Dacă ai un copil mofturos vei avea nevoie de o strategie utilă pentru a face alimentele pe care le respinge să pară mai atractive, dar o parte din problemă sunt și reacțiile celor din jur. Potrivit specialiștilor, singurul lucru care deranjează părinții mai mult decât faptul că cei mici resping constant ce le-au pregătit sunt criticile primite de la alte persoane care îi judecă pe ei și pe adulți.
Nu trebuie să devii un expert în bucătărie pentru a determina copilul să înceapă să mănânce mai multe variante sănătoase, ci vei avea nevoie mai ales de noroc și creativitate. La un moment dat va trebui să accepți și preferințele copilului și să ocolești ingredientele pe care le refuză de fiecare dată. Încurajează-l, fii ferm, prezintă-i mai multe texturi și încearcă să integrezi totul într-un joc.
Problemele apar în special în momentul în care ceilalți membri ai familiei, prietenii sau alte persoane apropiate încep să-ți judece copilul și indirect chiar pe tine.
Iată cum te sfătuiesc psihologii să reacționezi când cineva ți-a criticat copilul pentru felul în care mănâncă:
1. Prefă-te că nu ai auzit de alimentele indicate
Dacă ai de-a face cu o persoană care îți dă o lecție despre câte legume și fructe trebuie să mănânce copilul în timp ce tu face eforturi extreme pentru a reuși să-l convingi să guste câte puțin în fiecare zi, nu este o idee bună să începi să te justifici sau să detaliezi ce se întâmplă la voi acasă. Mai bine folosește puțină ironie și prefă-te că nu ai auzit până acum de legume, fructe sau cereale integrale.
Nu va fi nevoie de mult timp pentru ca persoana respectivă să înțeleagă că nu are de ce să se amestece.
2. Pretinde că este vorba despre o dietă cu totul nouă
Poți încerca ceva de genul : „Nu ai auzit niciodată de dieta cu aripioare crocante de pui? Elimină toate toxinele și crește foarte mult totalul de proteine. Este fascinantă. Face pielea mai catifelată și îți dă foarte multă energie”. De multe ori poți folosi o strategie de acest gen pentru a stopa criticile gratuite pentru că oricum copilul nu va deveni mai receptiv când cineva îi spune că trebuie neapărat să mănânce.
3. „Dar nu știu să gătesc altceva”
O altă variantă amuzantă, dar care transmite un mesaj clar, este să pretinzi că nu știi deloc să pregătești alte feluri de mâncare și de aceea copilul nu mănâncă decât ingrediente aparte.
4. „Mulțumesc mult pentru sfaturile profesioniste. Îmi pare rău că nu te pot plăti pentru timpul acordat”
Dacă persoana care îți oferă sfaturi acide nu este nutriționist sau medic nu există niciun motiv să te simți prost pentru că nu poți întruni standardele ei în materie de alimentație. Nici tu, nici copilul tău nu trebuie să fiți perfecți, iar această replică îi va arăta că nu apreciezi intervenția ei constantă.
5. Cere-i sfatul tot timpul
În acest caz îi vei trimite mereu mesaje sau vei suna des persoana în cauză, ca și cum ai avea nevoie de ajutorul ei pentru a stabili ce să conțină fiecare masă. Dacă faci acest lucru destul de frecvent își va recunoaște greșeala sau nu va mai răspunde când vede numărul tău. Oricum vei câștiga pentru că nu te vei simți judecat în fiecare minut.
6. Scoate un carnețel și un pix și începe să iei notițe
Dacă întâlnești o persoană complet hotărâtă să preia controlul în bucătăria ta și să-ți dea lecții nu intra într-o confruntare, ci poți începe să iei notițe. Privește-o tot timpul în ochi și poți chiar să subliniezi diferite lucruri pe care le-ai scris cu un marker.
Nu depinde decât de tine dacă la final întorci carnețelul spre ea și îi arăți un mesaj în care îi spui să te lase în pace.