Odata ce se considera mari, fetele incep sa-si schimbe atitudinea fata de mama. Am fost intrebata de foarte multe ori: ce se intampla in acest punct?
La pubertate si in adolescenta, din cauza importantelor transformari ce au loc in plan fiziologic si psihic, afectivitatea creste, marind nevoia si posibilitatea de intelegere a trairilor afective ale altora.
Inca de la varsta de 12-13 ani, fata incepe sa nu mai vrea sa asculte parerile tale de mama. Nu mai are incredere in tine si incepe sa creada ca nu de la tine ii va veni dezlegarea problemelor ce-o framanta.
Pentru a-si descarca inima de poverile ei afective, ea se indeparteaza treptat de tine si se apropie de o prietena. Se inchide in sine, are secrete. Nevoia de singuratate creste. Acest comportament este o caracteristica a inceputurilor schimbarilor ei psihice, cu evidente consecinte asupra relatiilor cu ceilalti, in primul rand cu tine, ca mama.
Capitolul secretelor, prieteniilor contra vointei mamei se imbogateste pe zi ce trece, odata cu eschivarile si incordarea din partea amandurora. Raceala se accentueaza. Uneori, ruptura prieteniei cu tine incepe din faptul ca ai divulgat tatalui confidentele pe care ti le-a facut.
Din aceste motive palpabile, traieste asa-numitul proces de racire afectiva fata de tine si se infiripa o forma timida de afectiune noua, indreptata spre o prietena.
Astfel, tacerile fata de tine se inmultesc, atasamentul fata de prietena se intensifica, culminand prin dovezi de incredere. Prietena ii devine necesara. Numai ea o intelege. N-o cearta cand are chef sa planga fara motiv si fara durere, se preocupa de suferintele ei, participa la afectiunea tandra pentru vreo fiinta pe care o idealizeaza si in care isi proiecteaza sentimentele cele mai pure.
Acestei prietene framantate de aceeasi ingrijorare ii impartaseste toate necazurile ei, de la desconsiderarea fratilor si surorilor si persecutia mamelor, pana la dragostea admirativa pentru anumite persoane preferate.
Din punct de vedere psihologic, se produce urmatorul fenomen: procesul de interiorizare se adanceste peste limitele normalului, apar complicate stari de tensiune si dezechilibru intern, conflicte, inhibitii, crize emotive provocate de lupta tendintelor opuse din sufletul ei. Pe ceilalti ii apreciaza cu aceeasi unitate de masura pe care o foloseste atunci cand se judeca pe ea insasi.
De remarcat faptul ca este vorba de unele dintre trasaturile tipice ale acestei perioade de varsta, care insa dispar cu atat mai repede si fara urme, cu cat poti respecta urmatoarele sfaturi:
1. Nu ii interzice sau contraria sentimentele de prietenie pe care le nutreste in afara familiei.
2. Nu te insinua cu brutalitate si fara respect in micile ei taine.
3. Acorda secretelor ei, marturisite cu sinceritate, confidentialitatea pe care in mod sigur ti-o cere.
4. Nu dramatiza comportamentul de raceala afectiva fata de tine, deoarece nu ai face decat sa-l adancesti si sa-l prelungesti in timp.
5. Dovedeste-i permanent ca ai incredere in ea, in ceea ce gandeste si simte.
6. Intareste-ti increderea pe care ea ti-ar putea-o acorda prin manifestari deschise, sincere si nesofisticate, pe intelesul ei.
7. Acepta faptul ca uneori se jeneaza sa-ti destainuie anumite trairi personale.
8. Nu iti proiecta propriile framantari in comportamentul fata de ea.
9. Da-i liberatatea de a-si alege prietena, dar vegheaza in taina sa nu cada prada unei alegeri gresite.
10. Inabusa-ti cu intelepciune trairile negative pe care le incerci atunci cand constati ca isi cauta confidente dincolo de tine.
Incercand sa aplici aceste sfaturi, precum si altele specifice tie si fetei tale, este sigur ca incordarea nu se va produce atat de evident, sau cel putin nu va antrena dupa sine resentimente veritabile sau durabile fata de tine, ca mama.
© Copyright:
Relatia mama-fiica versus relatia fiica-prietena
Odata ce se considera mari, fetele incep sa-si schimbe atitudinea fata de mama. Am fost intrebata de foarte multe ori: ce se intampla in acest punct? La pubertate si in adolescenta...
