Oamenii de știință au descoperit că sufletul nu moare, ci se întoarce înapoi în Univers

Doi oameni de știință au fost de părere că mintea umană este, de fapt, un computer biologic, iar conștiința oamenilor este un program condus de calculatorul cuantic situat în interiorul creierului, care continuă să existe și după ce vom muri. Iată de ce sufletul nu moare, ci se întoarce înapoi în Univers!

Cum au ajuns oamenii de știință la concluzia că sufletul nu moare, ci se întoarce înapoi în Univers?


Dezbaterea despre existența sufletului și dacă este nemuritor sau moare odată cu persoana este o poveste nesfârșită, care i-a pus pe gânduri pe marii filozofi ai istoriei universale. Natura sa misterioasă continuă să fascineze diferite domenii ale științei, dar un grup de cercetători a descoperit că sufletul nu moare, ci se întoarce înapoi în Univers.

Începând în 1996, doctorul Stuart Hameroff, un fizician american în cadrul departamentului de ansteziologie și psihologie, și Sir Roger Penrose, un fizician la Universitatea Oxford, au lucrat la Teoria Cuantică a Conștiinței care afirmă că sufletul este menținut în microtubuli ai celulelor creierului.
Teoria lor spune că inima umană este conținută de celulele creierului în structurile din interior numite microtubuli. Cei doi cercetători cred că mintea umană este un computer biologic. În plus, ambii oameni de știință susțin că ceea ce oameni percep drept conștiință este, de fapt, rezultatul efectelor gravitației cuantive din microtubuli.

Teoria arată că, atunci când oamenii intră într-o fază cunoscută sub numele de moarte clinică, microtubulii localizați în creier își pierd starea lor cuantică, dar păstrează informațiile conținute în ei.
Cu alte cuvinte, după ce oamenii mor, sufletul lor revine în Univers.

Doctorul Hameroff a spus: "Să presupunem că inima nu mai bate, fluxul sanguin se oprește, iar microtubulii își pierd starea cuantică. Informația cuantică din microtubuli nu este distrusă, nu poate dispărea și doar este disipată în Univers. Dacă pacientul este resuscitat și învie, această informație cuantică poate reveni în microtubuli.
Iar dacă pacientul moare, este posibil ca această informație cuantică să poată exista și în afara corpului, poate pe termen nelimitat, ca suflet".

Conform acestei teorii, sufletul uman este mai mult decât interacțiunea neuronilor din creier și ar putea fi prezent de la începutul timpului.
iulia-mirica