Soţul meu mă ajută şi el cât poate, dar e bărbat şi sunt multe lucruri într-o căsnicie pe care trebuie să le facă femeia. Acum un an mi-am schimbat job-ul. Mai bine zis m-am angajat full time pentru prima dată de când am terminat facultatea, într-un loc în care îmi place foarte mult, pentru că învăț ceva nou, ce nu am mai făcut până acum. E o funcție solicitantă și un pic stresantă, dar care mă face să mă simt bine, importantă.
Întrebările despre cât de satisfăcută sunt de viața mea au apărut în urma unei discuții cu psihologul firmei, și asta m-a pus pe gânduri. Am început pentru prima dată să mă observ ca pe cineva străin și m-am întrebat de fapt ce mă satisface pe mine în viață.
N-aș vrea să fiu greșit înțeleasă, îmi iubesc familia, soțul, copilul este până la urmă rațiunea noastră de a exista. Am făcut fetița din dragoste, deși atunci când a apărut parcă am avut un moment de ezitare dacă nu cumva era prea devreme. Abia terminam facultatea. Ulterior anii au trecut ca într-un vârtej, nici n-am simțit când fata a împlinit patru ani și abia acum, când am rămas din nou gravidă și sunt pe punctul de a împlini 28 de ani mă gândesc pentru prima dată că acuși trece deceniul al doilea din viața mea. Și apoi nimic nu va mai fi la fel. Iar eu când am trăit? Nici nu știu ce am făcut între 20 și 30 de ani.
Mă uit în jur și am colege de facultate care au făcut master, au plecat prin străinătate, au devenit celebre, au făcut carieră, au făcut lucruri importante, bani, duc o viață interesantă, cu vacanțe și călătorii. Noi trăim parcă într-un glob uitat de timp, în care avem aproape aceeași viață ca și părinții noștri: creștem copilul, plătim rata la casă, facem concedii cuminți, de familie, în locuri liniștite. O să mă întrebați ce ne ține să fim altfel, mai nebuni, ca alții de vârsta noastră. Nu știu răspunsul, la început eram și noi nebuni, ca orice studenți, dar apoi a venit copilul și ne-am cumințit. Iar eu abia acum simt că nu asta e viața pe care aș fi vrut s-o am. Și nu știu cum s-o îndrept ca să fie satisfăcătoare, dar fără să pierd ceea ce am deja.
Îmi iubesc copilul, dar simt că mi-a răpit cei mai frumoși ani ai tinereții și nu mai am cum să-i recapăt, pentru că s-au dus. Spuneți-mi, e firesc ca o mamă să simtă asta? Sau sunt un monstru?
Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese
în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de
cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost
schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă
rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi
exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre,
scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.
Comentarii (29)
credeam ca sunt singura in situatia asta, dar iata ca mai sunt cazuri ca al meu si al tau. la mine a fost un proces mai complicat pt ca aveam ceva probleme din trecut si nu stiam efectiv ce sa fac. eu zic sa te duci la un psiholog special pt problema asta. unde merg eu costa 50 de lei
Hmm ...draga mea asta este viata de familie ie cu dus si cu intors cand ai familie vrei sa fi singura ca sunt niste greutati de tras cand esti singura e ok dar la un momendat te saturi vrei altceva asculta-ma asa e omu niciodata nu e multumit si nu ar putea nimeni sa te ajute doar tu singura o poti face in felu urmator aceepta-ti viata construita de tn insusi multa rabdare si eu am fost la fel ca tn ...un pupic
Felicitari no_matter pentru realizarile profesionale, sincer, e foarte frumos ca iti iubesti meseria iar rezultatele muncii tale se regasesc in salvarea unor vieti. Un sfat, insa. Ai grija si de viata ta care inseamna nu doar meserie ci si familie, copil...Cazuri rezolvate vei mai avea in viata si iti doresc sa fie cat mai multe. Copilul insa, pentru mama, este o experienta unica, este relatie unica, este iubire unica...Trebuie sa gasesti un echilibru intre copil, familie si meserie. E obligatoriu, altfel probleme dintr-o parte le vor influenta si pe celelalte.