Comentarii (15)
Felicitari pentru articol, si eu am o fetita de 6 ani si e o varsta destul de dificila, eu incerc sa fim prietene, mamicilor cu fete le recomand sa incerce cat mai mult sa se puna la mintea lor, eu de exemplu am gasit la magazinul Mihaelei Radulescu un set de tricouri mama-fiica si acum incercam cand mergem undeva impreuna sa ne imbracam la fel ca sa intarim aceasta legatura si sa fim mandre ca suntem mama si fiica. http://www.piciorugras.ro/asa-fiica-asa-mama.html Daca mai stiti si alte site-uri cu haine, accesorii facute special pt mama si fiica poate le impartasiti.
fiica mea are 24 ani, de la 4 ani tatal ei a decedat si a crescut mereu numai cu mine,eu nu mi-am refacut viata,pt ca ea era foarte geloasa.Eu am fost plecata de-acasa cand ea avea 17,5ani ,a stat 2 ani la sora-mea si la 19,5 ani a trecut sa locuiasca cu vara-sa la noi in casa,Acuma m-am intors acasa de 7 luni si ea mereu e nervoasa se duce de acasa,are grija de mine,ma suna mereu.Dar este obisnuita sa locuiasca singura,sa-si invite prietenele cu prietenii respectivi,ea insusi nu are prieten si e f.nervoasa,dati-mi va rog un sfat,Marina
relatia mama-fiica ,va rog sunatima
felicitari pentru acest articol... este foarte adevarat ca relatiile dintre mame si copii se strica din ce in ce mai repede iar eu cred camotivele sint aceleasi copiii nu accepte sa fie supravegheati . sau cat de cat condusi pe drumul bun si corect al vietii si deaici razboiul din casa intrebatrea mea este... de ce nu se fac sedinte de comunicare.. relationare si dirjare a adolescentilor de catre psihologi tineri care ii pot pregati mai bine pentru drumul vietii ... va multumesc
cec mi.ar placea sa citeask si mama asta.ea mereu se baga in viatza mea si mai rau imi interzice sa ies afara cu cine vreau pt k ,cred ea,k ma comport asa cu ea din cauza prietenilor.k ma influenteaza ei si tot tacamu.lucru asta nu e adevarat...dar ea nu.l intelge.stie k oricat de mult mi.ar interzice eu tot ce vreau fac.dar nu se abtine....ce pot sa.i spun ca sa ma lase in oace?!
Hm...acum 7 ani am cunoscut un barbat dragut,cuu simtul umorului si inteligent.Era vaduv de aproximativ un an si cu un copil.A venit in USA pentru a-i oferii fetitei lui tot ce e mai bun.Ne-am intalnit la o cafenea unde mi-a propus sa o invat pe fiica lui engleza si am acceptat.Fiica lui avea 6 ani pe atunci si era poate,cel mai linistit copil pe care l-am intalnit vreodata.M-am atasat de ea atat de mult incat ei ii povestea absolut totul,chiar daca nu intelegea prea multe.Dupa un an am devenit mama ei vitrega.Ne atasasem una de alta iar pentru prima data simteam ca ma iubeste cineva cu adevarat.Peste cateva luni eu si sotul meu i-am daruit copilului care ne-a unit o surioara si un fratior.Pentru ca eu si cu sotul ne certam pe nume am lasat-o pe ea sa le aleaga numele.Si acum,cand ea este deja adolescent suntem la fel de apropriate,poate mai mult.De certat nu ne certam prea des deoarece nu avem motive insa cand ne certam ea vine si isi cere scuze.Seara de multe ori cand sotul meu e plecat in calatorii vine si adoarme cu mine si ma incurajeaza.E un copil bine educat si poate trauma prin care a trecut a facut-o sa fie atat de linistita si ascultatoare.Niciodata nu mi-a reprosat ca nu sunt mama ei si chiar daca o v-a face nu as certa-o pentru nimic deoarece e dreptul ei si e adevarul.In ziua casatoriei ea mi-a spus MAMA si asa am ramas pentru ea.Cu un copil trebuie sa ai rabdare si sa ii intri pe sub piele nu sa il iei direct.Mereu ma ghidez dupa mottoul lasa-l incet ca spune tot.Arata-i unui copil ca esti prieten nu dusman ori ca il urasti
Am aceiasi problema pe care poate multi copii de varsta mea o au.Am o mama care crede ac le stie pe toate dar care defapt nu stie mai nimic despre mine ....... Intotdeauna crede ca are dreptate si nu asculta motivele mele pentru care vreau un lucru sau pentru care am facut un lucru......Doresc sa precizez ca am 15 ani , sunt o eleva model nu beau nu fumez dar totusi relatia cu mama lasa de dorit......
Am avut parte de o mama invaziva, colerica, neintelegatoare, egoista. Ipocrizia dubleaza deseori initiativele de apropiere. Mare grija. Pot marca intreaga viata a copilului.
Ma simt descurajata ,demoralizata! Am stiut din totdeauna k mama mea e cu mult diferita fata de celelalte mama ale fetelor de varsta mea :15 ani.Pur si simplu nu mai pot ! Mama nu are incredere in mine ,nu ma asculta niciodata ,nu-mi ofera libertate .Multe persoane i-au zis ca ma tine prea din scurt,insa nu a ascultat nicioadata.Eu inteleg ca sunt la o varsta critica si ii inteleg motivele ei de ingrijorare pentru ca sunt destul de emancipata pentru varsta mea ,insa nu fac parte din anturaje dubioase,nu ii creez probleme la scoala ,am medii mari ,sunt apreciata de profesori si totusi degeaba! Am parola la calculator,nu pot intra decat cu acordul ei ! Orice prieten nou pe care mi-l fac si i se pare mamei dubios ,trebuie sa-l indepartez! Nu am voie cu colegii la un suc ,nu am voie la aniversarile persoanelor pe care ea nu ii cunoaste indeajuns de bine ,nu pot deschide niciun subiect despre baieti in prezenta ei pt ca mereu spune"Lasa baietii ,acum scoala! Mai tarziu ai timp" etc. Nu stiu ce sa mai fac...simt ca cedez..Totusi am 15 ani,pana cand o sa mai dureze infernul?!
am 12 ani si ma simt foarte sg,chiar dak mama mea este alaturi de mn si incearca sa descopere ce mi se intampla.Eu evit sa ii soopn crezand ca nu trebuie sa stie si ma inchid in mn si plang.Poate dak ar sti ca sunt indragostita ar incerca sa ma ajute...Am nevoie de un sfat cum as putea sa ii sooopn ceea ce simt pt acel baiat?id meu patry_96_2008
Am o fată de 17 ani. Relația dintre noi este destul de rece.Orice i-aș spune o irită. Aavut destule dezamăgiri din partea prietenelor dar în fața mea le apăra chiar dacă știe că nu are dreptate.Răspunde, vrea întotdeauna să aibă ultimul cuvânt.Nu este feminină, îi place mai mult stilul sportiv, nu are prieten.avem o problemă de comunicație gravă. ce mă sfătuiți
foarte interesante sfaturi, dar cam greu de adaptat la fiecare situatie in parte.exista uneori in comportamentul ei ceva care eu nu pot intelege, de aceea nu stiu cum sa intervin, probabi atunci gresesc si inrautatesc situatia.noroc ca uitam repede, conflictul se aplaneaza, dar nu stiu ce repercursiuni au aceste situatii pt. viitor.nu vreu sa ne afecteze, indepartandu-ne la un moment dat.multumesc.
Fiicele mele au 7, respectiv 8 ani si am inceput sa realizez ca pe masura ce ele cresc, este din ce in ce mai greu. Inteleg expresia "copii mici = probleme mici, copii mari = probleme mari. Va multumesc pentru acest articol, in ultima vreme am inceput sa tratez cu foarte mare atentie si seriozitate aceste subiecte.
Exact asa s-a intamplat.Ma bucur ca am gasit acest articol,am putut sa-mi dau seama unde am gresit si unde am procedat corect.Multumesc
ooooooooooo cata dreptate aveti in acest reportaj.... multumesc pe mine m-ati luminat in destule puncte negre si intrebari pe care le aveam in cap....si la cere nu gaseam raspuns.....deci e normal sa se comporte asa.....fiica mea....multumesc.
Posteaza comentariu