Cum sa te comporti cu un copil-problema

Am intalnit cateva cazuri in care parintii se plang de copiii lor adolescenti, ca nu se inteleg cu ei, ca le fac necazuri, ca-i amesteca in tot felul de imprejurari neplacute. Copilul lor este ciudat: ori se afla intr-o continua alerta, chiar efervescenta, ori se ascunde de ei sau ii evita, ca si cand nu ar vrea sa fie pus in situatia de a discuta fata in fata.

Unele dintre comportamentele nedorite ar fi furtul din obiectele aflate in casa (imbracaminte si incaltaminte, carti din biblioteca, de exemplu), lipsa de acasa (raportata la timpul obisnuit), batai grave sau mai putin grave cu alti adolescenti, consumul de alcool sau de droguri, prostitutie etc.

Iata ce se poate spune, din punct de vedere psihologic. Te poate interesa si pe tine, pentru a cunoaste si a preveni astfel de comportamente nedorite.

Pornesc de la profilul psihologic al unui astfel de copil-problema:

•  insuficienta maturizare afectiva caracterizata prin: lipsa unei autonomii afective, ceea ce duce in mod inevitabil la cresterea sugestibilitatii, insuficienta dezvoltare a autocontrolului afectiv legat de o slaba capacitate de stapanire a reactivitatii emotionale, slaba dezvoltare a emotiilor si sentimentelor superioare, indeosebi a celor morale;

•  stari de dereglare a afectivitatii: starile de frustrare afectiva si sentimentele de frustrare, conflictele afective, instabilitatea (labilitatea) afectiva, indiferenta afectiva si absenta emotiilor si inclinatiilor altruiste si simpatetice;

•  imaturizare caracterologica, ceea ce presupune atitudini de genul: autocontrol insuficient, impulsivitate si agresivitate, subestimarea greselilor si a actelor disociale sau antisociale, indolenta, indiferenta si dispret fata de munca, opozitie si respingere a normelor social-juridice, execerbarea unor motive personale egoiste, a unor trebuinte si tendinte inguste, absenta sau insuficienta dezvoltare a unor motivatii superioare de ordin social si a sentimentelor etico-morale.

Toate acestea te pot pune pe ganduri, nu-i asa?

Pornind de la ideea ca totul este de inteles si perfectibil, iti voi da urmatoarele sfaturi:

Cunoaste-ti cat mai bine propriul copil

Incearca sa-i faci un mic portret, mental sau in scris, la varstele "cheie" de pana acum si sa extragi din acestea ceea ce ramane comun. Acestea vor fi constantele, trasaturile definitorii, atitudinile ce-i caracterizeaza comportamentul, in general: preferinte pentru anumite jocuri, preferinte pentru anumite materii, preferinte pentru anumiti parteneri de joaca, reactiile la observatiile primite, reactiile la esec si la succes, felul in care prefera sa se imbrace, daca este sociabil sau mai putin sociabil, daca-i plac activitatile ce necesita lucrul cu cifre, scheme de rezolvare sau, dimpotriva, desen, armonia culorilor, eventual sa deseneze sau sa picteze etc. Trebuie sa notezi, de asemenea, ceea ce ti se pare iesit din comun pentru varsta lui: de la anumite intrebari mai mult sau mai putin inteligente, pana la obiceiuri mai mult sau mai putin controlate pozitiv.