vb prostii majoritatea.sunt femei si femei pe lume.spre ex eu am un copil de 4 ani si toata lumea a fost f vesela cand s-a nascut.m-am bucurat si eu,adevarat,dar nu am simtit niciodata bucurii mai mari decat in domeniul profesional.nu am simtit nicio emotie ca,vai,i-a iesit un dintisor mai la stanga,mai la dreapta,ca a facut 5 pasi,ca poate sa-si duca mancarea la gura,etc.mi-era indiferent,dar m=am prefacut,de jena,sa nu zica lumea ca sunt,vezi-doamne,o fiara.in schimb am simtit o bucurie extraordinara cand am primit primul meu loc de munca,atunci cand mi-a fost publicata prima lucrare stiintifica,cand am rezolvat primul caz mai complicat.iar apogeul a fost cand am dus la capat o operatie complicata si am reusit sa salvez un om de la moarte atunci cand nimeni nu mai credea ca se poate.pe de alta parte,cand ma intorc acasa si trag toti de mine sa fac mancare,sa-l spal ,,pa ala micu' '',sa spun povesti cand de fapt as vrea sa fac si eu o baie sa ma relaxez,nu sa imi topaie unu in pat sa imi ceara nu stiu ce jucarie.nu judecati si nu mai fiti ipocrite...
Esti pe punctul de a avea o viata realizata , avand o familie frumoasa dar si un job care te satisface . Este pacat sa fii nemultumita de bucuria de a avea familie, de un sot care te iubeste si te intelege , un copil sanatos . Oare...te-ai gandit vreodata cate femei isi doresc ..macar sa fie maritate ?? Sau sa aiba macar un copil?? Ce sacrificii fac pentru a avea un copil? Tu idealizezi ceea ce vezi din afara la acele femei , colege, cunostinte etc..care sunt libere si se distreaza cadn si cu cine vor...Gresesti .. NU sunt deloc fericite . Poate pana la 35 de ani, maxim . Dupa varsta aceasta o iau razna , intra in panica , se arunca in tot felul de relatii dubioase , doar, doar vor reusi sa aiba ofamilie. Majoritate, nu o vor mai avea . Au pierdut trenul, ca sa zic asa. Din pacate , sa stii ca sunt..."armate" de femei intre 35-45 de ani , necasatorite , care umplu cabinetele de psihoterapie. ce vor ele ?? O familie , un sot , un copil . Ce mai vor?? Vor sa nu mai fie privite aiurea, in societate, de catre cunoscuti, familie, care nu mai stiu, pe cine sa-i prezinte , vor si ele un statut , acela de sotie . Vor sa nu mai fie singure sau cu parteneri ocazionali in w.e -nduri , de sarbatori , la nunti..unde mereu crreaza probleme ca e fara pereche si e masa impara. Ce-ar fi sa te gandesti putin la relatia ta cu sotul?? Ai pomenit f. putin despre el. Daca il iubesti , iti doresti sa fii cu el. Daca te plictisesti , e totul prea cuminte , fa tu ceva..nou, aiurit..fa o petrecere cu tematica , sau planifica un w-e deosebit/gen city break , doar voi doi...mergeti la un film la mall si apoi beti ceva , un frappe , un suc, dar sa fiti doar voi...sa va curtati unul pe altul . sa va plimbati in parc ca doi proaspeti indragostiti, si daca vrei neaparat , mergeti si la club..!!! Dar, te rog, multumeste-i lui Dumnezeu pentru ce ai..cat despre sarcina actuala, e o diferenta f. buna intre copii, iar tu, te poti intoarce la serviciu fara probleme...la 30 de ani, femeie e..FEMEIE :):) Stii de ce ti-am scris aici..? Am o cunostinta, acum are 45 de ani; Avea familie , un sot care o adora , era bun si atent , un baiat dragut , o situatie financiara buna, o casa frumoasa , dar ea se simtea mereu trista, neamplinita, nu-si "traise viata" cum spui tu, maritandu-se tot la 21 de ani . Avea un job bine platit , a mai facut si un master ...dar ea vroia mereu altceva . Voia provocari. Pana la urma...provocari a primit . Sotul ei , care, crede-ma, era un sot cum multe femei si-ar dori , si-a gasit pe altcineva . O femeie cam de aceeasi varsta , educata , iubitoare si gata sa-i dea atentie si sa-l aprecieze pe el . Sotul a divortat si s-a casatorit cu cealalta , are o relatie foarte buna cu fiul lor si mai are un copil . Ea...nu si-a revenit mult timp din soc. Cand a inteles ca familia este ceea ce conteaza in viata , era prea tarziu. S-a ingropat in munca si distractii la inceput , cand si cand, s-a mai consolat cu bautura ( cand realiza singuratatea si efemerul relatiilor de-o noapte ). Sper ca tu sa faci alegerea buna...Mult noroc si intelepciune..!!
M-a intristat putin povestea ta fiindca din punctul meu de vedere esti o alta victima a societatii care ne impune la tot pasul sa ne traim viata dupa anumite sabloane (casatorie pana-n 25 de ani, copii neaparat pana-n 30 de ani) si alte asemenea stupiditati de care m-am saturat sincer pana-n gat cu atat mai mult cu cat eu nu m-am conformat niciodata , nici pe departe. Ca sa nu mai spun si de unele comentarii de aici care confirma cu varf si indesat ceea ce zic. ''Ce distractii, ce calatorii, acum vezi-ti de casa si de copii'' nu cred ca e tocmai ceea ce ti-ar face bine sa auzi, dar in fine...Ideea e ca nu esti monstru, este cat se poate de normal sa simti ceea ce simti datorita faptului ca te-ai grabit sa-ti faci o familie inainte ca ceasul tau biologic sa ''tipe''dupa asa ceva. Chiar daca iti iubesti sotul iar copilul l-ai facut din dragoste, gandurile care acum nu-ti dau pace asta denota, ca nu erai pregatita pt acesti pasi. Ceasul biologic , acea voce interioara, e cat se poate de diferit pt fiecare dintre noi asa cum si noi ca indivizi suntem unici. Ei bine la unii dintre noi este decalat fata de standard, si simtim nevoia sa ne 'asezam' mult mai tarziu, dupa 30, unii chiar spre 40. In legatura cu al doilea copil nu-ti pot da niciun sfat, din pacate. In principiu sunt impotriva avorturilor dar nici nu-mi permit sa te sfatuiesc sa pastrezi sarcina ca in mod cert n-a sa ti-l cresc eu sau altii de p-aici care arunca usor cu sfaturi d-astea. Am simtit nevoia sa-ti scriu din alt motiv si anume acela ca mi-a atras atentia o fraza in care spui ca te apropii de 30 , ti s-au scurs cei mai frumosi ani si dupa aceea nu mai urmeaza nimic. Ei bine, exista viata si dupa 30 de ani! Gandeste-te ca la 30 si ceva tu vei avea deja copiii mari in timp ce colegele care se distreaza acum, atunci de-abia vor schimba pampersi, iar tu vei fi scapata de calvarul primilor ani ai cresterii copiilor. Probabil vei avansa si cu cariera pana atunci si vei putea in sfarsit calatori si distra sau oricum posibil ca vei fi mai relaxata. Practic colegii isi iau portia de distractie acum, tu ti-o vei lua atunci.De indatoririle casnice oricum nu scapa nimeni pana la urma, indiferent cand alegem sa ne inhamam la ele. E si acesta un punct de vedere. Sper sa te ajute cumva.Iti doresc numai bine.
Cit de bine te inteleg, am 45 de ani, 2 copii de 14 si 10 ani, casatorita , dar din pacate nu pot spune o casatorie fericita, oricum am ales EU sa ramin si sa-mi dedic viata pt. copii si casnicie. DAR, pt. ca exista intotdeauna un dar, din pacate e.t.c.nu putem scimba destinul nostru, cel putin asa cred eu, mai devreme sau mai tirziu, toti avem cava pentru care sa regretam. Mai intii de toate, nu sintem toti la fel ,chiar daca credem ca cea-ce are vecina sau colega noastra ni se potriveste, de cele mai multe ori nu este asa, deci FIECARE trebuie sa decida pt. EL, binenteles fara sa faca rau altcuiva, in primul rind vobind despre frica noastra, dorintele si de ce nu viselle- asteptarile pe care le avem. Sintem umani nu sintem roboti ,deci avem un creier si o inima pe care din cind in cind ar trebui sa le ascultam. numai bine a voi titi.
hmm...eu ma chinui de cateva luni sa fac un bebelus si tu nu-l vrei...mama zice ca nu m-a vrut, vremurile erau grele, dar regimul m-a salvat. Acum imi spune ca ce se facea ea fara mine daca nu eram...nu-i sunt de mare ajutor, dar m-am zbatut mereu sa o fac feicita doar pt ca am vazut-o ca-i e greu si am si reusit in cariera. de asemnea, am un sot mununat care ma intelege...suntem singuri, departe de familie si ne bucuram impreuna de viata...nu prin excursii, ca si noi avem rate ci prin alte lucruri simple: gatit, vorbim multe lucruri pana tarziu in noapte si radem cat de des...pt ca ne iubim...copii sunt poarta catre viata vejnica...citeste carte doctorului eben alexander, dovada lumii de dincolo si o sa vezi ca acolo chiar ne asteapta ceva. numai bine...Dumnezeu sa-ti lumineze sufletul ca sa iei decizia buna!
Nu cred ca abordarea aceasta: “Avort=Crima” mai este potrivita in zilele noastre. In primul rand, relatia dintre un om si Dumnezeu este una intima si personala (ca sa nu mai vorbesc de faptul ca nu este una obligatorie), apoi, libertatea de alegere este dreptul fiecaruia dintre noi. Hai, sa ne inmultim ca ciupercile dupa ploaie, ca vorba aceea, Dumnezeu e bun si are El grija de noi toti. Ce daca nu vom avea cu ce sa-i hranim, cu ce sa-i imbracam, cu ce sa le oferim o educatie buna! Ce s-ar alege de acesti copii? Mila celor din jur? Ii cresc Biserica, vecinii, enoriasii?! Hai sa fim seriosi! Cei mai multi dintre noi, abia avem pentru noi si familiile noastre… Nu dam bani la cersetori din principiu, nu donam ca nu prea avem ce, voluntariat nu facem ca nu avem timp… Pe cand Biserica infloreste dar… nu prea da inapoi celor saraci… Nu vreti sa coboram odata cu picioarele pe pamant, de acolo, din Ceruri, unde toate sunt bune si frumoase?! Si apoi, fiecare individ are dreptul la fericire, oameni buni! Fiecare dintre noi stim cat putem duce si atat trebuie sa ducem. Femeia asta este saraca deja depasita de situatia actuala… Daca se hoataraste sa mai aiba inca un copil (repet: este strict decizia ei), unde poate ajunge? La depresie acuta, la sinucidere chiar! Daca nu are niciun ajutor din alta parte? Sunt atatea altele care s-au amagit ca poate cine stie, va fi mai bine si nu a fost… Inteleg ca trebuie sa ne incurajam semenii, dar nu cu amentintari religioase si cu speranta intr-un viitor fictiv. Inteleg ca o decizie trebuie cantarita bine inainte de a fi luata, dar nu cu promisiuni desarte… In situatia actuala (economica mai ales), nu avem cum sa ne bucuram de 10 copii, de un serviciu bun, de o casa primitoare (nu mai vorbesc de suficient de incapatoare), de un sot tandru si atent si in acelasi timp tatic rabdator, decat daca, poate suntem niste Rockefelleri cu bani, bone, menajere si tot tacamul. Si va rog nu imi dati exemplu de familii care reusesc cu 10 copii. Suntem diferiti din toate punctele de vedere. De la gradul de suportabilitate, pana la nazuinte si sanse… Intru totul as putea spune. Nu ii poti cere unei femei (sau unui barbat) pentru care fericirea inseamna moderatie, sa sacrifice tot pentru a fi exclusiv parinte sau ma rog… una din variante. Am impresia ca atunci cand unii nu mai au argumente vin cu sintagme de genul acesta: “Avort=Crima”… Ia faceti voi 10 copii, cresteti-i bine pe toti (cu tot tacamul, pana la profesie), oferiti-le la toti cel putin strictul necesar si o copilarie fara privatiuni si abia apoi mai veniti aici pe forumuri si dati-va exemplu! A, si mai fiti si fericiti printre picaturi, dupa cum va veti mai permite (ca profesie si viata sociala nu cred ca mai intra in discutie)! Si ca sa nu se mai ajunga la avort, dragi femei, folositi metode contraceptive… desi, armata de moralisti iar or sa sara cu gura pe voi, ca si asta este un pacat. Moralistii astia care traiesc judecandu-I pe altii, ei fiind niste finite atat de perfecte! Si da, copii sunt un dar pretios, dar hai sa nu ne (mai) batem joc de ei!
