul morţii.

A treia încercare de suicid n-ar fi trebuit să dea greş. Nimeni nu-şi explică cum de am scăpat, căzut de la etajul opt al clădirii în care avea biroul psihiatrul la care mergeam săptămânal la tratament. Am căzut pe o maşină şi nu mi-am zdrelit decât nasul şi bărbia. Plin de sânge pe faţă am fost transportat la spital unde s-a constatat că nu aveam nimic. Absolut nimic grav. Sunt teafăr şi... nemuritor.

Nimeni nu-şi explică de ce, dar eu am ajuns să cred că e ceva necurat. Nu se poate să vrei să mori, să meriţi să pieri de pe faţa pământului, să faci totul ca să reuşeşti şi să nu poţi. Asta ţine de o putere inumană care vine de la Dumnezeu sau de la necuratul. Mi-e groază să mă gândesc care dintre ei m-a luat în oastea sa.

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată.
Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre
, scrieţi-ne pe adresa redacţie@eva.ro.
 

Comentarii (8)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • CAMELIAMUR pe 1 Nov 2012, 15:16
    ***

    Nu iti trebuie o mai mare pedeapsa pentru ceea ce se intampla decat sa ramai in aceasta lume. Sa iti iei viata nu este o rezolvare a problemelor. Ajunge cu teribilismul si mai bine ti-ai reface viata, ca niciodata nu este prea tarziu. "Pacatul se iarta, dar prostia nu"

    2
    0

  • Ana pe 7 Mar 2012, 09:21
    !

    Mi-e scarba de voi astia care spuneti " moartea e o pedeapsa prea soara pentru tine " ! Sunteti in situatia lui ca sa comentati in felul asta? El nu este un criminal!!!!! Nu a facut-o nicidecum intentionat. Era familia lui .. Sotia si cei 2 copii, era probabil tot ceea ce avea. Il inteleg perfect pe barbat. Nu se poate impaca cu ideea ca ceea ce i-a fost cel mai drag pe lume i-a fost luat. Trece prin clipe teribile. Vrea sa fieacolo sus langa ingerasii lui ..

    6
    1

  • psorix pe 29 Ian 2012, 23:26
    comentatori dobitoci

    sunteti niste dobitoci voi astia care ii dati cu dumnezeu mamii voastre...cum e vorba de cineva care vrea sa si puna capat zilelor, altceva nu va trece prin cap, decat s-o dati in fantasme babesti. superstitiosi fara leac si limitati intelectual. ce rost mai are acum sa pui o intrebare de cea mai mare stupizenie: "pai de ce ai avut teribilism la volan, ai vazut ce ai facut?" de parca nici nu sunt atatia inconstienti in trafic care inca cred ca lor nuuuuuu li se poate intampla asa ceva... nenorocirea e ca uite i s a intamplat omului astuia care a ramas viu si distrus sufleteste si care considera ca nu mai are rost sa traiasca. e absolut problema lui daca doreste s-o incheie cu viata asta parsiva! nimeni nu are dreptul sa i ceara cont pentru asta, cum nimeni nu l-a intrebat daca vrea sa se nasca in lumea asta. tot ce pot sa iti spun tie, suferindule, este ca imi pare tare rau de necazul tau si daca asa consideri tu ca trebuie sa inchei conturile te inteleg perfect. unele nenorociri nu pot fi reparate sub nici o forma, din pacate...

    4
    1

  • psorix pe 29 Ian 2012, 22:50
    comentatori dobitoci

    sunteti niste dobitoci voi astia care ii dati cu dumnezeu mamii voastre...cum e vorba de cineva care vrea sa si puna capat zilelor, altceva nu va trece prin cap, decat s-o dati in fantasme babesti. superstitiosi fara leac si limitati intelectual. ce rost mai are acum sa pui o intrebare de cea mai mare stupizenie: "pai de ce ai avut teribilism la volan, ai vazut ce ai facut?" de parca nici nu sunt atatia inconstienti in trafic care inca cred ca lor nuuuuuu li se poate intampla asa ceva... nenorocirea e ca uite i s a intamplat omului astuia care a ramas viu si distrus sufleteste si care considera ca nu mai are rost sa traiasca. e absolut problema lui daca doreste s-o incheie cu viata asta parsiva! nimeni nu are dreptul sa i ceara cont pentru asta, cum nimeni nu l-a intrebat daca vrea sa se nasca in lumea asta. tot ce pot sa iti spun tie, suferindule, este ca imi pare tare rau de necazul tau si daca asa consideri tu ca trebuie sa inchei conturile te inteleg perfect. unele nenorociri nu pot fi reparate sub nici o forma, din pacate...

    1
    2

  • simona pe 1 Dec 2011, 19:30
    ...

    doar Dumnezeu are tot dreptul sa hotareasca ce face cu viata noastra.El ne-a dat viata si tot El are dreptul sa ne-o ia.inteleg ca iti pare rau ca tiai pierdut familia.este grav.si poate ca ai 9 ieti ca o pisica.tiai pierdut 3.mai incearca..a 9 oara poate ai noroc

    1
    4

  • mikizda pe 6 Nov 2011, 21:53
    Esti un bou

    Da ma, si dupa ce ai omorat trei oamnei tu nu esti la parnaie. Stai si scrii povesti pe eva.ro. Oare cat de dobitoci ne cred astia depe eva?

    2
    8

  • anca pe 6 Nov 2011, 13:33
    .

    Simplu,moartea e o pedeapsa prea usoara pentru tine.Trebuie sa traiesti si sa suferi,macar atat poti face din respect pentru amintirea celor pe care i-ai ucis.In loc sa te joci cu gandurile tale sinucigase mai bine ai profita de sansa care ti se da.

    9
    6

  • elena pe 6 Nov 2011, 01:25
    tudor

    Nu trebuie sa gandesti asa , doar dumnezeu stie de ce face lucrurile asa. si noi oameni cateodata trebuie sa ne ducem singuri crucea. poate in viitor vei intalni pe cineva care te va aduce la viata, trebuie sa privesti viata cu alti ochii.

    18
    1

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod