Cum prepari cafeaua?
În primul rând, cafeaua trebuie făcută la ibric. Turcii folosesc "cezve", un ibric special conceput pentru asta, în care se pot prepara două ceşti de cafea. Iar pentru fiecare ceaşcă, o linguriţă de cafea măcinată potrivit este suficientă. Dacă eşti obişnuită să bei cafeaua cu o cană enormă (ceea ce nu e tocmai o veste bună pentru sănătatea ta), trebuie să ştii că pentru ghicit ai nevoie de o ceaşcă.Cum procedezi?
Cafeaua se bea într-un moment de relaxare, nu pe fugă, nu în timp ce faci altceva. Trebuie să o bei pe îndelete, să te gândeşti la lucruri pozitive şi să încerci să te eliberezi de gândurile apăsătoare. Este foarte important să bei dintr-o singură parte a ceştii şi să îţi pui o dorinţă sau să te gândeşti la o chestiune despre care vrei să ştii mai multe.După ce ţi-ai băut cafeaua, aşază farfurioara deasupra ceştii, învârte de câteva ori în sensul opus acelor de ceasornic, pentru ca zaţul să se distribuie pe toată ceaşca, apoi întoarce cu gura în jos.
Ceaşca ta trebuie lăsată ceva timp neatinsă, cel puţin până se răceşte. Tradiţia mai spune că poţi pune o monedă deasupra, ca să elimini energiile negative şi ca ceea ce îţi va arăta zaţul să fie preponderent pozitiv. De asemenea, ajută la răcirea ceştii.
Când ceaşca este rece, poţi începe ghicitul. Este recomandat ca altcineva decât persoana care a băut din ceaşcă să ghicească, dar ca să te "antrenezi", îţi poţi ghici şi singură.
Care sunt regulile?
Pentru ghicit, se consideră că ceaşca are două jumătăţi orizontale, fiecare dintre ele reprezentând trecutul şi viitorul. Formele din zaţ din partea de jos reprezintă trecutul, iar cele din partea de sus, viitorul. Imaginile din partea dreaptă a ceştii sunt interpretate ca pozitive, iar cele din partea stângă sunt interpretate ca fiind evenimente negative, duşmani, probleme etc.O altă credinţă spune că ghicitul în cafea poate arăta trecutul, dar din viitor pot fi văzute numai 40 de zile. De asemenea, dacă în momentul în care se începe ghicitul, ceaşca este lipită strâns de farfurie, înseamnă că cel care a băut din ea este norocos şi nu mai are nevoie să i se citească în zaţ în momentul respectiv.
Un alt caz excepţional este atunci când de pe ceaşcă au căzut bucăţi mari de zaţ, în momentul în care a fost ridicată ceaşca. Înseamnă că cel care a băut din ea va scăpa în curând de ceea ce îl îngrijorează sau întristează.
O regulă foarte importantă a ghicitului în cafea spune că cel care face interpretarea nu trebuie să îi dea celui care a băut din ceaşcă veşti care să îl facă prea fericit sau prea trist.
Simboluri din ceaşca ta şi semnificaţia lor
Interpretarea se realizează pe baza primelor imagini induse de simbolurile din ceaşcă persoanei care ghiceşte. Dacă ghiceşti, nu trebuie să stai prea mult pe gânduri, ci trebuie să spui ceea ce îţi declanşează în minte desenele din zaţ observate. Iată câteva simboluri şi semnificaţia lor posibilă:
Peşte - peştii indică în general noroc sau o sumă importantă de bani. Un simbol din ceaşca ta ar trebui interpretat întotdeauna corelat cu celelalte imagini din jur.
Cercuri, inele - cercurile semnifică uniune, asociere, căsătorie, parteneriat.
Păun - simbolizează încrederea în sine, mândria, realizările personale.
Şobolan - pierdere de bani, posesiuni şi în general ceva material; furt, pagubă
Diavol - reflectă starea de spirit, o teamă care îi cuprinde gândurile celui care a băut din ceaşcă şi indică faptul că ar trebui să aibă o gândire pozitivă.
O linie bine delimitată, dreaptă sau ondulată - un drum pe care trebuie să-l faci, fie că este unul fizic sau unul spiritual
Cerc cu un punct în interior - sarcină, naştere, apariţia unui copil în familie
Artificii - probleme în plan personal, neînţelegeri în cuplu
Pătrat sau dreptunghi - o nouă locuinţă
Lumânare - o dorinţă îndeplinită
Călăreţ - un nou bărbat, veşti bune, logodnă
Pisică - o persoană cu mai multe feţe
Cruce - izbândă asupra unei situaţii negative
Fereastră deschisă - o oportunitate bazată pe mult noroc
Fluture - flirt, începutul unei relaţii, dragoste
Pasăre - albă: veşti bune; neagră: veşti proaste
Măr - fertilitate, creativitate
Pod - trebuie luată o decizie importantă
Nod - Ingrijorare, probleme legate de sănătate
Floare - fericire, armonie
Comentarii (13)
Vreau sa stiu Daca iubitul meu ma va parasi si Daca va renuta la persona tin viata lui care se afla acum ce vrea sa faca
Probleme de viata
O astept cu drag8BB9
Ref la ce Augusta 23 a spus"trebuie sa fii fata in fata". Eu spun nu neaparat. Locuiesc in Anglia in ultimii 4 ani si datorita tehnologiei (skype sau viber) pot contacta de unde sunt pe Catalina si imi ghiceste. Personal nu am avut nici odata indoieli sa nu "merge" pentru ca predictiile au fost corecte. (www.tarot-online.ro sau 0720 190 109)
DACA SUNTETI DIN GL.. SI DORITI SA VA GHICITI IN CAFEA NU EZITATI SA MI TRIMITETI UN YMAIL. MIRYELLA@YMAIL.COM VA ASTEPT CU MULT DRAG.!!
cinei alesu meu..cu cine
Am facut un site unde ghicesc online si gratis...daca e cineva interesat ma gasiti aici mohana.tk Cu mult drag, Mohana
Fetelor , aici nu va poate ajuta nimeni pentru ca nu aratati nici o ceasca sa va interpreteze cineva cateva semne in ea . Dar nu se ghiceste on line , trebuie sa fii fata in fata cu ghicitoarea . Uite , sunati la numarul doamnei Lia din Bucuresti si va ajuta dansa . Numarul dansei il gasiti la fel ca si site-ul dansei ( www.ghicitincafea.ro ) pe internet . Sper sa va ajute .
Daca ma impac cu iubitul. meu...Si daca o sa a-m o schimbare in viata mea.....
daca ma inpac cu dan si sunt cu fetita mea
daca o sa am ce imi doresc
Esti din Bucuresti?
daca ma inpac cu fostul meu iubit cristian si daca se mai gandeste la min
Posteaza comentariu