Nu cred ca exista raspuns la “cum este mai bine?”. Pentru fiecare dintre noi, este bine intr-un fel anume: ales sau intamplator si eventual adaptat. Nu prea mai exista familii care sa nu aiba nevoie macar din toate cate putin. Cred ca moderatia este raspunsul la aceasta intrebare. Sa ai si o familie: copii atat cat iti poti permite sa le oferi o educatie si un viitor bun, dar si timp pentru micile placeri ale vietii. Pentru ca o familia nu este echivalentul unei “morti” a distractiei ci doar o alta etapa, mai matura a vietii. Personal, m-am distrat inainte de a-mi intemeia o familie, dar incerc sa o fac si acum, printre picaturi, dupa cum imi permit. Sigur ca mi-as dori sa pot mai mult, dar am fost perfect constienta atunci cand mi-am luat anumite responsabilitati (de sotie si mama), ca va trebui sa fac anumite sacrificii. Insa cu chibzuinta, moderatie, cu ajutorul celor dragi si mai ales, cu intelegerea lor, reusesc sa mentin un echilibru intre responsabilitate si relaxare… Ca doar nu devenim alti oameni odata ce devenim soti/sotii sau parinti. Simtim in continuare nevoia de socializare, avem aceleasi pasiuni ca in “inainte”… Doar ca ajungem sa nu prea mai avem timp si posibilitati materiale pentru ele… Cred ca trebuie sa te cunosti bine pe tine insuti: ce iti place, ce te face fericit, ce iti doresti si in ce ordine (un fel de prioritizare), cat poti sa duci fara sa iti simti existenta o greutate insuportabila! (FOARTE IMPORTANT) ca sa iei decizii bune. Asta este valabil pentru aproape orice in viata: alegerea unei cariere, a sotului, a numarului de copii etc. Si daca te “maturizezi” mai tarziu (desi, niciodata nu este prea tarziu), poti gasi solutii de adaptare, astfel incat sa ajungi cel putin la un compromis acceptabil. Cred ca daca ajungi sa stii bine ce vrei si cat poti duce… poti oricand sa gasesti si metode de rezolvare a problemelor tale. Oricum, daca tot stai si te tot gandesti cum e mai bine si nu gasesti curaj sa faci ceva, s-ar putea sa pierzi timp si oameni pretiosi.
Sunt multe persoane/cupluri ,care, (pe la 50-55 ani) si-au trait viata asa cum au vrut . Cariere ,libertate / libertinaj ,toate cele...,mai putin copii (nedoriti) . Incearca (tardiv ) surogate--joaca cu copiii vecinilor ,ai prietenilor ,incearca sa infieze ,dar golul din suflet nu se umple . Asadar ,cum o fi mai bine ?
Daca s-a intamplat ASA inseamna ca ASA trebuia sa se intample... NU o sa fii nici mai implinita si nici mai fericita daca in locul familiei alegi cariera . Toate suferintele noastre provin de la bani , mandria si neputinta de a renunta la ce ne face rau , in timp util , astfel incat consiinta noastra sa nu ne devina mai tarziu o povara greu de suportat . AVORT = CRIMA
Daca nu te simti pregatita sa devii din nou mama,atunci este alegerea ta ,nimeni nu te poate judeca sau obliga sa faci ceea ce nu vrei si nu poti . multa bafta!!!!
Vei mai avea un copilas! Ce bucurie!:) Sa stii ca sunt atatea persoane care doresc sa aiba copii si nu reusesc. Deja ii bate inimoara de la 7 saptamani si simte ce simti tu. Copilul deja traieste prin tine. Nu-i lua dreptul la viata ca o sa-ti para rau mai tarziu. In ceea ce priveste sentimentele pe care le ai sa stii ca si eu le-am avut, ptr alt context Si eu am un copilas de 4 luni la 25 de ani si nu aveam o cariera cand am ramas insarcinata si nici situatie materiala buna. Dar am mers mai departe si ne-a ajutat f. mult Dumnezeu. Mi-a placut mult ce mi-a zis mai demult o prietena: imagineaza-ti ca ai un borcan si ai la dispozitie pietricele si pietre mai mari. Ca sa-l umpli ai nevoie mai mult de pietrele mai mari acestea simbolizand de fapt lucrurile importante din viata: familie, credinta, cariera si celelalte :lucrurile marunte gen distractiile. Tu stii ce e cel mai bine ptr tine. Te imbratisez cu drag.
