Încrederea în sine, primul pas către succes, începe la școală. Vocile mai multor generații: Oana Cuzino, Andreea Berecleanu, Anca Serea, Nicole Cherry și Bianca Adam povestesc despre primii pași către succes, cei începuți la școală, sub îndrumarea profesorilor. Școala reprezintă, pentru fiecare dintre noi, mai mult decât lecții la matematică, teme la geografie sau probe sportive.
Școala este timp investit în noi și în viitorul nostru. Timp în care câștigăm nu doar calificative sau note de 10. Ne construim caracterul, legăm prietenii, dar cel mai important, câștigăm încrederea de care avem nevoie pentru a merge mai departe și pentru a ne îndeplini visurile. Iar cei care sunt alături de noi pe tot parcursul acestor schimbări, sunt chiar profesorii. Oamenii care ne sprijină, ne încurajează și ne ajută în drumul nostru spre succes.
Always susţine accesul la educaţie de calitate pentru copiii din zonele vulnerabile, împreună cu Teach for Romania
Încrederea în sine este unul dintre cei mai importanți factori ce stau la baza performanței școlare, pentru că atunci când avem încredere în forțele proprii, avem capacitatea de a depăși obstacolele care ne ies în cale. Însă, în timpul pubertății, încrederea în sine a tinerilor scade semnificativ. În anul 2014, un studiu realizat de Always arăta că peste jumătate (56%) dintre fete își pierd încrederea în sine în perioada pubertății, multe dintre ele nerecuperând-o complet niciodată. De atunci, prin campania #CaOFată, Always și-a asumat misiunea de a susține încrederea în sine a tinerelor, astfel încât să-și poată urma visul, oricare ar fi acela.
Anul acesta, Always continuă misiunea de a susține încrederea în sine a tinerelor, alăturându-se Organizaţiei Teach for Romania, a cărei misiune este să selecteze şi să pregăteasca învățători si profesori talentaţi, motivaţi şi cu iniţiativă, pentru a lucra cu elevi, părinţi, învățători, profesori şi membri ai comunităţilor vulnerabile pentru a asigura o educație de cea mai înaltă calitate pentru toți copiii. Teach for Romania dorește să le ofere opțiuni de viață prin educație de calitate, tuturor copiilor din România.
Oana Cuzino, Andreea Berecleanu, Anca Serea, Nicole Cherry și Bianca Adam s-au alăturat campaniei și sprijină demersurile Always pentru susținerea accesului la educație de calitate.
Oana Cuzino, susținător al campaniei, spune că: „Educația, în general, este un subiect aproape de sufletul meu, și mă implic cu mare drag, în cât mai multe proiecte care își propun să ofere copiilor acces la educație de calitate. Mă bucur că Always continuă misiunea de a susține încrederea în sine a fetelor și a tuturor copiilor, printr-un nou proiect ce contribuie la îmbunătățirea educației din România. Susțin cu drag Campania „Profesorii Încrederii” și te invit și pe tine să o faci.”
În misiunea Always de a susține profesorii și accesul la educaţie de calitate pentru copiii din zonele vulnerabile, s-a alăturat și Andreea Berecleanu, care spune că: „Mulți profesori m-au inspirat și mi-au rămas dragi. Până și profesorul de matematică, deși nu suportam materia.
Datorită lui și dragului cu care preda, stăteam și după ore ca să pricep ce nu-mi ieșea din prima la ora de curs. Am o amintire, care acum îmi este tare dragă, dar atunci a fost percepută ca o înfrângere și o mare lovitură. Eram în gimnaziu, aveam o temă de facut și eu uitasem, omisesem sau pur și simplu nu avusesem chef să o fac. Nu-mi stătea în obicei, doar că relația mea cu matematica nu implica prea mult atașament. Domnul profesor a întrebat cine nu și-a facut tema. Nu am recunoscut, nu am ridicat mâna nici măcar să prezint o scuză. A ales arbitrar un nume din catalog. S-a nimerit să fie al meu. Mi-a spus să rezolv tema pentru acasă, la tablă. Nu am știut, iar el și-a dat seama că am mințit. Mi-a dat nota 2. Daca nu mințeam, luam 4. A fost o lecție de viață, nu doar o luptă să reușesc să trec materia. Dupa ce m-a iertat și i-am câștigat încrederea, am învățat mai mult și chiar am reușit să trec examenele cu note foarte mari.”Și cum vocile tuturor generațiilor trebuie ascultate, Eva, fiica Andreei Berecleanu, ne-a povestit despre profesorul care îi dă încredere în sine: „Profesorul meu preferat este domnul profesor de limba engleză. Nu doar pentru felul în care predă, dar și pentru că eu iubesc materia. Are un mod de a ne învăța, astfel încât să ne placă atunci când lucrăm. Aș vrea să îi mulțumesc, pentru că datorită lui îmi place și mai mult limba engleză, nu doar fonetic, dar și cultura, mentalitatea britanică, dincolo de gramatică și compoziție.
Îmi place să vorbesc cu domnul profesor și în pauze, în afara orelor, când îl întâlnesc pe holurile școlii.”Anca Serea, și-a amintit cu drag de anii de școală și ne-a spus câteva cuvinte: „Profesoara mea dragă a fost doamna de limba română din liceu. O prezență elegantă care, cu mult calm și tact, mi-a dat mereu încredere în mine și în forțele mele. Învățam de dragul ei și, deși părea tare serioasă și severă, a reușit sa ne insufle dragostea pentru lectură și respectul față de sine. Cele mai dragi amintiri sunt cele legate de momentele în care ne lăuda temele, iar eu plecam fericită de la școală.” Și cum pasiunea pentru școală se moștenește, Sarah, fiica Ancăi, ne-a spus că: „Profesoara mea preferată este doamna profesoară de religie. Este specială pentru că e blândă, caldă și amuzantă. Ne povestește multe lucruri interesante și nu mă plictisesc niciodată la ora ei!”
Nicole Cherry și-a dorit să îi transmită un mesaj unei persoane deosebite: „Doamna dirigintă din liceu mi-a rămas cea mai dragă. M-a ambiționat la fiecare examen să obțin rezultate mari, iar astăzi am, datorită ei, atestatul în actorie. Vreau să-i mulțumesc pentru sfaturile pe care mi le-a oferit și pentru toată înțelegerea pe care mi-a acordat-o în cei patru ani de liceu.”
Bianca Adam ne-a spus că ea a avut ceva de învățat de la fiecare profesor și ne-a povestit că: „Cel mai mult m-a marcat doamna profesoară de tehnologie.
Fie că vorbim despre profesorul blând de istorie sau despre doamna dirigintă din liceu, cu toții avem în suflet un profesor de care ne aducem aminte cu drag. Hai să susținem „Profesorii încrederii” și să sprijinim tinerii în drumul lor spre succes!
Cumpără pachetele promoționale Always Duo în perioada 1 februarie – 31 martie, iar Always va dona către organizația Teach for Romania 1,5% din valoarea produselor vândute, pentru ca 3 profesori să fie susținuti timp de doi ani, în eforturile lor de a asigura educație de calitate copiilor din zone vulnerabile.