Cum poate trece copilul mai usor prin divortul parintilor?

Adesea copii sunt cei mai afectati atat de divort, cat si de orice situatie (neinteleasa/explicata) tensionata din casa. Pe timpul de desfasurarii demersurilor de divort, in functie de varsta copilului, adesea ei nu reusesc sa-si explice ceea ce se intampla exact. Doar resimt faptul ca se intampla "ceva rau care este numai din vina" lui.

Care este impactul acestui RAU? Aici au nevoie de ajutorul vostru ca si parinti sa le explicati ceea ce se intampla in termeni pe intelesul lui, fara a-i ascunde sau infrumuseta artificial realitatea! De cand se naste, adesea copilul dezvolta sentimentul ca el constituie centrul universului parintilor lui, prin urmare orice lucru care creeaza "tipete intre mami si tati", pentru el are legatura directa cu propria lui persoana.

Prin urmare el nu-si va putea explica o situatie conflictuala intre parinti altfel decat in formulari cel mai adesea de genul: "mami si tati sunt suparati. eu i-am suparat!"; "eu sunt vinovat!"; "nu ma mai iubeste mami!"; "tati nu ma iubeste!"; "oare cu ce i-am suparat?"; "ar fi fost mai bine daca n-as fi existat!"; "m-ai bine as dispare, ar fi mai bine pentru toata lumea!".

Aparent lucruri copilaresti pentru cei din jurul copilului, insa cu impact emotional deosebit de puternic asupra unui suflet de copil care interactioneaza/relationeaza afectiv cu lumea din jurul lui. El poate trai o drama in astfel de momente! Se poate simti singur!

Este util si important ca parintii sa reuseasca, in procesul de educare al copilului, sa stabileasca o linie de demarcatie clara intre ceea ce presupune viata in general: delimitari intre job/ societate (ceilalti), viata de familie (noi si ceilalti), viata de cuplu (treaba lui mami si tati) si relatia parinti - copii.

Si cand vorbim de demarcatie ma refer la: statutul si rolul de copil, mama, tata etc. Si asta se poate realiza prin argumente, explicatii clare, reale si nu cu rationamente de tipul: "sunt mici, nu inteleg ei ce se intampla!", "cresc, uita!".

Copii, chiar daca nu inteleg la nivelul matur presupus de catre adulti, ei resimt foarte bine emotional starea de tensiune dintre parinti si este de preferat sa i se comunice in prealabil si sa i se explice ca parintii urmeaza sa divorteze, ce inseamna un divort, care este motivul acelui divort, delimitarea clara a "vinovatiilor" (hotararea parintilor, din motivele parintilor etc), daca vor fi schimbari, care sunt si cum il vor afecta direct pe el acestea etc.

Important pentru parinti: conteaza sa nu uitati pentru o clipa ca acel copil nu are nici o "vina" (reala sau atribuita) pentru ceea ce "v-a facut" partenerul de viata; el este rezultatul unei povesti de dragoste, o particica importanta din amandoi si nu un aliat, un complice sau pe cineva pe care "trebuie" sa-l cuceriti de partea d-voastra sau care "trebuie" sa compenseze deficitul de afectivitate din viata voastra.

Oricare ar fi disensiunile, cand este vorba de un copil, atitudinile ar fi de preferat sa fie impartiale, avand la baza acea dragoste neconditionata pe care parintii o poarta fata de copii lor. Din pacate, uneori se intampla ca ei sa constituie un bun de disputat, de impartit la fel ca orice lucru ce constituie obiectul unui partaj.

Copilul este un dar demn de pretuit care se sustrage disputelor dintre parteneri, iar divortul inseamna dizolvarea statutului de sot - sotie, departe insa de a fi dizolvarea responsabilitatilor si placerilor de a fi mama si tata. Din nefericire, adesea cel ramas in urma (cel care se simte abandonat, dezamagit de partener) isi doreste sa stearga ceea ce a fost, pana si amintirea celuilalt (tocmai din prisma suferintei pricinuite) si sa nege ce a fost odata demult frumos.

Acest lucru poate fi perceput de copil ca agresivitate si ii poate genera stari de confuzie vis a vis de el insusi. Si asta pentru el va "contine" pe amandoi! Cerandu-i sa nu se mai gandeasca la unul dintre parinti, este ca si cum i-ati cere sa renege o parte din el.

Un copil isi iubeste in egala masura parintii. El poate "alege" sa-si manifeste aceasta afectiune intr-o maniera adesea diferita datorita particularitatilor de relationare cu adultii familiei: mama si tata. Si mai ales sa nu uitam ca in conditii de atentie excesiva, copilului ii place sa rastoarne situatiile in avantajul lui (mai multe jucarii, mai multe privilegii, cadouri, libertati) etc.