Ne dorim intotdeauna ceea ce nu avem... iar... cand primim ce ne dorim ne dam seama ca de fapt ce aveam inainte era ce ne trebuia... Lasa lucrurile sa se intample asa cum vrea Dumnezeu... El e cel care ii va da viata in primul rand pruncului care creste in tine... Avortul e un pacat foarte mare nu recurge la asa ceva. FIECARE BUCURIE E INGRADITA DE CATE O SUFERINTA SI PRIN ATATEA BUCURII TRECEM, CATA SUFERINTA PUTEM RABDA. Iti doresc sa primesti ajutor din partea celor din jur pe mai departe, un bebe sanatos si multa sanatate...
Am 24 de ani si abia astept sa fac un copilas anul acesta..M-am distrat pe perioada facultatii acum m-am plictisit..oricum , distractii in ziua de azi nu prea mai sunt , lumea se plange din lipsa banilor iar majoritatea stau mai mult retrasi pe la case...eu distractie consider momentele frumoase si amuzante petrecute alaturi de partener...probabil , si sunt sigura ca imi va fi si mie greu cand v-a veni un copilas dar simt ca am nevoie de o schimbare in viata mea...nu am frati nu am surori iar acest lucru m-a facut sa ma simt singura si mai retrasa...niciodata nu am sa fac un singur copil , o sa ma chinui sa cresc 2. Doamne Ajuta!!!!
De profesie sunt medic.Am o cariera pe care mi-am dorit-o si pt. am muncit mult.Ajut oameni,tratandu-le suferintele.Cel mai pretios lucru de pe lume E VIATA! Am familie, doi copii pe care ii iubesc mult de tot. Lasa samburele de lumina la viata,nu i-o lua!Te va ajuta mereu.....Ai sa vezi......
Esti un om normal care incearca sa-si joace cat mai bine toate rolurile din viata: de mama, sotie, angajata, colega. Intrebarile psihologului au facut doar sa-ti deschida o fereastra prin care sa privesti cu mai multa atentie in suflet. Sfatul meu este sa apelezi tot la un psiholog si sa-l lasi sa te ghideze cu grija prin labirintul incertitudinii. Copiii nu ne rapesc tineretea, ci ne ajuta sa ne mai copilarim, un timp, impreuna.
"O, nu-s mai tari ispitele ca harul ce-l vei primi ca sà le poti ràbda, càci nu se cere-ntåi sà urci calvarul, ci-ntåi primesti putere a-l urca. Si nu-s mai tari durerile-ntålnite decåt puterea care-o vei primi, càci nu-s ìntåi poverile sporite, ci-ntåi primesti putere-a suferi. Si nu-s mai tari vràjmasii niciodatà decåt iubirea gata a-i ierta, cà-ntåi nu vine ura-nversunatà, ci-ntåi se va màri iubirea ta!" Un copil este un dar de la Dumnezeu ,care nu vine la intamplare,asa ca primeste-l pt ca nimeni nu -ti va face altul mai frumos.Ma uit in jur si vad ca e f greu sa fii mama,practic viata ta se termina dar incepi alta in care esti Centrul Universului pt familia ta...am prietene care sunt istovite de rolul de mama dar care recapata puteri atunci cand zambesc la ghidusiile inocente ale copiilor.Timpul este relativ,nimeni nu este in relatii de prietenie cu El ,nici macar eu care nu am familie si mi-l dedic in intregime mie,drept pt care m-am convins ca e greseala mea ca nu stiu sa-l administrez...asadar nu iti fa griji pt ca toate se randuiesc si vei reusi sa izbutesti cumva,cum fac toate mamele de altfel ;)...in ceea ce priveste regretul unei vieti mai comode financiar sau incununate de succes in cariera e inutil sa iti demonstrez ca fiecare om are drumul lui care necesita moduri unice de urmat si ca fiecaruaia i se da ce i se cuine si ce ii lipseste la momentul oportun,familie respectiv cariera...asadar nu mai fa analogie cu alte colege ...eu am colege cu cariera si bani care au existenta goala si sunt cu debut de depresie...incearca sa depasesti deosebirile de context social