Ghicit în cafea: 20 de imagini şi semnificaţia lor

Ghicitul în cafea este un vechi obicei turcesc, răspândit în majoritatea ţărilor aflate la un moment dat sub influenţa Imperiului Otoman. Spre deosebire de felul în care bem cafeaua astăzi, în viteză, la pachet, pe stradă sau de la automat, vechile civilizaţii făceau din asta un adevărat ritual, asemănător ritualului ceaiului din Japonia.

Cafeaua se bea în clipele de relaxare, împreună cu persoanele dragi, în tihnă, iar ghicitul, practicat adesea în familie sau între prieteni, vine să completeze momentul special.

Cum prepari cafeaua?

În primul rând, cafeaua trebuie făcută la ibric. Turcii folosesc "cezve", un ibric special conceput pentru asta, în care se pot prepara două ceşti de cafea. Iar pentru fiecare ceaşcă, o linguriţă de cafea măcinată potrivit este suficientă. Dacă eşti obişnuită să bei cafeaua cu o cană enormă (ceea ce nu e tocmai o veste bună pentru sănătatea ta), trebuie să ştii că pentru ghicit ai nevoie de o ceaşcă.
 

Cum procedezi?

Cafeaua se bea într-un moment de relaxare, nu pe fugă, nu în timp ce faci altceva. Trebuie să o bei pe îndelete, să te gândeşti la lucruri pozitive şi să încerci să te eliberezi de gândurile apăsătoare. Este foarte important să bei dintr-o singură parte a ceştii şi să îţi pui o dorinţă sau să te gândeşti la o chestiune despre care vrei să ştii mai multe.


După ce ţi-ai băut cafeaua, aşază farfurioara deasupra ceştii, învârte de câteva ori în sensul opus acelor de ceasornic, pentru ca zaţul să se distribuie pe toată ceaşca, apoi întoarce cu gura în jos.

Ceaşca ta trebuie lăsată ceva timp neatinsă, cel puţin până se răceşte. Tradiţia mai spune că poţi pune o monedă deasupra, ca să elimini energiile negative şi ca ceea ce îţi va arăta zaţul să fie preponderent pozitiv. De asemenea, ajută la răcirea ceştii.
Când ceaşca este rece, poţi începe ghicitul. Este recomandat ca altcineva decât persoana care a băut din ceaşcă să ghicească, dar ca să te "antrenezi", îţi poţi ghici şi singură.

Care sunt regulile?

Pentru ghicit, se consideră că ceaşca are două jumătăţi orizontale, fiecare dintre ele reprezentând trecutul şi viitorul. Formele din zaţ din partea de jos reprezintă trecutul, iar cele din partea de sus, viitorul.
Imaginile din partea dreaptă a ceştii sunt interpretate ca pozitive, iar cele din partea stângă sunt interpretate ca fiind evenimente negative, duşmani, probleme etc.

 
O altă credinţă spune că ghicitul în cafea poate arăta trecutul, dar din viitor pot fi văzute numai 40 de zile. De asemenea, dacă în momentul în care se începe ghicitul, ceaşca este lipită strâns de farfurie, înseamnă că cel care a băut din ea este norocos şi nu mai are nevoie să i se citească în zaţ în momentul respectiv.
 
Un alt caz excepţional este atunci când de pe ceaşcă au căzut bucăţi mari de zaţ, în momentul în care a fost ridicată ceaşca. Înseamnă că cel care a băut din ea va scăpa în curând de ceea ce îl îngrijorează sau întristează.

O regulă foarte importantă a ghicitului în cafea spune că cel care face interpretarea nu trebuie să îi dea celui care a băut din ceaşcă veşti care să îl facă prea fericit sau prea trist.


Simboluri din ceaşca ta şi semnificaţia lor


Interpretarea se realizează pe baza primelor imagini induse de simbolurile din ceaşcă persoanei care ghiceşte. Dacă ghiceşti, nu trebuie să stai prea mult pe gânduri, ci trebuie să spui ceea ce îţi declanşează în minte desenele din zaţ observate.
Iată câteva simboluri şi semnificaţia lor posibilă:


Peşte - peştii indică în general noroc sau o sumă importantă de bani. Un simbol din ceaşca ta ar trebui interpretat întotdeauna corelat cu celelalte imagini din jur.

Cercuri, inele - cercurile semnifică uniune, asociere, căsătorie, parteneriat.

Păun - simbolizează încrederea în sine, mândria, realizările personale.

Şobolan - pierdere de bani, posesiuni şi în general ceva material; furt, pagubă

Diavol - reflectă starea de spirit, o teamă care îi cuprinde gândurile celui care a băut din ceaşcă şi indică faptul că ar trebui să aibă o gândire pozitivă.

O linie bine delimitată, dreaptă sau ondulată - un drum pe care trebuie să-l faci, fie că este unul fizic sau unul spiritual

Cerc cu un punct în interior - sarcină, naştere, apariţia unui copil în familie

Artificii - probleme în plan personal, neînţelegeri în cuplu

Pătrat sau dreptunghi - o nouă locuinţă

Lumânare - o dorinţă îndeplinită

Călăreţ - un nou bărbat, veşti bune, logodnă

Pisică - o persoană cu mai multe feţe

Cruce - izbândă asupra unei situaţii negative

Fereastră deschisă - o oportunitate bazată pe mult noroc

Fluture - flirt, începutul unei relaţii, dragoste

Pasăre - albă: veşti bune; neagră: veşti proaste

Măr - fertilitate, creativitate

Pod - trebuie luată o decizie importantă

Nod - Ingrijorare, probleme legate de sănătate

Floare - fericire, armonie
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă