Înaintăm în vârstă. Și? Nu putem să stopăm acest lucru, deci de ce ar trebui să avem păreri de rău sau să ne măcinăm sufletul cu emoții negative și gânduri toxice?
Am să vă spun o povestioară despre grațioasa și neînfricata mea mamă, care abia a împlinit vârsta de 50 de ani. Ne-a rugat pe toți cei din familie să nu îi organizăm nici o petrecere. N-am înțeles de ce. Nu este o persoană care să fie deranjată de un număr din buletin. Nu voi ști niciodată dacă supărarea ei a fost din cauza faptului că a realizat brusc faptul că existența ei înseamnă jumătate de secol.
Am să vă spun o povestioară despre grațioasa și neînfricata mea mamă, care abia a împlinit vârsta de 50 de ani. Ne-a rugat pe toți cei din familie să nu îi organizăm nici o petrecere. N-am înțeles de ce. Nu este o persoană care să fie deranjată de un număr din buletin. Nu voi ști niciodată dacă supărarea ei a fost din cauza faptului că a realizat brusc faptul că existența ei înseamnă jumătate de secol.
Sau poate că a fost dificil pentru ea să ia parte la pregătirile pentru invitați. În orice caz, această întâmplare m-a dus cu gândul la o idee pe care o aveam în copilăria mea. Obșnuiam să mă tem că voi îmbătrâni. La școală, profesorii îmi spuneau că îmbătrânirea este inevitabilă. Oasele devin fragile, părul se subțiază, mobilitatea începe să scadă. Lista poate continua. Priveam înaintarea în vârstă ca pe o tragedie cu evoluție treptată. Eram speriată. Citește continuarea pe divahair.ro
Posteaza comentariu