ca sa iti gasesti pacea launtrica si s a dai un sens vietii tale ca sa te poti raporta pe tine si faptele tale la adevaratele valori ale vietii care nu sunt nici materiale si nici sociale ci spirituale,umane.Am incredere ca ai sa fii o mama minunata.Ai un sot care te ajuta si te iubeste;o fetita pe care o iubesti si mai mult de atat ai demonstrat ca poti avea un job full time caruia ii faci fata Faptul ca te macina gandul ca nu ai putea face fata nilor angajamente parintesti dovedeste ca esti o mama responsabila..Toate elementele astea traseaza tabloul unei familii binecuvantate ;),,,e un cliseu stupid dar fericirea chiar vine din lucrurile marunte ....ai incredere si mergi mai departe...,lasa lucrurile sa curga si pregateste-te sa fii pt a doua oara mama pt ca un avort aduce regrete si dereglari in structura emotionala a unei femei pt toata viata ca sa nu mai vorbim de el ca de un mare pacat.Cand ai sa obosesti am sa vin eu sa iau ´´bebe-strumful´´ la plimbare in parc,daca esti din Bucuresti ;)Cu drag si optimism Ecaterina
Crezi ca prietenele tale care au cariera si bani, sunt chiar atat de fericite? Toti sunt numai zambete, cand se afla in societate... Nu stii insa, ce se ascunde in spatele mastii zambarete. Poate ca ele te invidiaza pe tine, fiindca esti casatorita si ai un copil. Cred ca ar trebui sa fii multumita. Ai o viata normala iar asta e un lucru important in ziua de azi.
Si eu gandesc cateodata ca tine,am si eu o fetita de 1si6luni o iubesc mai mult decat orice pe lumea asta ,dar sunt momente in care imi doresc sa pot intoarce timpul inapoi sa fiu din nou acasa la mama,sa nu am nici un fel de grija,sa imi traiesc viata fara nici o fel de retinere,sa ma intorc la servici,la colege sa mai ies putin din aceasta rutina.Nu trebuie sa te simti vinovata,eu cred,ca este normal ca la un momendat sa vrem sa fim cum eram inainte pana sa apara copii,in legatura ca srcina nu pot sa iti spun decat sa te gandesti si sa faci doar ce iti spune inima,este foarte greu sa cresti un copil dar in acelasi timp este minunat.Doar tu stii ce este cel mai bine petru ca voi sa puteti fi fericiti
Da e greu,poate ar fi trebuit sa fi lasat copilul si cu bunicii,sa aveti si voi putin timp macar pt voi 2..
eu am renuntat la o cariera construita cu multa truda ptr a face doi copii. M-am chinuit mult sa nasc acesti copii, dar mi i-am dorit atat de mult incat nu am vrut sa ma gandesc la ce va insemna aparitia lor. Sunt doi copii care nu m-au lasat sa dorm multi ani, iar acum sunt extrem de solicitanti, dar nu cred ca fara familie cariera poate intregi viata unui om. Acum am luat-o de la zero si imi construiesc o noua cariera si poate intr-o zi copiii vor aprecia ceea ce am facut ptr ei. Si eu am simtit ca pierd multe lucruri sau relatii avandu-i, dar implinirea e ceva ce se construieste in timp si ptr orice sacrificiu de sine vine intr-o zi si o rasplata. Iar o bucata de om ce creste deja in pantecele tale, merita cu siguranta sansa la viata.
Toate sunt importante in viata unei femei: copiii, cariera, dar mai ales iubirea. Daca ai ales bine si esti alaturi de omul potrivit, ai putere sa depasesti orice efort. Senzatia de neimplinire ca femeie, de tinerete sacrificata se datoreaza fie faptului ca nu ai adevarata iubire alaturi (nu toti sotii au calitati de amant) sau resurselor limitate de forta vitala. Nu exista tipare fixe, nu toata lumea poate face fata la solicitarile vietii. Fiecare duce doar cat poate, altfel se creaza un mare dezechilibru, frustrari, boli etc.
