Se crede că nu se poate ca un om să fie şi practic – materialist – şi spiritual în acelaşi timp, pentru că cele două noţiuni se exclud reciproc. Şi, dacă adaugi şi ceea ce mai citeşti prin Biblie, dacă nu o aprofundezi, deja ideea de a separa materialismul de spiritualitate devine de necombătut. Aprofundând totuşi lucrurile şi aducându-ne aminte şi de citatul "Daţi Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu“, totul se simplifică, iar unghiul de abordare se schimbă total.
Lipsa fericirii
Spiritualitatea fără spirit practic şi ancorarea în cele lumeşti, ca şi materialismul fără spiritualitate nu au niciun sens. Atâta timp cât te menţii la stadiul pur teoretic în ceea ce priveşte divinitatea, ea rămâne doar ca o icoană undeva în mintea sau în inima ta, fără niciun fel de roade. Este seacă. În acelaşi timp, dacă eşti preocupat numai de a acumula cât mai multe bunuri materiale, posesiuni, bani şi proprietăţi, vei ajunge la un moment dat să conştientizezi că îţi lipseşte ceva, exact esenţialul care să le facă pe toate celelalte să aibă un sens în viaţă, fericirea.
Aici este cheia: nu trebuie să te simţi vinovat că îţi doreşti confort şi siguranţă materială, pentru că sunt fireşti din moment ce ne-am născut aici pe pământ, unde toate acestea au rolul de a ne asigura traiul. Altfel am fi fost îngeri, fără corp, fără necesitatea de a ne hrăni, de a ne bucura de toate plăcerile care ni se oferă şi pe care ar trebui să le trăim şi să le avem din belşug. Dar în acelaşi timp, trebuie să recunoaştem acea scânteie divină din noi, sufletul, care trebuie să fie într-o continuă legătură cu cel care ne-a creat "după chipul şi asemănarea Lui“.
Trăieşte cu tot sufletul
Cum le împaci pe amândouă? Foarte simplu – aplicând practic spiritualitatea în viaţa de zi cu zi. Trăieşte cu tot sufletul fiecare moment, te bucuri de ce ai şi de ceea ce oferi şi primeşti, descoperi ce ai mai bun în tine şi îl arăţi celorlalţi şi, mai presus de toate, accepţi şi iubeşti tot ce este în jurul tău şi oferi iubire necondiţionată. Prin iubire necondiţionată se înţelege faptul de a nu-i judeca pe ceilalţi şi de a-i accepta aşa cum sunt fără să încerci să-i schimbi. Făcând asta, comportamenul tău va deveni spiritual: binevoitor, blând, înţelegător, plin de compasiune faţă de tot ce e viu în jur. Acesta este omul complet, care trăieşte împăcat cu sine, cu ceilalţi şi cu lumea în care trăieşte şi care se bucură de tot ceea ce îi oferă viaţa pe pământ, păstrând în acelaşi timp legătura profundă cu Dumnezeu.
Posteaza comentariu