Draga mea, toate simtim asta la un moment dat, dar mergem mai departe... Femeile care nu recunosc cat de greu le este sa fie sotii, mame si sa aiba in acelasi timp si cariere sunt niste ipocrite. Iti spun din inima ca in cativa ani, lucrurile se vor mai aseza, copilul va mai creste si energia lui se va distribui si in alte directii. Desigur ca grijile vor ramane, dar mai greu de atat, nu va avea cum sa-ti fie! Este o viata grea, si comparatiile cu alte cupluri care duc o altfel de existenta decat a ta nu este neaparat ceva negativ, doar ca fiecare dintre noi avem propriile sanse. Tu trebuie doar sa iti impui o gandire pozitiva si constructiva, conform careia "va veni cu siguranta si vremea ta". Da, copiii ne rapesc tineretea, dar sunt minunile noastre, fara de care viata ar fi pustie. Iti garantez, ca multe femei cu cariera si cu o viata sociala activa, se lupta de exepmplu cu infertilitatea si ar da tot pentru un zambet de copil! Asa ca, draga mea, priveste partea plina a paharului! Esti mamica, si, in cativa ani, cariera ta, viata ta sociala, pot intra pe fagasul pe care ti-l doresti. P.S. Nu te lua dupa persoanele care te judeca... o fac din ipocrizie, rautate gratuita sau lipsa experientei... Cu drag si intelegere!
Cariera nu te asteapta acasa si nu-ti sare in brate cum face copilul tau, cand ai o problema colegii nu te vor ajuta, ci mai degraba familia. Familia nu se cumpara cu banii facuti din cariera. E mai important sa stai sa-ti bati capul cu probleme de servici sau sa ajungi acasa, sa-ti sara copilul in brate nerabdator sa-ti povesteasca ce a facut in ziua respectiva la gradi si ce poezii sau cantecele a invatat. Eu visez la zilele astea noapte de noapte si abia astept sa le traiesc. Peste cativa ani te vei uita in spate si vei regreta ca nu ai stiut sa pretuiesti momentele astea
Eu am 23 de ani, am o fetita de 1 an si 3 luni care creste fara tata( adica un nemernic). Ma uit la alte fete de varsta mea care nu au nici macar o zi de munca si se distreaza, dar prefer de mii de ori sa stau cu printesa mea decat sa stau sa hoinaresc aiurea prin cluburi sau sa fac alte lucruri. Daca tu la 28 de ani te plangi ca nu te-ai distrat, eu ce as putea spune?? Iubesc copii enorm, mi-am dorit-o din tot sufletul si nu m-am gandit o secunda sa scap de ea, stiind ca ma aflu pe punctul de a ma despaarti de tatal ei. Ma ajuta ai mei, care, din luna in luna mai zic sa mai ies si eu fara fata si cu greu ies fara ea. Eu consider ca Dumnezeu iti da copii cu un scop, de ce sa nu ii dai sansa sa traiasca? Nu sunt fanatica dar asa consider. Te poti distra si daca ai o familie si daca parintii sau socrii te-ar ajuta sa stea cateva ore cu copilul
Problema ta e ca ti-ai facut dupa parerea mea copilul, acum ca il ai pentru ca el nu are nici o vina ca a venit pe lume, "vinovata estitu,doar tu",iti recomand sa lasi la o parte petrecerile,iesirile in oras etc pentru ca poate fi mai frumos decat sa-ti petreci timpul cu copilasul tau, familia ta.Incearca sa te maturizezi si o sa vezi ca o sa ai satifctii in timp.Eu cred ca te-ai casatorit prea devreme ai mai copilari,oare gresesc, ai grija cu gandurile tale, sa nu le pui in practica pentru ca ai putea sa-ti pierzi cel mai important lucru in viata FAMILIA.
WOW! O poveste care mie mi-a deschis putin ochii. Desi dintotdeauna am zis ca intai cariera, apoi familia,acum cand imi vad colegele ca se casatoresc si au copii, ma gandesc daca intr-adevar cariera ma implineste sau nu. Cred ca si colegele tale despre care vorbesti au asemenea ganduri,cum am exprimat si eu. Pe scurt,nu intotdeauna le putem avea pe toate. de obicei, alegem cariera,nu prea avem relatie (din experienta). Nu e o regula ce zic dar fiecare este cu frustrarile lui. Ideea e ca inca de la inceput trebuie sa stim foarte bine ce vrem si sa mergem pe acel drum indiferent de situatie.
Posteaza comentariu